Drag? Dumnezeu,
Peggy Blue a fost operat? ast?zi. Zece ani îngrozitori pentru mine. Nu-i deloc u?oar? vârsta de treizeci de ani! Pare s? fie vârsta grijilor ?i a responsabilit??ilor.
Noaptea trecut?, Peggy Blue n-a putut s? vin? la mine din pricin? c? doamna Ducru, infirmiera de noapte, a r?mas în camera ei ca s-o preg?teasc? pentru anestezie. Targa a transportat-o în sala de opera?ie cam pe la opt. Mi s-a strâns inima s-o v?d în c?ruciorul ?la, mic? ?i sl?bu??, de-abia se ghicea printre cear?afuri.
Tanti Roz mi-a ?inut mâna într-a ei, ca s? nu m? enervez a?teptând.
– Cum se face, Tanti Roz, c? Dumnezeul ?sta al dumitale îng?duie s? existe pe lume fiin?e ca Peggy ?i ca mine?
– Noroc c? exista?i, Oscar, b?iatule, lumea n-ar fi la fel de frumoas? f?r? voi.
– Nu. Nu m? în?elegi. De ce las? el s? existe boal? ?i bolnavi? Din dou? una: ori e r?u, ori nu prea e cine ?tie ce de capul lui.
– Oscar, boala este un fapt, ca ?i moartea, nu o pedeaps?.
– Se vede c? dumneata nu e?ti bolnav?!
– De unde ?tii tu c? nu sunt, b?iete?
Asta mi-a închis pliscul. Nu m? gândisem vreodat? c? Tanti Roz, care-i întotdeauna s?ritoare ?i atent? cu cei din jur, ar putea avea ?i ea problemele ei.
– N-ai de ce s?-mi ascunzi ceva, Tanti Roz, mie po?i s?-mi spui totul. Am treizeci ?i doi de ani, sau pe-aproape, cancer ?i o so?ie pe masa de opera?ie, vezi a?adar c? via?a n-are secrete pentru mine.
– Cât te iubesc, Oscar!
– ?i eu pe tine, Tanti Roz. Spune-mi ce probleme ai, poate c? te-a? putea ajuta. La nevoie, a? putea chiar s? te înfiez.
– S? m? înfiezi, tu pe mine?
– P?i nu l-am înfiat ?i pe Bernard când mi-a zis c? era am?rât?
– Bernard?
– Da, ursul meu. ?la din dulap. Acolo sus, pe etajer?. E ursul meu de când eram mic, uite, nu i-a mai r?mas decât un ochi, bot n-are, nas n-are, ?i-a pierdut jum?tate din umplutur? ?i tot corpul îi e plin de cicatrici. Seam?n? ni?el cu tine, Tanti Roz. L-am adoptat în seara când dobitocii ?ia de p?rin?i ai mei mi-au adus un urs nou. Auzi, s? accept adic? un urs nou-nou?! N-au decât s? accepte ei un fr??ior nou-nou? dac? le convine, n-au decât! A?a c? l-am înfiat pe Bernard. O s?-i las mo?tenire tot ce am. Dac? vrei, te înfiez ?i pe tine, Tanti Roz.
– Sigur c? vreau, Oscar. Cred chiar c? asta o s?-mi fac? bine.
– Atunci, bate palma, Tanti Roz.
Dup? asta ne-am dus s? perg?tim camera lui Peggy, i-am dus flori, ciocolat?, s? le g?seasc? acolo când s-o întoarce.
Pe urm? am dormit. Nu ?tiu ce-o fi cu somnul ?sta pe mine în ultima vreme.
Pe la sfâr?itul dup?-amiezii, Tanti Roz m-a trezit ca s?-mi spun? c? Peggy Blue s-a întors în camera ei ?i c? opera?ia reu?ise.
Ne-am dus împreun? s-o vedem. P?rin?ii ei erau deja acolo. Nu ?tiu care din ele, Peggy Blue sau Tanti Roz, le-o fi vorbit despre mine, dar p?reau s? ?tie cine sunt, m-au tratat cu mult respect, mi-au oferit un scaun între ei doi ?i astfel am putut s?-mi veghez so?ia al?turi de socrii mei.
Eram bucuros fiindc? Peggy r?m?sese tot alb?struie. Doctorul Düsseldorf a trecut s-o vad?, ?i-a frecat sprâncenele ?i a zis c? în orele urm?toare va ap?rea schimbarea. M-am uitat la mama lui Peggy care nu-i albastr?, ?i mi-am spus c? la urma urmei so?ia mea, Peggy, n-are decât s? aib? culoarea pe care-o pofte?te, eu am s-o iubesc la fel.
Peggy a deschis ochii, ne-a surâs p?rin?ilor ei ?i mie ?i a adormit iar.
P?rin?ii se lini?tiser? de-acum ?i trebuiau s? plece.
– ?i-o încredin??m pe fiica noastr?, mi-au zis. ?tim c? putem conta pe tine.
Am ?inut s? mai r?mânem, Tanti Roz ?i cu mine, pân? când Peggy a deschis înc? o dat? ochii ?i apoi eu m-am întors la mine în camer? ca s? m? odihnesc.
Îmi dau seama încheind aceast? scrisoare c? am avut o zi bun? ast?zi. O zi de familie. Am înfiat-o pe Tanti Roz, m-am în?eles bine cu socrii ?i mi-am reg?sit so?ia bine s?n?toas?, chiar dac? pe la orele unsprezece ar urma s? devin? roz.
Pe mâine. Te pup,
Oscar
P.S. Nici o dorin?? pe ziua de azi. Mai r?sufli ?i tu ni?el.