S? îndrept?m pa?ii gândurilor spre Cea Care Se tânguie?te acum ?i r?mâne nemângâiat? de cuvânt omenesc. Cea f?r? de prihan? vede punerea în mormânt a Fiului ?i se cufund? odat? cu El în adâncul întrist?rii celei milostive de Maic?.
Trilurile de gânduri care Te laud? pe Tine, a?ezate pe ramurile min?ii, nu se mai aud în gr?dina inimii Mele, c?ci mergi în iad s? cau?i pe Eva, cea care în gr?dina Raiului a c?lcat porunca Ta. Mintea Mea s-a g?tit de doliu, purtând v?lul gândurilor întristate ?i în c?mara inimii Mele Te-am ascuns în locul cel mai adânc, ca s? Te pot tângui. Iat?, Î?i împletesc cunun? din gânduri iubitoare, c?ci Te v?d dormind ca un leu, dar somnul îmb?trânirii lui Adam îl vei strica,când Te vei scula ca un pui de leu, încununând cu via?? ve?nic? firea omeneasc?. Ca dintr-un izvor ?â?nesc din inima Mea gânduri r?nite de durere, c?ci Te-am v?zut pe Tine mort pe Cruce ?i M-am sp?imântat l?udând nespusa Ta plec?ciune. Dar înviaz? D?t?torule de via??, ca s? r?sar? iar în inima Mea bucuria ?i s? fiu fericit? de toate neamurile !
Cu s?geata durerii a fost str?puns? inima Mea ?i cu lacrimile gândurilor Mele adap p?mântul inimii cel uscat de ar?i?a p?timirii Mele. proorocia lui Simeon r?sun? în urechile inimii Mele ?i m? îndulcesc privindu-Te în oglinda gândului ca Prunc. Ca un alt templu în?eleg?tor M-ai ar?tat Cuvinte, odihnindu-?i întru Mine gândurile dumnezeie?ti, dar acum apunând Tu în mormânt, nu aflu limanul bucuriei. M? tânguiesc ?i m? r?nesc la inim? ?i noaptea chinuirii nu e pe sfâr?ite. dar înviaz? Soare al slavei, ?i lumineaz? c?mara sufletului Meu. Iat? nu am stricat în inima Mea pece?ile credin?ei întru Tine, m?car c? Te-am v?zut def?imat pe Cruce, cum nici Tu nu ai stricat pece?ile fecioriei Mele. C?ci ?tiu, c? de?i p?time?ti ca Un Muritor, ca s? adapi pe Adam din vasul vie?ii ve?nice, e?ti Dumnezeu neschimbat ?i slava Ta nu poate fi covâr?it? de nimic. Îngerii cu aripile lor îmi g?tesc acoper?mânt, voind a îndulci ?întristarea Mea, m?car c? îi v?d ?i pe ei înfrico?a?i de m?re?ia tainei. ?i pe ei îi v?d amu?i?i de uimire, v?zându-Te pe Tine pus în mormânt.Toat? zidirea ?i-a preschimbat lauda c?tre Tine, m?rind acum îndelung? r?bdarea Ta. Nici îngerii nu ?tiu a-Mi cânta cântare de jale ?i sunt nedumeri?i ?i ei de ce se petrece, dar totu?i au r?mas cu f?clia credin?ei întru puterea Ta aprins?. Nu aflu pe nimeni Care s? p?trund? în adâncurile durerii Mele de Maic?, dar privind cu gândul spre Tronul Tat?lui cap?t înt?rire ?i laud nespusa Ta bun?tate pentru omul cel pierdut.Cum m? voi dep?rta acum de la mormântul în care a fost îngropat? Comoara vie?ii Mele ? Pustie sunt de bucurie ?i cu gândul am p?truns pân? în adâncurile p?timirilor Tale, c?ci dintru Mine ai r?s?rit f?r? s?mân??. O, nespusa Ta plec?ciune, o, iubire de oameni negr?it? prin care voie?ti a vindeca rana r?ut??ii omenirii. Doar vântul s?rutându-m? voie?te a-Mi gr?i c? vei învia a treia zi ?i cu adierile Duhului T?u vei veseli întreg p?mântul. Luna Îmi poveste?te tânguirea Evei în întunericul iadului ?i soarele Îmi veste?te bucuria care va cuprinde pe Adam prin ar?tarea Cuvântului. Catapeteasma inimii Mele s-a sfâ?iat când ai intrat Tu pe u?a mor?ii, Sfinte, ?i por?ile întrist?rii s-au deschis larg, primindu-m? pe Mine ca Maic? a durerii. pe ucenicul cel iubit mi l-ai d?ruit, ca s?-mi mângâie întristarea ?i privind la el s? v?d icoana str?lucirii ?i frumuse?ii slavei Tale negr?ite. ?i el e nedumerit ?i nu ?tie cum Cel pe pieptul C?ruia S-a rezemat acum se pune pe patul mormântului. Cum inima Ce aduna toate gândurile iubitoare ale ucenicilor în unica b?taie dumnezeiasc? înceteaz? acum a mai bate ? Cum cu moartea S-a înso?it Cel Ce în Cana Galileii a sfin?it taina nun?ii, f?cându-o s?la? al vie?ii prin binecuvântarea-I dumnezeiasc? ? Cum Cel Ce r?nile lepro?ilor a vindecat Se îmbrac? cu haina r?nilor ?i în giulgiu prime?te a fi înf??urat de mâini omene?ti Cel Ce Însu?i Se îmbrac? cu lumina ca ?i cu un ve?mânt ? Cum Bucuria îngerilor cerceteaz? adâncurile neprimitoare ale mor?ii ? Cum nu se sfâr?e?te lumea nesuferind r?stignirea cea nedreapt? a Ziditorului ?
Vai, Fiul Meu, cum apui ca Un Muritor în mormântul cel întunecat ?i m? la?i pe Mine, Maica Ta, nemângâiat?. La u?a inimii Mele bat gânduri de întristare ?i viscolul amintirii Tale înghea?? în inima Mea orice gând, c?ci neîncetat contemplu multa Ta pogorâre pentru învierea omului celui stricat de p?cat. Soarele s-a îndoliat ?i el, v?zându-m? pe mine acoperit? cu v?lul întrist?rii, luna Î?i cânt? durerea, iar vântul d?n?uie?te în p?rul Meu, voind a-mi îndulci durerea care M? arde la vederea Ta cu Trupul în bra?ele mor?ii ?i departe de bra?ele Mele iubitoare. Dar pe Tine, Cuvinte, Acela?i, Te v?d stând în sânurile Tat?lui ?i întristarea Mi se îndulce?te. Cum Tu, Împ?ratul îngerilor cunun? de spini ai primit ?i Cel Ce adapi setea oamenilor de mântuire cu o?et ?i fiere ai fost întâmpinat ? M? cutremur de multa Ta bun?tate, c?ci ?i iertare ai cerut de la Tat?l pentru fiii cei nemul?umitori ?i ai primit suspinurile soarelui ce s-a întunecat. Acum Eu Îns?mi îmi ?es spre mângâiere acoper?mântul gândurilor smerite ?i iubitoare, a?teptând cu dor s? Te v?d iar??i cu Trupul str?b?tând p?mântul ?i sfin?ind cu pa?ii dumnezeie?ti toate c?ile oamenilor.Acum noapte neîncetat? s-a a?ternut în sufletul meu, c?ci ai apus Tu, Soare al drept??ii ?i inima Mea înseteaz? dup? vederea luminii Tale. Soare plângi împreun? cu Mine ?i tu, p?mântule, clatin?-te, c?ci Ziditorul T?u S-a ascuns în mormânt, ca s? cerceteze adâncurile iadului ?i s?-l scoat? pe Adam cel r?u c?zut acolo prin alunecarea neascult?rii. Lun?, picur?-mi ?i tu gânduri de mângâiere ?i a?teapt? împreun? cu Mine ar?tarea Luminii Celei Ce sfin?e?te ziua cea ve?nic?.
O, Dulcele Meu Fiu, o, Lumina Cea sfin?itoare a ochilor Mei, ca un f?c?tor de rele ai fost r?stignit de oamenii cei nemul?umitori pe care totdeauna i-ai ad?pat din izvorul minunilor Tale. În mormânt ai fost pus ca Un Muritor, Tu, Cel Ce e?ti Via?a tuturor. În pântecele Meu Te-am purtat, iar acum Te pogori de bun? voie în pântecele iadului, voind a da na?tere în via?a ve?nic? celor înghi?i?i de moarte. Cu giulgiuiri Te v?d înf??urat de Iosif ?i de Nicodim ?i nu voiesc a fi mângâiat?, c?ci sunt lipsit? de vederea Chipul T?u Preafrumos. Cel Care a binevoit s?-?i ia trup dintru Mine este dat acum mormântului ?i împreun? cu El ?i inima Mea se înmormânteaz? de durere. Pe Cel Care, Prunc fiind, L-am purtat în bra?ele Mele Îl v?d r?pit de bra?ele mormântului ?i nu am cum s? pun cap?t tânguirii Mele. Cu muritorii este num?rat Cel Ce este mai presus de zidire ?i pe scara Crucii pân? în iad Se pogoar? Cel Ce a zidit în inima Mea toate treptele des?vâr?irii prin virtute. Deschid fereastra inimii Mele ?i întristarea M? cuprinde, c?ci nu v?d lumina Soarelui drept??ii.
Laud îndelung? r?bdarea Ta ?i, v?zând pe îngerii acoperindu-Te cu ve?mântul aripilor îngere?ti, strig c?tre Tine: Cel Ce ?ezi cu Tat?l ?i cu Duhul pe scaun de heruvimi înviaz? a treia zi, ca s? m? împ?rt??e?ti ?i pe mine din bucuria Învierii Tale ?i s? str?luce?ti la toat? lumea lumina biruin?ei Tale asupra iadului ?i a mor?ii !
***
Cum Fiul Meu ai r?bdat ocara Crucii, ca s?-l împodobe?ti pe om cu leg?tura m?ririi ?
Cum inima ?i-a fost r?nit? de s?ge?ile hulelor, ca s? dai tuturor odihna nep?timirii ?
Cum cu haina batjocoririlor Te-ai îmbr?cat, ca s?-i dai omului ve?mântul luminii ?
Cum ai stat pironit pe Cruce, v?zându-m? cu inima str?puns? de sabia p?timirii ?
Cum toat? povara p?catelor ai luat asupra-?i, ca s? dai sufletelor odihna vie?ii ?
Cum Te vei pogorî la iad, ca s? sco?i pe str?mo?ul Adam din temni?a mor?ii ?
Cum soarele plânge, mângâindu-Te cu razele lacrimilor, dându-?i a mor?ii s?rutare ?
Cum p?mântul îmi aduce cântare în acord cu plânsul inimii mele, ca s? gust pu?in? alinare ?
Cum mormântul poart? în pântecele s?u Piatra Vie?ii, Care pântecele Meu l-a sfin?it ?
Cum Lumina ochilor mei O v?d apunând în întuneric în chip de netâlcuit ?
Cum inima mea ce ad?poste?te jertfelnicul Treimii se sfâ?ie asemenea catapetesmei templului ?
Cum valurile durerii cuprind tot sufletul Meu ?i cu greu pot opri viforul n?praznic al gândului ?
Cum Cel pe care în bra?ele Mele L-am purtat ca prunc îmi este r?pit de mormântul neprimitor al mor?ii?
Cum Mângâierea sufletului Meu mergi în adâncurile iadului, ca s? le picuri tuturor untdelemnul vie?ii ?
Cum întreaga zidire se tânguie?te împreun? cu mine ?i totu?i nimeni nu poate în?elege durerea Mea de Maic? r?nit? ?
Cum v?zând cununa Ta de spini, inima mea Mi-este în?epat? de gândurile ce-mi arat? suferin?a Ta net?inuit? ?
Cum Fiule, Cel Ce curat? Mi-ai p?zit fecioria, treci acum prin por?ile înalte ale mor?ii ?
Cum Paharul Cel tainic ce adap? inimile ucencilor merge ?i în iad s? verse apa vie?ii ?
Cum Cel Ce M-ai îmbr?cat în haina bucuriei, acum la?i s?-mi p?trund? în suflet viscolul întrist?rii ?
Cum Cel ce cu darul T?u M-ai ridicat deasupra cetelor îngere?ti, acum M? la?i în adâncul durerii ?
Cum Fiule, Eu, Ceea Ce eram fericit? ca Maica Vie?ii, prin patima Ta port acum povara mor?ii ?
Cum Cel Ce toate le umpli de bucurie cu atingerea Ta dumnezeiasc?, m? lipse?ti pe mine de bucuriile vie?ii ?
Cum Rodule luminat cules din pântecelui Meu Te dep?rtezi de Cea Care Te-a udat cu roua iubirii ?
Cum Te v?d apunând de la fa?a Mea, ca s? str?luce?ti în întunericul iadului ca o Raz? a Luminii ?
Cum gândurile inimii mele cânt? tânguirea izvoarelor ?i sunt însetat? de vederea curgerii Izvorului Vie?ii ?
Cum Cel Ce ai luminat via?a Mea cu str?lucirea Ta dumnezeiasc? Te cufunzi în întunericul mor?ii ?
Cum nu pot afla odihn? în inima Mea, când Rodul Meu a primit înfigerea suli?ei necru??toare ?
Cum ecourile chinurilor iadului le aud în sufletul Meu, când Tu Te pogori în a gheenei întunecare ?
Cum Te v?d r?stignit pe Cruce, Tu, Împ?ratul vie?ii, spre Care gândul a toat? f?ptura curge ?
Cum pe Cel C?ruia I-am ?esut hain? omeneasc? din trupul Meu Îl v?d îmbr?cat în sânge?
Cum mormintele se deschid, c?ci ai intrat în mormânt Via?a ce a izgonit osânda mor?ii ?
Cum Fiul Meu, ai r?bdat oc?rile celor nemul?umitori ?i M-ai lipsit pe Mine de str?lucirea vie?ii?
Cum suferi Cuvinte, s? vezi inima Mea str?puns? de s?geata întrist?rii ?
Cum nu Te milostive?ti spre Mine Fiule, ?i m? la?i în vântul durerii?
Cum Te v?d pus în groapa mor?ii de Iosif ?i Nicodim pe Tine Via?a nemuritoare ?
Cum catapeteasma s-a sfâ?iat, v?dind nelegiuirea celor Te-au dat spre patim? întrist?toare?
Cum izvor de lacrimi curge din inima Mea, iar din coasta Ta ap? ?i sânge?
Cum a apus lumina bucuriei din sufletul Meu ?i ploaie de întristare m? cuprinde?
Cum vei învia Hristoase, ca în lumina Ta s? se veseleasc? inima Mea ?
Cum Te voi vedea iar??i str?lucind cu putere pe cerul inimii ca o stea?
Cum vei mângâia dorul Maicii Tale cu vederea Ta întru slava necuprins? ?
Oh ! Fiul Meu ?i Dumnezeul Meu, cum ai purtat toate cu r?bdare nespus? ?
Slav? ?ie, Soare apus în mormânt, ce a cutremurat inima p?mântului, risipe?te-mi norul gândurilor rele,
Cununa biruin?ei neînchipuite, cu puterea crucii, deschide-mi poarta odihnei în vremea prigonirii grele,
Soarele ce a întunecat soarele v?zut prin r?bdarea chinurilor, aprinde-mi f?cliile stinse ale gândurilor,
Purt?torul îndelun r?bd?tor a toat? suferin?a, dep?rteaz? de la mine biciuirile necazurilor,
Lauda cea înalt? a mucenicilor, d?-mi r?bdare s? port crucea suferin?elor,
Acoper?mântul de lumin? ce îmbrac? inimile cu n?dejde, d?-mi s? rabd noaptea umilin?elor,
Tânguirea tainic? a inimilor umilite, d?ruie?te-mi raza n?dejdii în înviere,
Zdrobirea capului ?arpelui viclean, d? gândurilor mele tainica Ta mângâiere,
Dezlegarea întrist?rii lui Adam, umple de veselie vasul inimii mele,
Mângâierea a?tept?rii Evei, scoate-m? din adâncul patimilor rele,
Ridicarea celor c?zu?i în dezn?dejde, cu mâna Ta cea tare m? r?pe?te din a p?catelor durere,
Slobozirea celor afla?i în temni?a iadului, elibereaz? inima mea din robia gândurilor rele,
Palatul Cel dumnezeiesc ascuns în inima p?mântului, f? inima mea palat cuvânt?tor al în?elepciunii Tale,
Ascunderea în mormântul care va izvorî via??, ascunde-m? în mormântul smereniei celei luminate,
Paharul vie?ii din care se adap? gândurile credincio?ilor, îndrepteaz?-m? spre fântâna în?elepciunii,
Suspinul ce se a?terne peste v?lul de t?cere al inimii, lumineaz?-mi c?mara sufletului cu str?lucirea nep?timirii,
Lumina ce a orbit privirea iadului, lumineaz?-mi ochii în?eleg?tori ai inimii,
Dezlegarea leg?turii întunericului, risipe?te-mi tulbur?rile p?timirii,
Oglinda ce ne înf??i?eaz? priveli?tea Raiului, deschide-mi por?ile milostivirii Tale,
Izvorul vie?ii ce se revars? peste sufletele smerite, îndrepteaz?-m? pe a tainelor învierii cale.