“Pe cînd ?edeam noi în M?n?stirea lui Arselan, iat? într-o zi un arici mare ?i-a adus puiul mic pe care-l ducea în gur?, c?ci era orb, ?i l-a pus la picioarele b?trînului. Cînd a v?zut cuviosul c? era orb, s-a aplecat la p?mînt ?i f?cînd tin? a uns ochii lui ?i îndat? a v?zut. ?i apropiindu-se mama ariciului a s?rutat urmele b?trînului ?i, luîndu-?i copilul pe care-l aduse, a plecat s?ltînd.
A doua zi, îns?, iat? mama ariciului aduce b?trînului în gura ei o varz? mare tr?gînd-o cu mare greutate ?i, surîzînd, cuviosul îi zice: “De unde ai adus-o? Desigur ai furat-o din gr?dinile p?rin?ilor, eu îns? nu m?nînc lucruri furate. Du-te ?i pune-o de unde ai furat-o”.
?i ru?inîndu-se, animalul a luat varza ?i a dus-o în gr?dina de unde o luase”.
Sursa: Patericul Sinaitic, Dimitrios G. Tsamis, Traducere Preot Profesor Dr. Ioan Ic?, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 128
One reply on “Recunostinta”
ce interesant este s? vorbe?ti despre modul cum se exprim? recuno?tin?a… unii nici m?car n-o materializeaz?, iar acum se vorbe?te despre ceva mult mai profund – c? nu se poate s? fii recunosc?tor din ograda altuia, ci doar din ce ai tu. dar ce-ar fi putut da ariciul? un ?ep? 🙂
?i când te gânde?ti c? noi to?i suntem ni?te arici care nu avem ce s?-I d?m lui Dumnezeu pentru a-I mul?umi… în afar? de inima noastr?, evident!