Treptele rautatii [1/2]

[…]Să ne gândim deci cât de mare este păcatul nostru și, pășind din treaptă în treaptă, să arătăm că nepurtarea de grijă de copii este un păcat care întrece pe toate celelalte și merge chiar până la culmea răutății. Prima treaptă de răutate, de viclenie și de cruzime este nepurtarea de grijă de prieteni. Dar mai degrabă să o iau mai de jos. Nu știu cum, dar era cât pe ce să uit că prima lege dată iudeilor nu îngăduie nici nepurtatea de grijă de vitele dușmanilor, când cad sau se rătăcesc; Legea Veche poruncește ca pe unele să le scoți, iar pe altele să le duci la stăpânul lor (Deut. 22, 1-4).

Prima treaptă deci, începând de jos în sus, a răutății și a cruzimii este nepurtarea de grijă de vitele și animalele dușmanilor, aflate în suferință. A doua, mai mare decât cea dintâi, nepurtarea de grijă de dușmani. Păcatul acesta este cu atât mai mare față de primul pe cât este mai de preț omul decât animalul. Apoi, a treia treaptă este nepurtarea de grijă de semeni, chiar dacă nu ne sunt cunoștințe personale. A patra treaptă, nepurtarea de grijă de cei ai noștri. A cincea, când nu purtăm grijă nu numai de trupurile lor, ci și de sufletul lor pe cale de a se pierde. A șasea, când nu ne îngrijim de ai noștri, dar nici de copiii noștri când sunt pe cale de a fi corupți. A șaptea, când nu căutăm alți oameni care să se îngrijească de ei. A opta, când împiedicăm și respingem pe cei care din proprie inițiativă voiesc să se îngrijească de creșterea copiilor noștri. A noua, când nu numai îi împiedicăm, dar îi și atacăm.

Prin urmare, dacă treapta întâi, a doua și a treia a acestei răutăți sunt însoțite de atât de mari pedepse, cât de mare foc va cădea pe capul celui ce se află în treapta a noua, care depășește în răutate pe toate celelalte? Iar în această treaptă vă aflați voi, părinții care atacați pe cei ce vor să se ocupe de creșterea copiilor voștri! Nu s-ar greși dacă s-ar numi această treaptă de răutate nu numai a noua, nici numai a zecea, ci chiar a unsprezecea.

Pentru ce spun asta? Pentru că acest păcat nu este numai prin natura sa cu mult mai mare decât cele opt dinaintea lui, dar este mai cumplit și din pricina timpului în care se săvârșește. Dar ce înțeles au cuvintele “din pricina timpului în care se săvârșește?”. Noi, care trăim acum în legea Evangheliei, dacă vom săvârși aceleași păcate ca și cei care nu cunosc Evanghelia, nu vom primi aceleași pedepse ca ei, ci cu mult mai cumplite, pentru că ne-am bucurat de un dar mai mare, pentru că participăm la o învățătură mai desăvârșită, pentru că am fost cinstiți cu o cinste mai mare. Prin urmare, dacă păcatul acesta este așa de mare și prin natura sa, și prin trup, gândește-te ce mare vâlvătaie va aduce pe capul celor care îndrăznesc să-l săvârșească!

Sf. Ioan Gura de AurDespre feciorie. Apologia vietii monahale. Dspre cresterea pruncilor“, pag. 246-247

This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *