PIEDICI IN INFAPTUIREA DRAGOSTEI CATRE APROAPELE

Nu este lesne a ajunge pana la iubirea desavarsita, pentru ca adevarata dragoste catre Dumnezeu si aproapele se dobandeste prin multa truda duhovniceasca. Pentru ca dragostea duhovniceasca nu este o manifestare  naturala ci harica depasind mult granitele insusirilor firesti ale omului. Cine poate sa dobandeasca aceasta? Nimeni in afara de credinciosul care se trudeste smerit sa indeplineasca dumnezeiestile porunci si care constientizeaza ca prin toate sfortarile sale sincere nu este in stare sa faca ceva, daca Dumnezeu nu-i vine in ajutor cu harul Sau. Pentru aceasta Sfintii parinti ne indeamna sa savarsim faptele dragosteti macar si fara dragoste, cu rugaciune statoirnica si sincera catre Dumnezeu, ca El Insusi sa incalzeasca inima noastra cu dragostea cea desavarsita. Multe sunt piedice in infaptuirea dragostei, dar sa ne aplecam asupra urmatoarelor trei si anume piedici din partea noastra, de la oamenii din jur, si de la demoni.

Piedici din partea noastra – Dusmanul nostru diavolul ne sopteste ca totul se termina dupa moarte si ca urmare nu merita omul  sa se lipseasca de bucuriile pamantesti si ne sfatuieste sa nu ne jertfim sufletele pentru aproapele ci sa le pastram pentru noi. Sufletul oricarui egoist este pierdut in interiorul pacatelor si pe atat este de pierdut incat egoistul nu-si mai aminteste de el. Sa luam aminte ca egoismul, iubirea de sine, nerabdarea, nervozitatea, incapatanarea, bauiala, necredinta, neascultarea si mandria ne fac sa ne asezam pe noi insine in prim plan si sa socotim interesul nostru ianintea folosului aproapelui. Daca crestinul nu se ocupa de indreptarea sa pentru a dobandi dragostea frateasca cu adevarat eul sau este un adevarat obstacol ompotriva dragostei si a mantuirii. Invatatorul nostru Iisus Hristos cel care este intruchiparea Dragostei cere ca noi cei ce pasim in scoala dragostei “ sa ne lepadam de noi insine”(Mat. 16, 24), adica de pacatele noastre, de voia noastra pacatoasa si de toate patimile noastre inradacinate in noi si cere insa si mai mult ca in numele dragostei sa ne uram pe noi insine si propria noastra viata pacatoasa(Luca 14, 26). Sa dorim deci, crucea suferintelor curatitoare inaintea placerilor egoiste. Astfel prin silirea de sine, sa ajungem pana la savarsirea faptelor lucrarii dragostei. Iar aceste fapte savarsite, chiar si fara dragoste, deja ascund intru ele rasplata dragostei.

Piedici din partea celor din jur – Aceasta a doua piedica este aprenta si pe deplin neantemeiata pentru ca toti invoca ca temelie a neiubirii aproapelui slabiciunile acestuia. Cel ce a depasit prima piedica a iuibirii aproapelui, egoismul si iubirea de sine, mandria si celelalte acela nu afla scaderi la cei din jurul sau si nu are temei pentru a nu-i iubi. Iata un tablou a unor oameni cu caractere diferite din ziua de azi: sunt oameni care se descriu fatarnic ca au dragoste si ca nu intorc spatele aproapelui, nu-l amarasc intr-un mod simplu ci spun doar ca nu pot sa-i sufere manierele, ca-i irita faptul ca stranuta ori isi soarbe zgomotos supa la masa, ca mirosul sau necuratia lui ii face sa-si intoarca fata, ca nu-i suporta vizitele pentru ca nu-si sterge pantofii, lasand noroi in camera, murdarind covoarele. Acestor oameni le place sa vorbeasca adesea despre dragoste de aproapele insa in  practica se straduiesc sa se tina cat mai departe de el, pentru ca la fiecare intalnire cu aproapele ii apuca durerea de cap, nervii, ori pentru ca le ocupa timpul pretios, ori ca le cere bani cu imprumut, ori ca-i roaga sa inopteze in casa lor,iar netulburarea lor e mai importanta decat nevoile aproapelui.Altii gasesc mai “ intemeiate pricini” in relatiile lor neprietenoase catre aproapele. “ Cum sa-l iubim ?” spun ei “ E un ticalos” ori: “ Ne uraste” ori” A vorbit rau despre noi in lipsa noastra”, ori “ Ne-au inselat in cutare fel”.Iisus Hristos marturiseste acestor crestini in adancul constiintei lor:”Dar voi cum sunteti?”Oare nu sunteti asemenea lui? Si in ciuda acestora, va iubiti pe voi insiva! Cum voi pacatostii nu va urati pe voi insiva, datori sunteti sa iubiti si pe fratele vostru care va gresit.Noi crestinii trupesti uram pe vrajmasii nostri fiindca iubim prea mult interesele noastre pamantesti. Ar trebuii sa plangem pentru ei, pentru ca inaintea noastra ei si-au facut lor insilor rau. Noi nu vom fi judecat pentru raul care ni l-au facut, si chiar vom fi rasplatiti daca vom raspunde cu rabdare si intelegere, in schimb ei sarmanii petrecand intru relele lor pe pamant, vor plange in veacul veacului.

A treia piedica a manifestarii dragostei sunt demonii. – Fiind uratori de oameni ei ne indeamna mereu catre ura si invrajbire. De unde ne putem da seama de asta? Din faptul ca desi ne dorim sa fim buni, pasnici, blanzi, iubitori, vin clipe de pacat de multe ori fara vointa noastra, cand sufletele noastre se tulbura si devenim maniosi, intunecosi si rai. Diavolul cauta in permanenta se ne ia credinta, nadejdea si dragostea pentru a ne asmuta impotriva oamenilor, si ne sileste sa fim ai lui. Sf Ioan de Kronstadt ne sfatuieste sa ne desprindem din mainile lui cu ajutorul urmatoarei rugaciuni”In zadar te trudesti in mine, arhistrategule cel cazut!Eu sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos! Tu plinule de mandrie, smereste-te, ca sa te lupti mai cu putere cu mine cel slab… “ Asa spune-i duhului celui rau care ca o povara sta pe inima ta si te indeamna la vreu rau. Aceste cuvinte vor fi ca un brici de foc pentru vrajmas si se va rusina de taria si intelepciunea ta cea duhovniceasca si sufletul tau va simti pace. Piedicile  venite de la diavoli nu sunt descurajatoare pentru crestinii traitori pentru ca dragoste catre Dumnezeu si aproapele mai ales atunci isi arata curatia si taria ei, si mai cu seama atunci staluceste cand exista o impotrivire a diavolestii puteri, actionand aprins in inimile noastre cu scopul de a inradacina in noi ura, rivalitatea, dispretul, vrajba.Atunci dragostea se intareste in inima cand forta potrivnica se lupta s ao smulga din radacina, iar omul cu toate mijloacele se ridica impotriva acestei puteri dusmanoase. Astefl au primit cununi marii nevoitori, inchisi in pesteri si traind in singuratate, contemplatie, rugaciune, post si priveghere si au luptat cu trupul si cu diavolul nu cateva ceasuri, zile si luni, ci multi ani cateodata 60 ori 70 de ani. Ce sunt in comparatie cu acesti nevoitori oamenii din lume care atat de des, fara a fi vreo ispita, cad si fara vreo lupta sunt infranti de trupul lor care traiesc dupa voia lor in belsug, robiti de mandrie, ambitie, zavistie, ura, zgarcenie, nervozitatea, manie, razbunare, distractie, desfrau betie, de toate viciile? Vrajmasul nu doarme si noi trebuie sa priveghem!

            De acea trebuie sa ne silim sa facem faptele dragostei chiar si cand inima noastra nu este dispusa, sa ne silim pe noi insine sa iertam aproapeleui chiar si atunci cand suntem insultati grei si inima noastra nu s-a linistit, sa ne silim pe noi insine la rugaciune maia les atunci cand simtim ca inima noastra s-a racit si astfel vom infrange pe diavol care ne sileste sa mergem dupa voia lui.Orice fapta buna pe care avem posibilitatea sa o savarsim in anumite imprejurari sa n-o lasam. Poate fi greu sa facem faptele dragostei pentru ca firea noastra cazuta in pacat este plina de lenevie.Daca asetptam sa ne vina un imbold de undeva, daca zabovim pana ce va sporii starea noastra duhovniceasca, diavolul ne va prinde cu adevarat si ne va pune sa savarsim voia lui. “ In sudoarea fetei tale” se spune “ iti vei manca painea ta”(Facere 3,19). Lucreaza iubitorule de truda, suflet vrednic de plans, talantul dat tie!… “ Imparatia lui Dumnezeu se ia prin straduinta si numia cei ce se silesc pun mana pe ea”(Mat.11,12)

Sursa: DRAGOSTEA- Talcuirea la rugaciunea Sf. Efrem Sirul

Autor. Arhm. Serafim Alexiev

This entry was posted in Recenzii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *