Spovedania unei femei

O doamnă, soția unui inginer din Ploiești, mustrată de conștiință, a venit la preot să se mărturisească:
– Părinte, am mari dureri de cap, halucinații de copii mici, cu capetele tăiate și sunt stăpânită de obsesia cuțitului. Mereu îmi vine gând să lovesc cu cuțitul în soț și în fetița mea. Am fost și la spital, dar nu m-am vindecat.
– De câți ani ești căsătorită?, o întrebă preotul.
– De 20 de ani.
– Și câți copii ai până acum?
– Am numai o fetiță de 9 ani. Iar timp de 11 ani am făcut câteva zeci de avorturi.
– Te-ai mai mărturisit până acum?
– Dinainte de căsătorie.
– Și când ai simțit aceste dureri de cap?
– Durerile m-au cuprins în urma unei inso-lații pe plajă.
– Așa este! Razele soarelui, dimpreună cu Darul Duhului Sfânt, ți-au răscolit conștiința. Copiii cu capetele tăiate sunt copiii pe care i-ai avortat până acum. Iar obsesia cuțitului este expre­sia conștiinței omorâte de păcat. Este îndemnul satanei de a-ți ucide și singurul copil în viață. Un păcat odată făcut, atrage după sine alt păcat. Este o ucidere orice avort! Și cine repetă acest greu păcat și nu se pocăiește, ajunge până la urmă la sinu­cidere.
– Deci, ce să fac acum, părinte?
– Șapte ani ești oprită de Sfânta împăr­tășanie. Apoi să postești toate posturile, să nu mai faci nici un avort de acum înainte. Oricâți copii ți-o da Dumnezeu, să-i naști, dacă vrei să te mântuiești. Să îmbraci atâția copii săraci și să botezi atâția prunci, câți ai avortat.
După o vreme a trecut femeia din nou pe la duhovnicul ei și a mărturisit:
– Slavă Domnului, părinte! Cu rugăciunile sfinției voastre m-am izbăvit de boala aceea și mă silesc să-mi fac canonul. Parcă mi-e teamă să spun că mă simt bine.