Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei (I)

I

1. Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat. (Și ca să avem la dispoziție toate mijloacele pentru a-l dobândi, ca să nu spunem din lene că n-am avut cum).
2. Legea lui Dumnezeu se primește „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii”.

3. Tocmai faptul că sfinții apostoli erau oameni simpli, iar Sf. Apostol Matei fusese vameș (colector de taxe pentru stăpânirea romană a vremii) arată harul Duhului și virtutea lor.

II

1. Evanghelia = Vestea cea Bună a rușinării diavolului și a împăcării lui Dumnezeu cu oamenii. Pe lângă Sfânta Scriptură, toate celelalte scrieri cuprind doar cuvinte lipsite de conținut.

2. Era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul, dar dacă sunt patru cei care scriu și nici nu scriu în același timp sau în același loc, fără să se sfătuiască, avem cea mai mare dovadă că spun adevărul.

3. Tocmai de aceea cele spuse de evangheliști, în multe locuri se deosebesc: ca să dovedească faptul că n-au scris împreună, urmărind vreun scop omenesc și ca să arate strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor.

4. Chiar deosebirile nu vatămă cu nimic adevărul – și vom arăta aceste lucruri.

5. Dar care sunt problemele principale? Iată-le:

• Dumnezeu S-a făcut om,
• a făcut minuni,
• a fost răstignit, a fost îngropat, a înviat,
• S-a înălțat,
• are să judece lumea,
•  a dat porunci mântuitoare,
• n-a adus o lege potrivnică Legii Vechi,
• este Fiu, este Unul-Născut, este adevărat Fiu de aceeași Ființă cu Tatăl.

III

1.  Despre Matei se spune că iudeii, care au cezut în Hristos, au venit la el și l-au rugat să aștearnă în scris ce le-a spus cu cuvântul și să compună Evanghelia în limba ebraică. Marcu a făcut același lucru în Egipt, la rugămintea ucenicilor lui. Matei, pentru că a scris evreilor, n-a căutat să dovedească altceva mai mult decât că Iisus Se pogoară din Avraam și David; iar Luca, pentru că a scris tuturor oamenilor, urcă genealogia Mântuitorului pornind de la Avraam. Ioan, văzând că ceilalți trei evangheliști au stăruit asupra omenirii Mântuitorului, a stăruit, mișcat de Duhul Sfânt, asupra firii dumnezeiești a lui Hristos.

2.  Multele erezii care s-au ivit după moartea evangheliștilor, au preluat și ele cele patru Evanghelii, deoarece nici pentru ei, Evangheliile nu se contraziceau, chiar dacă le-au trunchiat.

3.  În fiecare parte a oricărei Evanghelii, iese la iveală înrudirea cu întregul. Dacă s-ar deosebi între ele, această înrudire nu s-ar mai vedea.

4.  Puterea Duhului Sfânt îi convinge pe oameni ca la judecarea Evangheliilor să aibă în vedere problemele importante și să nu se lase vătămați sufletește de micile și neînsemnatele deosebiri.

IV

1.  Retorii și filozofii vestiți au scris diferit despre aceleași probleme, contrazicându-se unii pe alții – fapt neîntâlnit la Sfinții Apostoli și Evangheliști, care au fost crezuți, admirați și lăudați pretutindeni în lume.

2. Când evangheliștii au scris, încă trăiau mulți martori oculari ai faptelor Mântuitorului, dar și mulți dușmani, care erau de față (ca și acum) atunci când Evangheliile se citeau cu voce tare. Totuși, nimic din cele spuse, n-a scandalizat pe nimeni.

3.   Și e ușor de înțeles de ce – puterea dumnezeiască făcea și săvârșea totul și datorită ei vameșul, pescarul și neînvățatul au putut să vestească lumii cu convingere, ceea ce filozofii păgâni n-au putut să închipuie nici în vis.

4.  Propovăduirea lor a fost crezută de orașe, neamuri, popoare, Grecia și țările barbare, vorbind de lucruri care depășeau cu mult natura noastră.

5.  Comparând Evangheliile cu Republica lui Platon sau cu scrierile lui Zenon, unde aceștia cer ca femeile să fie comune tuturor bărbaților, aduc pe fecioare goale în arene în văzul bărbaților, îngăduie concubinajul, amestecă și răstoarnă legile firii, se vede lesne că aceste scrieri păgâne provin din inspirație demonică.

6.  Acești filozofi păgâni au scris fără să fie prigoniți, fără să li se ducă război, în toată liniștea și libertatea, într-o limbă frumoasă și aleasă; pescarii însă, au scris Evangheliile fiind prigoniți, biciuiți și mereu în primejdie de moarte. Cu toate acestea, scrierile lor au fost primite cu toată dragostea și de învățați și de neînvățați, de robi și de liberi, de împărați și de ostași.

V

1.  Virtutea arătată de pescari e mult superioară celei gândite de filozofii antici, care zeificau conform păgânismului lor chipurile animalelor sălbatice, ale fiarelor și târâtoarelor.

2.  „Republica” lui Platon e hilară, deoarece filzoful încercând să explice dreptatea, scrie pagini întregi pline de neclaritate, spusele sale fiind netrebuincioase și deloc practice pentru viața oamenilor.

3.  Hristos ne învață virtutea în cuvinte simple și lămurite, precum: „În aceste două porunci se cuprind toată legea și profeții: Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii faceți și voi lor, că aceasta este legea și profeții.” Așa este natura adevărului: el este simplu, clar și accesibil pentru toți oamenii.

4.  Pescarii n-au poruncit, asemenea filozofilor, să studiem din copilărie sau că pentru a pune în practică virtutea trebuie să avem atâția sau atâția ani. Ei s-au adresat oricărei vârste, fără deosebire.

5.   Învățăturile filozofilor, jocuri de copii; ale evangheliștilor, adevărul lucrurilor.

6.   Răsplățile unei astfel de viețuiri nu sunt frunze de dafin, măslin, întreținere pe seama statului, sau statui de aramă lipsite de căldură și valoare, ci viață fără de sfârșit: ajungem copii ai lui Dumnezeu, dănțuim împreună cu îngerii, stăm alături de tronul împărătesc, suntem necontenit cu Hristos.

VI

1.  Povățuitorii acestei viețuiri sunt oameni simpli, dar care nu trăiesc un șir mărginit de ani, ci veșnic. Și după moartea lor sunt de folos mult celor ce duc o astfel de viață.

2.  Această viețuire nu luptă împotriva oamenilor, ci împotriva demonilor. Marele conducător al luptelor nu este un om, nici înger, ci Însuși Dumnezeu.

3.  Armele sunt: dreptatea, adevărul, credința și întreaga filozofie (cea bună).

4. Dacă cercetăm această învățătură a lui Hristos, transmisă prin Matei, putem fi înscriși și noi în ea și să primim cununile cele nemuritoare.

5.  Cei care cred că Evanghelia este ușor de înțeles, nu-și dau seama de adâncimea ideilor cuprinse în Evanghelie.

6.   Citirea dinainte a pericopei este deschizătoarea de drum a conștiinței.

7.   În primul capitol, de ce se face genealogia lui Iosif și nu a Fecioarei Maria ? De ce sunt pomenite femei recunoscute ca păcătoase în genealogia Mântuitorului? Dacă suntem cu luare aminte, găsim atâtea lucruri care ne intrigă, chiar și în cele mai „comune” locuri.

VII

1. „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare”. Cel ce nu socotește de preț cuvintele Scripturii și nu le respectă, le calcă în picioare. Cel ce neglijează treburi importante din viața sa, prin pierderi deșarte de vreme, nu poate respecta cuvintele Scripturii.

2.   Viețuirea noastră creștină se mărginește numai la cuvinte, pentru că nu ne facem timp nici să rămânem câtăva vreme unde vorbește Dumnezeu.

3.   Dumnezeu ne-a amenințat cu iadul, nu ca să ne arunce în el, ci ca să ne înduplece să fugim de această cumplită tiranie.

4.  Noi înșine spunem că este o insultă purtarea celor care nu ne dau atenție când le vorbim. Oare nu-L mâniem pe Dumnezeu când El ne vorbește de lucruri atât de mari?

5.   Cetatea cea din ceruri nu este atât de departe de noi dacă nu ne trândăvim. Acea distanță nu se măsoară cu măsurătorile de pe pământ, ci cu sufletul și cu purtarea.

 

VIII

1.   Mulți cunosc în amănunt istoria lumii, pot enumera multe fapte, însă doar aceste cunoștiințe nu sunt de niciun folos. Aceștia nu se interesează de rânduirea lumii cerești, de ce au fost pe pământ cei care sunt acolo.

2.  Sfântul Apostol Matei, călăuzit de ochii Duhului, făgăduiește să arate toată alcătuirea acestei cetăți. Să nu intrăm cu zgomot și tulburare, ci cu tainică tăcere. Că dacă dăm dovadă de liniște și cuviință în împrejurări lumești, cu atât mai mult trebuie să arătăm acestea în preajma lui Dumnezeu.

Să dobândim acestea cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava și puterea împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin.