Categories
Audio

Cantarile Invierii

Puteti asculta cantari din slujba Invierii de la un schit de maici, Schitul Cib.

Cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru:

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de
acest Praznic frumos si luminat.

De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria
Domnului sau.

De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata
cea dreapta.

De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca
nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie,
nicidecum indoindu-se.

De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din
pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din
urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas
ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma
miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia
daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si
lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei
dintai si cei de-al doilea luati plata.

Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.

Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.

Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.

Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu
iasa flamand.

Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia
bunatatii.

Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.

Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a
rasarit.

Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune
fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-
s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a
amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos
sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.