Pana la urma orice pacat este o ofensa adusa dragostei si implicit lui Dumnezeu care in esenta este dragoste. Din dorinta de a ne desavarsii Dumnezeu ne interzice sa savarsim nelegiuri pentru ca El stie ca pacatul ne aduce nefericirea. Se poate vedea asta in viata fiecaruia, ca orice pacat, fie manie sau patima din care speram satisfactie, multumire sau usurare va secera dezamagire, pentru ca dupa savarsirea pacatului incep chinurile ca o tortura strasnica sufleteasca si o apasare insuportabila. Daca nu mergi la duhovnic pentru tamaduire, cu lacrimi de pocainta ajungi sa repeti la nesfarsit pacatul ori te dedai betiei pentru a uita tragedia in care te afli. Secretul fericirii adevarate se afla la Dumnezeu, si numai respecatrea poruncilor lui cu smerenie si dragoste il bucura pe om facandu-l gata de orice jertfa pentru a gusta din aceea bucurie duhovniceasca.
Pacatele impotriva dragostei catre Dumnezeu – Primul dintre aceste pacate este necredinta care izvoraste din nepasare si nealuare aminte, dar a nu se intelege prin aceasta necredinta teoretica a ateilor, ci necredinta credinciosilor. Adica acea necredinta care apare atunci cand un necaz, o ispita puternica ne asalteaza, aducandu-ne ganduri de indoiala, facandu-ne sa ne intrebam atunci daca cu adevarat exista Dumnezeu. Acest lucru are ca si cauza credinta superficiala, si dupa cuvantul Lui Dumnezeu aceia sunt cei ce “aud cuvantul, il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina, ci cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada”(Luca 8, 13). Vazand cat de infricosatoare este nepasarea si necredinta in Dumnezeu, Sfintii parinti ne indeamna cu osardie sa nu uitam nici o clipa de Binefacatorul nostru Cel Ceresc, si tot timpul sa ne indreptam inima catre El. Caci in caz contrar, daca Il alungam pe Dumnezeu putem aseza pe tronul Lui lasat gol un idol. Un alt pacat impotriva dragostei dumnezeiesti este cartirea care apare adesea din incapatanarea noastra, din dorinta noastra patimasa de a merge dupa simturile noastre egoiste. Insa dorinta de a fi placuti noua insine ne este spre paguba. Mai apare si din insuficienta noastra incredintare in dumnezeiasca iubire, dar si din incapaciatea noastra de a iubi pe Dumnezeu. Noi chipurile il iubim pe Dumnezeu, insa doar cand vedem ca lucrurile merg fara vreo complicatie. Iar atunci cand trecem prin necazuri, uitam ca aceastea ne sunt trimise de Dumnezeu spre binele nostru spre a ne departa de cele lumesti si trecatoare si a ne apropia de El. Daca ne gandim la ispitele prin care a trecut Sf Ap Pavel, ostenelile, intemnitarile, bataile, prigonirile de la neamul sau si de la pagani si vedem dragostea lui in aceste necazuri, necartind ci dand slava Domnului nu putem decat sa ne minunam si sa intelegem ca cel ce carteste inclina spre cele pamantesti si se lipseste de dragostea Lui Dumnezeu. Cartirea face lipsite de sens suferintele pamantesti, fara sa le inlature.
Pacatele impotriva dragostei catre aproapele – Dumnezeu doreste sa-L iubim nu numai pe El, ci si pe aproapele nostru , zidit asemenea noua dupa chipul si asemanarea Lui si asezat in legatura cu noi ca impreuna sa ne nevoim in virtute si dragoste frateasca. Sf Antonie cel Mare a spus” De aproapele atarna viata si moartea ta. Daca dobandim pe aproapele, dobandim pe Dumnezeu, dar daca smintim pe aproapele pacatuim impotriva Lui Hristos.” Dragostea catre Dumnezeu incepe sa se manifeste in noi, atunci cand icepem sa iubim pe aproapele ca pe noi insine “ Cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe care nu L-a vazut, nu poate sa-l iubeasca”(I Ioan 4, 20).
Cel mai greu pacat impotriva dragostei aproapelui este cruzimea fata de el. Ne putem da seama din start cat de nebuneasca este aceasta manifestare extrema a urii. Cruzimea indreptata asupra aproapelui este de fapt cea mai mare cruzime fata de noi insine. Aproapele poate suferi din pricina cruzimii noastre, dar daca este un crestin intelept va primi prin pacatul nostru iertare pacatelor lui deaorece prin rabdare el va primi in schimb dragostea lui Dumnezeu, dar prin cruzime noi ne ranim constiinta si atragem mania lui Dumnezeu.
Tot astfel sta problema si cu ura, rautatea, pomenirea de rau , razbunarea, savistia si cu orice alt chip de pacat impotriva dragostei de aproapele. Apare intrebarea: Pentru ce se vrajmasesc de obicei oamenii intre ei si ingroapa dragostea? Observam ca pentru lucruri materiale, pentru onoarea ranita, pentru ofense, mahniri si alte intristari marunte si pentru interese vremelnice. Sa judecam insa ce se castiga si ce se pierde prin aceste dusamanii? Se pierde DRAGOSTEA si impreuna cu ea bucuria si pacea sufletului si chiar sufletul. Si se dobandesc nelinisti, framantari, incordare nervoasa, furie, nesuportare reciproca si ura plina de venin. Toate acestea otravesc inima si scurteaza viata. Iar noi sarmane fapturi omenesti nu ne dam seama ca nici vrajba, nici razbunarea si nici alte simtaminte din iad nu ne sunt de vreun folos, ci dimpotriva, inca si mai rau ajungem si inca si mai adanc ne afundam in mocirla. Iar iesirea este asa de simpla! Imbratiseaza pe cel ce te-a necajit si-ti vei afla linistea, daca esti pagubit uita paguba si Dumnezeu te va rasplati pentru aceasta cu o neasteptata de mare rasplata, inabusa iubirea de sine, iarta pe acela care te-a inselat si-l vei face pe el insusi sa-si ceara iertare. Si aceasta va fi marea ta biruinta, vei castiga pe fratele tau si dragostea lui. Toate de pe pamant trec, insa dragostea dobandita este izvor nesecat de vesnica bucurie. “Daca tu ierti greseala aproapelui tau, atunci toate pacatele tale, care atunci vor trebui sa fie pedepsite, se vor arata curatite inca de aici… Rusinea ta atat de mare, gresalile tale asa de mari pot fi spalate prin ingaduinta fata de aproapele “Sf Ioan Hrisostom
Intr-adevar infricosatoare sunt pacatele impotriva dragostei de Dumnezue si de aproapele! Si inca si mai infricosatoare sunt urmarile lor! Iesirea este una singura – sa nu dam voie diavolului, sa ne faca potrivnici dragostei, caci cel ce uraste pe aproapele sau si ii face lui rau, isi uraste sufletul sau! Sa uram raul, dar nu pe oamenii rai! A ura raul este o virtute, dar a ura oamenii este un pacat. Acest pacat, insa se pedepseste greu, dupa cum spune proverbul:”Cel ce sapa groapa altuia, cade singur in ea”( vezi Ps. 7, 16)
“Cei ce iubiti pe Domnul urati raul!” (Ps. 96, 11)
Sursa: DRAGOSTEA- Talcuirea la rugaciunea Sf. Efrem Sirul
Autor: Arhm. Serafim Alexiev