Drag? Dumnezeu,
Gata, m-am c?s?torit. Suntem în 21 decembrie, merg pe treizeci de ani ?i sunt însurat. În ceea ce prive?te copiii, Peggy ?i cu mine am hot?rât s? l?s?m asta pentru mai târziu. De fapt, cred c? nu e înc? preg?tit?.
Lucrurile s-au întâmplat ast?-noapte. S? vezi…
Cam pe la unu noaptea, o aud pe Peggy Blue scâncind. Am s?rit imediat din pat. Fantomele! Veniser? iar s-o chinuie, iar eu, care-i promisesem s-o ap?r de ele, dormeam. Ce mai, avea s?-?i dea seama c? nu eram decât un neispr?vit, cu siguran?? nici n-o s? mai vrea s?-mi vorbeasc? ?i, pe bun? dreptate, asta ?i meritam!
Am ie?it pe culoar ?i m-am îndreptat în direc?ia de unde veneau ?ipetele. Ajuns la camera lui Peggy, am v?zut-o a?ezat? pe pat, complet surprins? c? m? vede. ?i eu trebuie s? fi f?cut o mutr? mirat? având-o în fa?a ochilor pe Peggy care m? privea, cu gura închis?, pe când ?ipetele continuau s?-mi sparg? urechile.
Am mai f?cut câ?iva pa?i pân? la camera urm?toare ?i deodat? am în?eles c? Bacon urla a?a, din pricina arsurilor. Ceea ce mi-a provocat mustr?ri de con?tiin??, gândindu-m? cum am dat eu foc casei, cinelui, pisicii, cum am pr?jit pe?ti?orii ro?ii din borcan – adic? i-am fiert, mai bine zis – ?i cât au trebuit s? sufere ?i c? mai bine c? au pierit, decât s? fi r?mas în via?? ?i s? fie teroriza?i la nesfâr?it de amintirea fl?c?rilor ?i de arsuri ca s?rmanul Bacon, în pofida tuturor grefelor ?i a pomezilor de tot felul.
Bacon s-a ghemuit ?i a încetat s? mai geam?. Eu m-am întors la Peggy Blue.
– A?adar nu tu erai, Peggy? Eram convins c? tu ?ipai noaptea.
– Iar eu credeam c? tu.
Eram complet ului?i de ce se întâmpla cu noi. De toate câte ni le m?rturiseam. În realitate, ne gândeam de mult unul la cel?lalt.
Din albastr? cum era, Peggy Blue a devenit ?i mai albastr?, ceea ce la ea e ca ?i cum ar ro?i de jen?.
– ?i-acum ce-ai s? faci, Oscar?
– Dar tu, Peggy?
E nemaipomenit cât ne asem?n?m, acelea?i idei, acelea?i întreb?ri.
– N-ai vrea s? dormi cu mine?
Orice s-ar spune, fetele sunt grozave. P?i mie, ca s? spun o asemenea fraz?, mi-ar fi trebuit ore, s?pt?mâni, luni de zile, spre a o învârti în minte, spre a o preg?ti. Pe când Peggy i-a dat drumul simplu, ca ?i cum ar fi fost lucrul cel mai firesc.
– O.K.
?i m-am urcat în pat lâng? ea. A trebuit s? ne cam strângem ni?el, c? era îngust, dar a fost o noapte nemaipomenit?. Peggy Blue miroase a alune ?i pielea ei e fin? ?i catifelat?, ca a mea pe partea interioar? a bra?elor, numai c? la ea a?a e pe tot corpul. Am dormit îndelung, am visat, ne-am ?inut strâns în bra?e, ne-am povestit fiecare via?a.
Bineîn?eles c? diminea?a, când doamna Gommette, sora-?ef?, a dat peste noi, s-a încins o operet? de toat? splendoarea. Ea a început s? urle, infirmiera de noapte a început s? urle ?i ea, au urlat a?a o bucat? de vreme una la alta, apoi au urlat la Peggy, pe urm? la mine, u?ile au început s? se trânteasc?, îi luau de martori pe to?i spunând despre noi c? suntem ni?te „mici neferici?i“, pe când noi eram cum nu se poate mai ferici?i, în cele din urm? noroc c-a picat Tanti Roz care, în doi timpi ?i trei mi?c?ri, a oprit concertul.
– Ia s? l?sa?i copiii în pace, auzi?i? De ce sunte?i voi puse aici, ca s? mul?umi?i pacien?ii sau regulamentul? Fac ceva pe el de regulament, a?a s? ?ti?i! ?i-acum gura! S? nu v? mai aud! Duce?i-v? ?i v? certa?i în alt? parte, nu sunte?i la vestiar aici!
F?r? replic?! Nu-?i mergea cu Tanti Roz. M-a dus înapoi în camera mea ?i am dormit un pic. Când m-am trezit, am putut s? discut?m despre toate.
– Carevas?zic?, e serioas? treaba între tine ?i Peggy, Oscar?
– Beton armat, Tanti Roz. Sunt superfericit. Azi-noapte ne-am ?i c?s?torit.
– Cum adic? v-a?i c?s?torit?
– Adic? am f?cut tot ce fac un b?rbat ?i o femeie când sunt c?s?tori?i.
– I-auzi, dom’le!
– P?i cum? Am – cât e ceasul? – dou?zeci ?i ceva de ani, de-acum în?eleg s?-mi duc via?a cum cred eu, nu?
– Vezi bine.
– ?i închipuie-?i c? toate chestiile alea care m? cam scârbeau înainte, când eram mai tân?r, ?tii, s?rut?rile, mângâierile ?i a?a mai departe, acum mi-au p?rut foarte pl?cute. Cum se schimb? omul, nu?
– Bravo, Oscar, m? bucur. Îmi place cum cre?ti.
– O singur? chestie n-am f?cut, s?rutul ?la cu limba, lui Peggy i-a fost fric? s? nu se aleag? cu vreun copil. Dumneata ce crezi?
– Cred c? bine a f?cut Peggy.
– Da? Po?i s? faci copii dac? te s?ru?i pe gur?? Ar însemna deci s? am vreunul cu Chinezoaica?
– Calmeaz?-te, Oscar, ?ansele sunt mici. Chiar foarte mici.
Tanti Roz p?rea sigur? de ce spune ?i asta m-a lini?tit într-adev?r, fiindc?, ?ie pot s?-?i m?rturisesc, drag? Dumnezeu, ?ie ?i numai ?ie, c? Peggy ?i cu mine ne-am s?rutat ?i cu limba, o dat?, de dou?, ba poate chiar de mai multe ori.
Am dormit ni?el. Apoi am luat masa împreun? cu Tanti Roz, dup? care am început s? m? simt mai bine.
– E de groaz? ce obosit puteam s? fiu azi-diminea??.
– E normal, Oscar, între dou?zeci ?i dou?zeci ?i cinci de ani ie?i seara, umbli pe la tot soiul de petreceri, duci o via?? împr??tiat?, nici prin minte nu-?i trece s? te menajezi. ?i vine o vreme când toate astea se pl?tesc. Ce-ai zice dac? i-am face o vizit? lui Dumnezeu?
– A, i-ai aflat adresa?
– Cred c?-l vom g?si la capel?.
– Tanti Roz m-a încoto?m?nit de parc? plecam la Polul Nord, m-a luat în bra?e ?i ne-am dus la capel?, care se afl? în parcul spitalului, de cealalt? parte a peluzelor acoperite de ghea??, m? rog, ce s?-?i mai explic toate astea c? doar le ?tii, e la tine acas?.
Am avut un ?oc dând cu ochii de statuia ta, adic? v?zând în ce hal erai, vreau s? spun, ?intuit pe crucea aia, pe jum?tate gol, slab, cu corpul tot numai o ran? ?i cu capul însângerat sub coroana de spini abia mai ?inându-se pe gât. Parc? ai fi fost eu. Asta m-a revoltat de-a binelea. Eu, dac-a? fi Dumnezeu, n-a? permite s? fiu tratat astfel.
– S? fim serio?i, Tanti Roz, n-ai s?-mi spui c? dumneata, o lupt?toare de wrestling, o mare campioan?, crezi în a?a ceva!
– ?i de ce nu, Oscar? ?ie ?i-ar inspira mai mult? încredere un Dumnezeu culturist, cu mu?chi lucra?i, sculpturali, cu pielea dat? cu ulei, frez? într-o parte ?i slip ultima mod??
– P?i…
– Ia gânde?te-te, Oscar, de cine te-ai sim?i tu mai apropiat ca om, de un dumnezeu nesim?itor sau de unul care sufer??
– Bineîn?eles c? de cel care sufer?. Numai c? eu în locul lui, dac? a? fi Dumnezeu, dac? a? dispune ca el de toate puterile, a? fi f?cut în a?a fel ca s? nu suf?r.
– Nimeni nu poate tr?i f?r? suferin??, Oscar. Nici Dumnezeu ?i nici tu. Nici p?rin?ii t?i ?i nici eu.
– Bine. S? zicem. Dar de ce e neap?rat? nevoie s? suferim?
– Exist? suferin?? ?i suferin??. Uit?-te mai bine la chipul S?u. Prive?te-L cu aten?ie. G?se?ti c? are aerul cuiva care sufer??
– Nu. E chiar curios. Ai zice c? nici m?car nu simte durerea.
– Întocmai. ?i asta pentru c? exist? dou? feluri de suferin?? – cea fizic? ?i cea moral?. Suferin?a fizic? o înduri. Pe cea moral? ?i-o alegi.
– Nu în?eleg.
– Dac? ?i se bat în talp? dou? cuie, n-ai încotro, te doare, deci suferi. Adic? înduri. În schimb, ideea mor?ii nu înseamn? neap?rat durere. Mai întâi fiindc? nimeni nu ?tie ce-i moartea. Depinde de tine, de în?elesul pe care i-l dai.
– Ai cunoscut pe cineva, Tanti Roz, care s? se fi bucurat c? trebuie s? moar??
– Da. Mama mea. Pe patul de moarte era numai zâmbet, abia a?tepta s? vad? ce mai urma s? se întâmple.
N-aveam ce s? mai argumentez. Cum eram curios s? aflu ?i urmarea, am l?sat s? treac? un timp, reflectând la cele ce mi-a spus.
– Numai c? vezi tu, Oscar, majoritatea oamenilor sunt complet lipsi?i de curiozitate. Ei se aga?? cu înver?unare de ceea ce au ca p?duchele de urechea chelului. S-o lu?m de exemplu pe Plum Pudding, rivala mea irlandez?, una sut? cincizeci kile, diminea?a pe inima goal?, în slip, înainte de Guinness. Îmi spunea mereu: „Scuze, moartea nu-i de mine, regret, n-am semnat nimic“. Se în?ela îns?. I-a spus ei cineva c? via?a este etern?? Nimeni, niciodat?. Ea era aceea care se înc?p??âna s? cread? asta. Care se revolta, turba la ideea c? ar putea s? se sfâr?easc?. În cele din urm? a f?cut o depresie, a sl?bit, s-a l?sat de meserie, abia de mai tr?gea treizeci ?i cinci de kile la cântar, ar?ta ca un schelet de pe?te care în cele din urm? s-a f?cut f?râme. Cu alte cuvinte, a murit ?i ea ca toat? lumea, numai c? gândul mor?ii i-a otr?vit via?a.
– O tâmpit?, Plum Pudding asta, Tanti Roz.
– Tâmpit? ca un pate de ficat, Oscar. Numai c?, vezi tu, pateul de gâsc? e foarte r?spândit, foarte curent, ca s? zic a?a.
Am încuviin?at din cap fiindc? asta era ?i p?rerea mea.
– Oamenii se tem de moarte deoarece necunoscutul îi sperie. Dar la urma urmei ce-i necunoscutul? Eu ?i-a? propune, Oscar, s? nu te temi, ci s? ai încredere. Uit?-te la chipul lui Dumnezeu pe cruce: îndur? durerea fizic?, dar moral nu încearc? nici o suferin?? pentru c? are încredere. ?i-atunci pân? ?i cuiele îl dor mai pu?in. În sinea lui î?i spune întruna: m? doare, dar asta nu înseamn? c? o s? fie r?u. Vezi, în asta const? de fapt beneficiul credin?ei. Am vrut s? te fac s?-l în?elegi, Oscar.
– O.K., Tanti Roz, o s? încerc s?-mi p?strez încrederea când are s?-mi fie fric?.
M-a s?rutat. Iar eu mi-am zis c? în cele din urm? era bine în biserica aceea goal?, cu tine, drag? Dumnezeu, care aveai un chip atât de împ?cat.
Dup? aceea ne-am întors ?i am dormit îndelung. Mi-e din ce în ce mai somn. E ca o foame. Când m-am trezit, i-am spus lui Tanti Roz:
– ?tii, de fapt nu de necunoscut m? tem, ci de faptul c? voi pierde toate câte le cunosc.
– ?i eu la fel, Oscar. Ce-ai zice s-o chem?m pe Peggy Blue s? ia ceaiul cu noi?
Peggy Blue a luat ceaiul cu noi. Se în?elege foarte bine cu Tanti Roz, am râs ca spar?ii când ne-a povestit cum s-a luptat ea cu Surorile ?â?nitoare, trei surori care se d?deau drept una singur?. Dup? fiecare rund?, ?â?nitoarea care-?i epuizase adversara, obligând-o s? alerge f?r? întrerupere dup? ea, o zbughea afar? din ring pretextând c? se duce s? fac? pipi, se precipita la toalet? unde o a?tepta sora ei care intra proasp?t? ?i relaxat? în runda a doua. ?i a?a mai departe. Toat? lumea era convins? c? ?â?nitoarea era una singur? ?i c? era o lupt?toare infatigabil?. Tanti Roz îns?, dibuind t?r??enia, le-a încuiat pe cele dou? înlocuitoare în toalet?, a aruncat cheia pe fereastr? ?i i-a venit de hac surorii cu care se afla în ring. Wrestling-ul e un sport deosebit de ingenios, dup? p?rerea mea.
Dup? asta, Tanti Roz a plecat.
Infirmierele ne supravegheaz? pe Peggy Blue ?i pe mine de parc? am fi un pachet de dinamit? gata s? explodeze. Ce dracu’, c? doar nu mai sunt un copil, am ?i eu treizeci de ani!
Peggy Blue mi-a jurat c? la noapte are s? vin? ea la mine de îndat? ce va putea; i-am jurat c? de data asta n-o s-o s?rut cu limba.
Pe bune, e u?or s? faci copiii, dar trebuie s? mai ai ?i timpul necesar ca s?-i cre?ti!
A?a, drag? Dumnezeu. Nu prea ?tiu ce s?-?i cer în încheiere, c?ci azi am avut o zi bun?. A, ba da! F? ca mâine opera?ia lui Peggy Blue s? decurg? bine. Nu ca a mea, ?tii tu ce vreau s? zic.
Te pup. Pe mâine,
Oscar
P.S. Opera?iile nefiind de-ale spiritului, poate c? nu le ai în magazin. Dar f? m?car ca Peggy Blue s? accepte rezultatul, oricare ar fi el. Contez pe tine!