Arenda?ul satului Nizy, Maxim Torciakov, un mo?ier de mijloc, se întorcea cu tîn?ra sa nevast? de la biseric? ?i ducea un cozonac proasp?t sfin?it. Soarele înc? nu se ar?tase, dar r?s?ritul de acum se rumenea ca aurul. Era lini?te… Pitpalacul1 cînta al s?u: „Hai s? bem! Hai s? bem!”, iar departe, deasupra dealului zbura un vultur. In rest, în toat? stepa, nu se vedea nici o fiin?? vie.
Torciakov mergea ?i se gîndea c? nu este o s?rb?toare mai bun? ?i mai vesel? decît învierea lui Hristos. Era c?s?torit de pu?in? vreme ?i acesta era primul Pa?te pe care îl f?cea împreun? cu so?ia. Oriunde ar fi privit ?i orice ar fi gîndit, toate i se p?reau luminoase, pline de bucurie ?i fericire. Se gîndea la gospod?ria sa ?i g?sea c? totul este în bun? rînduial?, c? podoaba casei este astfel încît de alta nici nu avea nevoie, c? toate sînt îndestul?toare ?i bune; privea la so?ie ?i ea i se p?rea frumoas?, bun? ?i blînd?. Il bucurau ?i zorile la r?s?rit, ?i iarba fraged?, ?i bri?c? lui hurducat? ?i scîr?îit?, îi pl?cea pîn? ?i vulturul care scutura greoi din aripi. Iar cînd, pe cale, intr? în crî?m? ?i b?u un p?h?rel, el deveni ?i mai vesel…
– S-a zis: mare este ziua aceasta! – zicea el. înseamn? c? este mare! S? vezi, Liza, acu?i soarele va începe s? joace. La fiecare Pa?te joac?! ?i el se bucur?, ca ?i oamenii!
– El nu e viu, observ? so?ia.
– P?i, pe el sînt ?i oameni! – strig? Torciakov. Z?u c? sînt! Mie mi-a povestit Ivan Stepanîci — pe toate planetele sînt oameni, ?i pe Soare, ?i pe Lun?!
Adev?rat… Dar poate c? savan?ii spun minciuni, necuratul îi ?tie! Stai pu?in, nu cumva e un cal! Chiar a?a!
Adev?rat… Dar poate c? savan?ii spun minciuni, necuratul îi ?tie! Stai pu?in, nu cumva e un cal! Chiar a?a!
La jum?tatea drumului spre cas?, la Bîrna Strîmb?, Torciakov ?i so?ia sa v?zur? un cal în?euat, care st?tea nemi?cat ?i mirosea p?mîntul. La marginea drumului st?tea pe pirostrii un cazac ro?cat ?i, aplecîndu-se, î?i privea picioarele.
– Hristos a înviat! – strig? c?tre el Maxim.
– Adev?rat a înviat! – r?spunse cazacul, f?r? s? ridice capul.
– Unde mergi?
– Acas?, la odihn?.
– Atunci de ce stai aici?
– A?a… m-am îmboln?vit… Nu mai am putere s? merg.
– Dar ce te doare?
– Totul m? doare.
– Hm… Ia necaz! To?i oamenii s?rb?toresc, iar tu bole?ti! Poate e mai bine s? te duci în sat sau la han decît s? stai aici!
Cazacul î?i ridic? ochii ?i îi m?sur? din priviri pe Maxim, pe nevasta sa ?i calul.
– Veni?i de la biseric?? – întreb? el.
– De la biseric?.
– Iar pe mine m-a prins s?rb?toarea pe drum. Nu mi-a dat Dumnezeu s? ajung. Acum m-a? porni ?i m-a? duce, dar putere nu am… Voi, ortodoc?ilor, poate-mi ve?i da, ca unui drume?, o buc??ic? de pasc? sfin?it?, s? m? înfrupt!
Pasc?? – întreb? Torciakov. Se poate… A?teapt?, acu?i…
Maxim c?ut? repede prin buzunare, privi la nevast? ?i zise:
– N-am cu?it, n-am cu ce s? tai. Dar s? o rup nu-mi d? mîna, voi strica toat? pasca. Asta, da problem?! Caut?, poate ai tu cu?it?
Cazacul, cu ultimele puteri, se ridic? ?i se îndrept? spre ?aua sa dup? cu?it.
– Iaca ce v-a trecut prin cap! – zise sup?rat? nevasta lui Torciakov. Nu te voi l?sa s? strici pasca! Cum s-o duc t?iat? acas?? ?i cine a mai v?zut s? faci Pastele în step?! Du-te la ??rani în sat ?i acolo o s? te înfrup?i!
Femeia lu? din mîna b?rbatului pasca învelit? într-un ?ervet alb ?i zise:
– N-o dau! Se cuvine a ?ti rînduiala. Asta nu e o chifl?, ci pasc? sfin?it? ?i este p?cat s? o rupi f?r? socoteal?.
– E, cazacule, nu te sup?ra! – zise Torciakov ?i începu s? rîd?. Nu m? las? femeia! Bun r?mas, drum bun!
Maxim smunci h??urile, ?uier? ?i bri?ca plec? cu zgomot mai departe. Iar nevasta înc? mai îndruga c? a t?ia pasca înainte de a ajunge acas? e p?cat ?i ne-orînduial?, c? toate trebuie s? aib? locul ?i vremea lor. Spre r?s?rit, colorînd norii pufo?i în diferite nuan?e, str?luceau primele raze de soare; se auzi cîntecul ciocîrliei. De acum nu unul, ci trei vulturi, la dep?rtare unul de altul, zburau deasupra stepei. Soarele începu s? înc?lzeasc? ?i în iarba fraged? au început s? trosneasc? greierii.
Indep?rtîndu-se mai mult de o verst?, Torciakov se uit? în urm?, privind insistent în dep?rtare.
– Nu se vede cazacul… – zise. Ce ghinionist, 1-a apucat bolitul pe drum! Nu-i necaz mai mare: s? vrei s? mergi, ?i s? nu ai putere… Te pomene?ti c? moare pe cale… Nu i-am dat pasc?, Lizaveta, dar cred c? lui ar fi trebuit s?-i d?m. Doar ?i el vroia s? se înfrupte.
Soarele r?s?ri, iar dac? a jucat sau nu, Torciakov nu mai b?g? de seam?. Tot drumul pîn? acas? el t?cu, se gîndea la ceva ?i nu-?i lua ochii de la coada neagr? a calului. Nu se ?tie de ce fu cuprins de triste?e ?i în pieptul lui nu mai r?m?sese nimic din bucuria s?rb?torii, de parc? nici nu fusese.
Ajunser? acas? ?i ciocnir? ou? ro?ii cu muncitorii; Torciakov iar??i se înveseli ?i începu s? vorbeasc?, dar de îndat? ce se a?ez? la mas? ?i to?i luar? cîte o bucat? de pasc? sfin?it?, el privi posomorît la nevast? ?i zise:
– N-am f?cut bine, Lizaveta, c? nu i-am dat cazacului s? se înfrupte.
– Ciudat mai e?ti, z?u! – zise Lizaveta ?i ridic? mirat? din umeri. De unde ai luat moda asta ca s? împr??tii pasca sfin?it? pe drum? Ce, asta-i chifl?? Acum e t?iat?, st? frumos pe mas?, poate s? m?-nînce cine vrea, chiar ?i cazacul t?u! Ce, crezi c?-mi pare r?u?
– E a?a cum spui, dar mie îmi pare r?u de cazac. El e mai r?u decît un orfan s?rman. Pe drum, departe de cas?, bolnav…
Torciakov b?u jum?tate de pahar de ceai, ?i mai mult nu mînc? ?i nu b?u nimic. De mîncat nu voia s? m?nînce, ceaiul îi p?rea f?r? gust, ca iarba, ?i îl apuc? iar??i triste?ea.
Dup? mas? s-au dus s? se culce. Cînd, peste vreo dou? ore, Lizaveta s-a trezit, el st?tea la geam ?i privea în curte.
– Te-ai trezit de-acum? – îl întreb? so?ia.
– Nu m? ia somnul… Eh, Lizaveta, oft? el, l-am sup?rat pe cazac!
– Iar??i tu, cu cazacul t?u! Ce te-a apucat? Dumnezeu cu el!
– El l-a slujit pe ?ar, poate c? ?i-a v?rsat sîngele, iar noi ne-am purtat cu el ca ?i cu un porc. Ar fi trebuit s?-l aducem pe bolnav acas?, s?-l hr?nim, iar noi nici m?car o bucat? de pîine nu i-am dat.
– Aha, s? te las eu s? strici pasca! ?i înc? sfin?it?! Tu s? o fi stricat-o cu cazacul t?u, iar eu s? fi cr?pat apoi de ru?ine acas?! Ce de?tept e?ti!
Maxim plec? încet de lîng? femeie în buc?t?rie, înveli în ?ervet o bucat? de pasc? ?i cinci ou? ?i se duse în ?opron, la muncitori.
– Cozma, las? acordeonul, îi zise unuia dintre ei. Pune ?aua pe murg sau pe Ivancic ?i pleac? repede la Bîrna Strîm-b?. Acolo e un cazac bolnav, lîng? cal, s?-i dai astea. Poate c? nu a plecat înc?.
Maxim se înveseli iar??i, dar, a?teptîndu-l pe Cozma cîteva ore, nu mai rabd?, puse ?aua pe cal ?i porni în întîmpi-narea lui. Il întîlni chiar la Bîrn?.
– Cum e? L-ai v?zut pe cazac?
– Nu e nic?ieri. Cred c? a plecat.
– Hm… Ce poveste!
Torciakov lu? de la Cozma leg?tura ?i plec? mai departe. Ajungînd în sat, îi întreb? pe ??rani:
– Fra?ilor, n-a?i v?zut un cazac bolnav, cu calul? N-a trecut pe aici? E ro?cat, slab, c?lare pe un cal murg.
??ranii se uitar? unii la al?ii ?i ziser? c? ei nu au v?zut nici un cazac.
– A trecut pe aici po?ta?ul, asta e sigur, dar ca s? treac? un cazac sau altcineva – nu am v?zut.
Maxim se întoarse acas? la prînz.
– Nu-mi iese cazacul ?sta din cap, ?i pace! – îi zise el nevestei. Nu-mi d? pace. Eu m? tot gîndesc: dac? Dumnezeu a vrut s? ne ispiteasc? ?i ne-a trimis un înger sau vreun sfînt în cale, în chip de cazac? Doar exist? a?a ceva. Nu-i bine, Lizenika, am mîhnit un om.
– Ce te tot legi de mine cu cazacul t?u? – strig? Lizaveta, pierzîndu-?i r?bdarea. Te-ai lipit ca smoala!
– Tu nu e?ti bun?, s? ?tii…, îi zise Maxim, privind insistent la fa?a ei.
Era pentru prima oar? dup? nunt? cînd el vedea c? nevasta lui nu este bun?.
– Las? s? nu fiu bun?, strig? ea ?i izbi sup?rat? cu lingura, îns? nu voi ajunge s? împr??tii pasca sfin?it? la to?i be?ivii! Nu cumva cazacul era beat? Era beat!
– Cum ?i-ai dat seama?
– Era beat!
– E?ti o proast?!
Sup?rîndu-se, Maxim se ridic? de la mas? ?i începu s?-?i certe tîn?ra nevast?, zicîndu-i c? este nemilostiv? ?i proast?.
– S? crape cazacul t?u! Las?-m? în pace, holer?, cu cazacul t?u puturos, c? de nu, m? duc la tata!
De la nunt? aceasta era prima ceart? a lui Torciakov cu nevasta sa. Pîn? seara umbl? el prin curte tot gîndindu-se la nevast?, gîndind cu ciud? c? ea îi p?rea acum rea ?i urît?. Ca dinadins nu-i ie?ea din cap nici cazacul ?i lui Maxim i se n?z?reau ba ochii lui mari, ba glasul, ba mersul…
– Eh, am mîhnit un om! – bolmojea el. L-am mîhnit!
Seara, cînd se întunec?, fu cuprins de o triste?e de nesuportat, a?a cum nu mai avusese niciodat? – m?car spînzur?-te! De triste?e ?i de necaz pe femeie se îmbat?, a?a cum se îmb?ta odinioar?, cînd nu era c?s?torit. La be?ie el spunea vorbe murdare ?i strig? la nevast? c? are o fa?? rea ?i urît? ?i c? mîine o va alunga la tat?-su.
Diminea??, dup? s?rb?toare, vru s? se dreag? ?i se îmbat? iar.
A?a a început declinul.
Caii, vacile, oile ?i p?s?rile au început încetul cu încetul s? dispar? din curte, datoriile cre?teau, nevasta devenea nesuferit?… Toate aceste necazuri, spunea Maxim, s-au ab?tut asupra lui din cauz? c? avea o nevast? rea ?i proast? ?i c? Dumnezeu S-a sup?rat pe el ?i pe nevasta lui din pricina cazacului bolnav. El se îmb?ta tot mai des ?i mai des. Cînd era beat, st?tea acas? ?i f?cea scandal, iar cînd era treaz bîntuia prin step?, a?teptînd s?-i ias? în cale cazacul…
Povestiri ortodoxe – Anton Pavlovici Cehov
Ed. Cathisma