Pomenirea celor dragi

Uneori ne lipseste forta necesara concentrarii duhului in rugaciune; vrem sa ne rugam, dar ne simtim prea slabi; inima ne e sfasiata, iar duhul sovaielnic. Imaginati-va un lac linistit peste care sufla o briza usoara… Toata suprafata lacului freamata in bataia vantului si nu mai oglindeste nici cerul, nici pamantul; cat priveste insa adancurile, ele raman calme, caci nu sunt atinse de aceasta briza. Adeseori si noi suntem ca acest lac: adancurile noastre raman limpezi si linistite, dar la suprafata se dezlantuie o asemenea involburare, incat nu mai avem posibilitatea de a ne aduna gandurile si sentimentele. Ce-i de facut?

Iata in acest sens un sfat pe care l-am primit odata de la duhovnicul
meu si pentru care ii sunt adanc recunoscator. El m-a povatuit ca,
inainte de culcare, sa fac 5 metanii – bineinteles ca nu e vorba de
numarul de metanii si nici macar daca trebuie sau nu sa facem aceste
metanii, ci de a sta inaintea Domnului, inchinandu-ne Lui in duh si in
adevar cu toata fiinta – si sa zic: ‘ Doamne! Pentru rugaciunile celor
care ma iubesc pazeste-ma si ma mantuieste.’
Apoi imi zicea Parintele Atanasie – aseaza-te in pat si aminteste-ti de
fiecare om al carui chip ti se iveste in memorie si de toti cei care
nutresc pentru tine un sentiment de dragoste.

Fiecare dintre noi avem persoane care ne iubesc, care aici pe pamant ne
vor binele cu adevarat si in mod sincer ,care viseaza sa ne vada
crescuti pana la masura deplina a chemarii noastre de oameni si de
crestini. De fiecare data cand memoria ne evoca numele sau chipul uneia
dintre aceste persoane ,sa multumim lui Dumnezeu pt faptul ca pe pamant
sau in ceruri exista o astfel de persoana si sa-I cerem lui Dumnezeu sa
o binecuvanteze pt dragostea ei. Sa ne depanam amintirile ,fara a
scormoni prea mult in memorie, lasand imaginile sa irumpa liber. Ne vor
aparea astfel apropiatii nostri,parintii ,cei pe care i-am intalnit
odinioara si care ne-au iubit cu o iubire sincera. Apoi vor aparea
,poate, sfintii apropiati inimii noastre, catre care adeseori ni se
indreapta gandul si pe care ii cinstim in mod deosebit. Acestia ne vor
aparea intr-o lumina aparte, lipsita de orice ‘ obiectivitate’ ,caci ei
vor lega o relatie personala cu noi; vor face asta nu pt ca ii iubim, ii
cinstim, ii admiram, ci pt ca ne-ar fi imposibil sa faptuim ceva daca ei
nu si-ar intoarce fata spre noi si daca iubirea si grija lor pt noi nu
ne-ar impresiona profund si nu ne-ar misca inima.

Fiecare dintre noi il poate evoca pe Sfantul Nicolae Facatorul de
minuni, pe Sfantul Serafim de Sarov sau pe un alt sfant. Fiecare dintre
noi poarta numele unui sfant si se simte legat de acest sfant sau sfanta
pentru vesnicie. Inca din ceasul botezului acesti sfinti se roaga pt
noi, se gandesc la noi, ne inconjoara cu dragostea lor, cu o dragoste pe
care arareori o vom afla pe pamant.
In sfarsit, vor aparea poate si alti sfinti, despre care am citit sau
despre care am auzit vorbindu-se, a caror icoana ne-a impresionat, care
au intrat in viata noastra si care intr-o oarecare masura ne-au
transformat, lasandu-si pecetea asupra noastra.

Dupa aceea, adormind, ne vom cufunda in somn insotiti de acesti sfinti.
Iar dincolo de acesta adunare de sfinti se afla Dumnezeul cel Viu si
Maica Lui. Atunci se va implini in noi acest cuvant al Vechiului
Legamant: ‘Eu dorm, dar inima mea vegheaza’ (Cantarea Cantarilor 5,2) –
aceasta inima e vie. Doar constiinta mi se stinge, pe cand inima bate
intr-o partasie de iubire cu lumea celor vii si cu lumea celor trecuti
la cele vesnice, pentru care nimic nu dainuie in afara iubirii si in
care toti ne iubesc cu o iubire nemarginita.

Acest lucru e la indemana tuturor. Ziceti: ‘ Doamne, pentru rugaciunile
celor care ma iubesc, pazeste-ma si ma mantuieste’ si deschideti-va
amintirii acestei iubiri care a facut posibila viata voastra. Aceasta
poate oricine sa o faca. Oricare ar fi numarul anilor care apasa pe
umerii nostri, oricare ar fi starea noastra de istovire pricinuita de
oboseala sau boala, oricare ar fi starea noastra de imprastiere si de
nervozitate, acest mod de a ne apropia de somn e intotdeauna cu putinta.

Fragment din “Taina iertarii ,taina tamaduirii” – mitropolit Antonie de Suroj

This entry was posted in nespecificat. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *