Într-un sat din jurul orașului Suceava, trăia prin anul 1970 un bătrân văduv, care avea aproape 90 de ani. Un creștin model, nelipsit de la biserică, un gospodar neîntrecut în sat, pomicultor și stupar vestit, și un adevărat tată de copii.Dumnezeu i-a binecuvântat casa cu 17 copii. Până în prezent, toți sunt în viață. Numai soția, după nașterea ultimului copil s-a dus către Domnul.
Moș Gheorghe, însă, nu s-a descurajat în cei 30 de ani de văduvie. Singur s-a trudit cu mâinile sale, ajutat de copii mai mari, până i-a văzut pe toți la casele lor.
Obișnuia bătrânul, de două ori pe an, la Sfintele Paști și toamna, de mergea pe jos cu toiagul în mână cale de peste 40 km, la fiecare din feciorii și fetele sale. îi cerceta, stătea cu ei la masă, le dădea unele sfaturi creștinești, apoi se întorcea la ale sale.
Ultimul drum 1-a făcut în primăvara anului 1971, de ziua învierii Domnului, la fiica sa cea mai mare. Apoi după Paști a chemat la el pe toți copiii, le-a dat un frumos cuvânt părintesc, a mâncat cu ei împreună, apoi i-a trimis în grădină să se plimbe. Era Duminică.
– Duceți-vă să vă plimbați, le-a zis bătrânul, că eu am de primit un alt musafir. Dați-mi hainele mele de mire să mă îmbrac! – a adăugat către fiica sa cea mai mare.
– De ce o fi zis tata vorbele astea?, se întrebau frații între ei, plimbându-se prin livadă.
– Ei, cuvinte bătrânești!
După puțină vreme s-a dus o nepoată în casă să vadă ce face bătrânul. Cum a deschis ușa, 1-a văzut culcat în pat cu lumânarea aprinsă în mână. în clipa aceea își dăduse duhul. Singur își aprinsese lumânarea, pe care o ținea în mână, dreaptă, ca un om viu.
Stătea culcat pe pat, obosit de povara anilor, cu fața luminată, cu ochii întredeschiși, cu barba lungă până la brâu și albă ca zăpada, îmbrăcat în cămașă lungă cu fuior, cu brâu lat de curea și bundiță, iar în mână avea lumânarea aprinsă, arsă pe jumătate. Era lumânarea din noaptea învierii!
Cuprinsă de spaimă, nepoata a ieșit repede pe cerdacul casei, strigând:
– Veniți, că bunicul s-a dus de la noi!
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 83