Categories
Uncategorized

Colindul vremurilor noastre

Categories
Uncategorized

Chipul Maicii Domnului

În luna octombrie, ziua a 3 a, se face pomenirea sfinițului Mucenic Dionisie Areopagitul care, in vizita lui la Maica Domnului ce se afla in casa Sfantului Apostol Si Evangelist Ioan din Ghetimani, a lasat o scrisoare in care ne-o descrie pe Maica Luminii astfel:

Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt ; era foarte tăcută şi activă.

Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură.
Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată…

Toată înfățişarea şi purtarea ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu-i ea Dumnezeu, m-aş fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu.

Categories
Poezii

LĂSAȚI-NE COPIII-N PACE!

Lăsați-ne copiii-n pace,
Să procreați, de vreți copii!
Voi n-o s-aveți, oricât v-ar place,
Aceste sfinte bucurii!

Noi nu vă judecăm iubirea,
Avem în cer Judecător
Și EL va judeca zidirea,
Nu noi, ce-I suntem Lui popor,

Dar nu siliți degeaba firea,
Dorind ce nu puteți avea,
Căci nu vi-i rodnică iubirea
Și nu e binecuvântare-n ea!

De ce nu acceptați o dată
Că viața are legea ei?..
Ea nu apare niciodată
Din două “ELE” sau doi “EI”!

Deci să vă fie clar și vouă:
Oricât doriți a procrea,
În veci de veci o viață nouă
Se naște doar din EL PLUS EA!

Această lege nu-i “gândită”
În vreun birou pe la Bruxelles,
Ci-a fost în creaturi sădită
De Însuși Dumnezeu, de El!

Deci dacă fiicele și fiii
Se nasc doar din mămici și tați,
Oricât ați îndrăgi copiii,
Vă rog în pace să-i lăsați!

Cuvine-se să dăinuiască
Această lume pe pământ,
Să se-nmulțească și să crească,
Plinind porunca Celui Sfânt!

de Preot Sorin Croitoru

Categories
Audio

Stihiri la vecernia icoanei Prodromita, glas 1 [12 iunie]

Categories
Audio

Doamne strigat-am, glas 1, de Iacov Protopsaltul

Categories
Audio

Cantare P Iacov Aghioritul

https://www.youtube.com/watch?v=GtbQkxoFaf0

Categories
Poezii

Românul, astăzi

Azi romanul vietuieste, ca-nainte de Potop,
Pentru ruga n-are vreme, pentru Hristos nu e loc,
Si traieste-n nepasare, el, romanul fericit,
Dumnezeu e doar un nume, anacronic definit!

Isi boteaza inca pruncii, ca asa-i demult lasat,
Se cununa in Biserici, ca si-ai lui s-au cununat,
Isi imbalsameaza mortii mai ceva ca egiptenii,
Chefuind la parastase, dupa cateva ectenii!

Categories
Uncategorized Video

Despre vaccinarea impusa

Publicată de Cristela Georgescu, Health & Nutrition Professional pe Miercuri, 27 septembrie 2017

https://youtu.be/Ls3V793HR4Y

 

Categories
Uncategorized

FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII

 

Intrucat este o carte temeinic documentata, cu foarte multe studii, vom incerca mai jos sa rezumam cateva aspecte importante ce apar pe parcursul acesteia:

coperta

 

 Fenomenul homosexualitatii a devenit astazi o problema importanta pe agenda politica europeana si chiar mondiala, astfel ca o consecinta a globalizarii, dupa anul 1990, aceasta problema a fost impusa si tarii noastre. Presiunile  facute asupra tarii noastre sunt din ce in ce mai mari. Desi inca mai sunt voci care sa sustina normalitatea la noi in tara, din pacate tanara generatie datorita influentelor puternice si agresive chiar ale mass-mediei, devine din ce in ce mai receptiva la  noile schimbari de mentalitate si asta pe fondul desacralizarii si primirii fara nici un discernamant a tuturor nonvalorilor venite din Occident, renuntand la valorile plenare ale poporului nostru .Din nefericire si unele  bunicute de ale noastre induiosate de telenovele  si Talk Show-ri siropoase si sentimentaliste cad in capcana de a accepta povestea de dragoste gen Romeo si Julieta dintre personae de acelasi sex, ba mai mult le putem vedea si mari sustinatoare ale homosexualilor. Putini stiu insa, despre drama homosexualilor , nu din cauza ca ar fi stigmatizati de societate, fiind tari in care nu numai ca nu sunt discriminati, ba chiar sunt apreciati si respectati, ci din pricina stilului de viata pe care-l duc , iar perspectiva stiintifica bazata pe studii si cercetari este foarte graitoare in acest sens si cu mult diferita de  ceea ce se prezinta pe micile ecrane.  De aceea trebuie in primul rand sa constientizam  riscurile si ce inseamna cu adevarat asumarea destinului unui homosexual si in al doilea rand sa-I facem pe cei asupriti de devoratoarea pasiune homosexuala sa realizeze ca exista  intoarcere la normalitate. 

 Una dintre cele mai importante inginerii psihosociale ale neo- marxistilor este sa declare intreaga conceptie traditionala privind lumea si viata ca un ansamblu de prejudecati depasite, retrograde, propunand in schimb o noua intelegere  a lucrurilor, pretins stiintifica, cand de fapt lucrurile stau exact invers. Ei uita ca de fapt conceptia traditional este intemeiata pe o experienta multimilenara, fiind verificata in timp, pe cand cea ce ni se propune nu are nici o legatura cu stiinta.  Astfel ca si in alte domenii, in cazul homosexualitatii se impun in opinia publica prin mass media, o seama de mituri pe care se intemeiaza asa-zisa normalitate a acestei “ orientari sexuale. Argumentul principal al acestei pseudostiinte este acela ca homosexualii s-au nascut asa, deci cine are dreptul sa-i marginalizeze. Argumentul apeleaza la spiritul de dreptate si la sentimentul de compatimire, deci la emotie, motiv pentru care principalul efect a fost acela  de a misca constiintele si de a influenta mentalitatile inca de la inceputul anilor 80. Astfel au inceput sa ploua cu articole ce prezinta tot felul de studii si cercetari ce vor sa demonstreze ca homosexualii s-au nascut asa.  De exemplu o prima incercare de a dovedi comportamentul homosexual inascut a fost facuta in 1984, printr-un articol publicat in revista Science ce sustinea ca  intre homosexuali si heterosexuali sunt diferente semnificative in privinta raspunsului la estrogen si, ca urmare in dezvoltarea creierului. Desi  la acea vreme s-a facut un adevarat circ mediatic in jurul studiului acesta in final si-a pierdut relevanta atat pentru esantionul insuficient pentru a fi concludent  format din 14 homosexuali cat si pentru ca cercetarile ulterioare au demonstrat contrariu. Astfel Gooren(1986) a constatat ca , la femei, intre lesbiene si heterosexuale nu exista nici o diferenta de raspuns la estrogen, deci nu poate fi vorba de o androgenizare a creierului, iar la barbati diferentele nu sunt semnificative, ele putand fi cauzate de factori endocrini, cum ar fi functionare celulelor Leyding, si neputand sa fie corelate cu identitatea de gen sau orientare sexuala.

 Deasemenea  Simon Lev-Vay, cerecetator declarat homosexual sustine ca a descoperit o zona din creierul barbatilor homosexuali ce era mai slab dezvoltata  decat la barbatii heterosexuali, dar dezvoltata asemanator cu aceeasi zona din creierul femeilor. Este vorba de grupul de neuroni aflati in partea anterioara a hipotalamusului, cunoscuti ca INAH-3.  Studiul a fost criticat din cauza esantionului prea mic format din 19 homosexuali pentru a trage o concluzie, iar pe deasupra  toti 19 au murit de SIDA.

Categories
Audio

Cuvant al IPS BArtolomeu la Hramul Manastirii Nicula 2000