Sf Ioan Gura de Aur – Omilia IV la Matei

“Așadar toate generațiile de la Avraam până la David patrusprezece; și de la David până la mutarea în Babilon, generații patrusprezece; și de la mutarea în Babilon până la Hristos, generații patrusprezece.”

Idei principale:

1. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei arată că iudeii nu s-au făcut mai buni chiar dacă li s-a schimbat forma de guvernământ, fiind la fel de păcătoși și sub aristocrați, oligarhi, conducători de popoare, preoți sau împărați.

2.  În Vechiul Testament, minunile erau pentru barbari și pentru cei slabi în credință, ca să se arate puterea lui Dumnezeu. În zilele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost minuni în timpul domniei lui Ioan Apostatul (cel ce s-a lepădat de credință): când iudeii au încercat să reconstruiască templul din Ierusalim  a ieșit foc din temeliile templului, când Iulian a poruncit să fie luate sfintele vase, vistiernicul său a murit mâncat de viermi, iar unchiul său a crăpat de la mijloc și, cea mai mare minune, secau izvoarele în locurile în care Iulian vroia să aducă jertfă idolilor și foamete izbucnea în locurile în care intra împăratul.

3.  Dumnezeu își arată puterea Sa când poporul Său este chinuit și împilat de tirania dușmanilor.

4. Matei delimitează prima grupă de strămoși ai Mântuitorului de la Avraam la David, a doua de la David la strămutarea în Babilon și a treia de la strămutarea în Babilon până la Hristos.  Stăruie asupra lui Avraam și David pentru că lor le-au fost făcută făgăduințele că vor avea un urmaș la care se vor închina toate neamurile.  Insistă și asupra strămutării în Babilon, deoarece robia babilonică încă era vie în amintirea iudeilor. Mai mult, numele menționate în genealogie cuprind în ele gânduri foarte adânci și ajută la înțelegerea Noului Testament. Dreptul Iosif este trecut cu mențiunea “bărbatul Mariei” arătând că din pricina Fecioarei este trecut în genealogie.

5. Scopul menționării acestor generații este de a arăta că Iisus Hristos este Mesia. De asemenea, că Hristos este Cel despre Care patriarhul Iacov a spus că va veni când nu vor mai fi peste iudei domni din Iuda. Iar anii spuși de înger proorocului Daniel și cuprinși în numărul de săptămâni, de la zidirea Ierusalimului până la nașterea lui Hristos, dau exact data nașterii lui Hristos.

6. Nașterea lui Hristos a fost mai presus de fire și Sfântul Apostol Matei precizează că “Mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”.

7. Iosif, cel mai îndreptățit s-o bănuiască,  are grijă de Fecioara, fiind limpede că zămislirea se datorește Duhului Sfânt. Dacă nu ne putem explica chipul în care se plăsmuiește copilul când se  în chip firesc, nu putem explica o naștere săvârșită prin minunea Sfântului Duh, nici Matei, nici Arhanghelul Gavriil nespunând mai mult.

8. Hristos are în comun cu noi faptul că este născut din femeie, fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat, în același timp.

9. Îngerul i-a vestit lui Iosif la timpul potrivit: când acesta era tulburat, ca să nu rămână mut ca Zaharia, necrezând spusele îngerului. Nici Fecioara nu i-a spus socotind că nu va crede un lucru atât de neobișnuit, ci l-ar fi mâniat mai mult. Faptul că Iosif nespunând nimănui, a auzit de la înger tocmai ceea ce gândea el, i-a dat o dovadă că de la Dumnezeu a venit cel care a vorbit cu el, pentru că numai Dumnezeu poate cunoaște tainele inimii.

10.  Câte lucruri s-au săvârșit prin faptul că îngerul a venit mai târziu la Iosif: S-a vădit filozofia bărbatului, cuvintele spuse de înger la timpul potrivit i-au întărit credința și în sfârșit ne dovedește că spusele Evangheliei sunt adevărate, pentru că venirea îngerului ne-a arătat că Iosif a avut chinurile pe care în chip firesc le are orice bărbat într-o împrejurare ca aceasta.

13. Îngerul nu spune doar numele Mariei, ci adaugă “femeia ta”, care înseamnă “logodnica ta”. Nu ca să se căsătorească cu ea, ci ca să oțină sub acoperișul său, tocmai “Căci Cel zămislit în ea este de la Duhul Sfânt”.  Mai mult, îngerul i se adresează lui Iosif și ca să nu creadă că nu slujește tainei întrupării, dându-i o însărcinare proprie unui tată, aceea de a-I pune numele Iisus.  Verbul “Va naște” în loc de “îți va naște” arată că Maria L-a născut pe Hristos întregii lumi.

14.  Iisus aduce lumii  izbăvirea de păcate pentru poporul Său (care sunt toți care se apropie de Hristos și primesc învățătura Lui). Și după faptă recunoaștem poporul Său.

15. A fi creștin nu înseamnă numai a fi botezat, ci a trăi ca un creștin. Tocmai botezul mărește mai mult pedeapsa: măreția cinstei aduce un adaos de pedeapsă peste cei care nu voiesc să trăiască la înălțimea cinstei.

16. Se cuvine ca un creștin să strălucească și prin cele ce I le aduce lui Dumnezeu: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul.

17. “Dacă aș vrea să te cunosc după locul în care îți petreci timpul, te văd (…) la hipodrom, la teatru, în fărădelegi, la întrunirile cele pierzătoare de suflet, în întovărășiri cu oameni stricați. Dacă aș vrea să te cunosc după expresia feței, te văd mereu pufnin în râs și molâu ca o femeie stricată, care râde în gura mare. Dacă aș vrea să te cunosc după haine, te văd că nu ești îmbrăcat cu mai multă cuviință decât comedianții. Dacă aș vrea să te cunosc după cei ce te însoțesc, te văd înconjurat de paraziți și de lichele. Dacă aș vrea să te cunosc după vorbe, nu te aud rostind vreo vorbă sănătoasă și la locul ei, care să ajute la îmbunătățirea vieții noastre. Dacă aș vrea să te cunosc după mâncărurile de la masă, apoi masa te acuză cel mai mult.”

18. Omul păcătos e mai rău ca un dobitoc, ca o fiară. Deoarece animaul are câte o patimă, iar omul are mai multe. Omul păcătos deci se aseamănă cu diavolul, dar dracul nu slujește tiraniei stomacului, nici nu îndrăgește banii.

19. Noi ne îngrijim pentru nimicuri, dar sufletul ne e mai urât decât monștrii din miturile păgâne. Fiarele pot fi îmblânzite, cu atât mai rău pentru om, care e blând din fire, dar se sălbăticește.

20. Patimile (precum mânia) sunt și ele fiare, dar mult mai rele pentru că ele niciodată nu se satură.

21. Doar când ne omorâm patimile, trăim cu adevărat.

22. Cei lăudați nu sunt mai buni decât cei nelăudați; ba chiar stau mai rău, că lauda de pe pământ îi lipsește de lauda din ceruri.

23. Slujitorii cei mari ai lui Dumnezeu au strălucit prin cele prin care se cuvenea să strălucească, de pildă cei trei tineri din Babilon aruncați în cuptorul cu foc. Sfinții nu pun nimic înaintea mântuirii aproapelui!Așa să ne răcorim și noi în cuptorul sărăciei, decât să ne îmbogățim în chip nedrept. Cele spuse despre cuptorul din Babilon sunt o preînchipuire a celor de pe lumea cealaltă.

24. Și, asemenea îngerului, care i-a răcorit pe cei trei, să ne pogorâm noi asupra celor ce sunt în cuptorul sărăciei, să-i răcorim cu milostenia. Să nu stăm în afara cuptorului, uitându-ne fără milă la săraci.  Dacă te vei depărta de acest cuptor, flacăra se va repezi iute asupra ta. Când diavolul va aduce sărăcie peste cei care nu se închină aurului, numără-te cu ei. Cei mai bogați oameni sunt cei care calcă în picioare patima bogăției (care disprețuiesc bogățiile lumești). Prețuiește bogățiile cerești!

Așa vei fi și aici pe pământ mai strălucitor și te vei bucura și de bunătățile cele viitoare, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava și puterea în vecii vecilor, Amin.

24.

This entry was posted in Omilii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *