Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea!
În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericești ale Cetății Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec și creștinilor ortodocși să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.
Scrierile care se referă la eveniment nu menționează anul exact, ci spun că, în acea perioadă, patriarh al Ierusalimului era Sofronie, patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăției Otomane era Murat III.1
Dacă apelăm la cataloagele oficiale (sau la paginile web) ale acestor patru Patriarhi constatăm că cei patru patriarhi greco-ortodocși, într-adevăr, și-au îndeplinit îndatoririle lor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Și dacă cercetăm anii patriarhatului fiecăruia și perioada corespunzătoare împărăției sultanului Murat III, atunci aflăm că singurul an comun pentru guvernarea celor cinci bărbați este anul 1579.2
Curtea și intrarea Bisericii Învierii.
În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de soldați turci au interzis intrarea ortodocșilor în Biserica Învierii. Mulțimea credincioșilor a așteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar și după apusul soarelui.
„De-ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta,
cele ce sunt către pacea ta.”
(Lc. 19. 42).
Nimica nu neliniștește pe cei mai mulți așa de tare ca aceea că bogații cei mai prihăniți se îndulcesc de multă norocire, pe când drepții sau cei îmbunătățiți adeseori suferă cea mai amară sărăcie și mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.
De aceea mulți zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă ? Cel înfrânat si cel îmbunătățit sunt nenorociți, pe când cel desfrânat și cel rău sunt norociți; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăiește în îndestulare și desfătare, celălalt este certat de sărăcie și de mizeria cea mai mare”.
Așa vorbește cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos și mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepsește îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepsește și când nu i se întâmplă nimic potrivnic.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=82rVJ19hF5k]
Pe 30 martie se împlinesc 23 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Nicolae de la Rohia. Părintele e încă printre noi prin sfaturile, scrierile ce ni le-a lăsat, dar mai ales prin pilda vieții sale. În articolul ce vi-l propunem am cules câteva fragmente din scrierile părintelui. Dumnezeu să-l odihnească cu Sfinții Săi!
Creștinismul este o școală a fericirii.
Lumea aceasta zadarnică și în care ni se hotărăște soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică și de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici.
Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenți.
“Cred, Doamne, ajută necredinței mele”, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învățăturii creștine, noua învățătură și într-un anume fel, pecetea darului Duhului Sfânt.
Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat.
De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.
Ce înseamnă credința? Încrederea în Domnul deși lumea e rea, în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că pretutindeni nu vin decât semnale negative.
Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc. E și foarte deștept.
Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.” Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul, i-a zis: Duhul Sfant se va pogori iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea. (Luca 1:24-38)
Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.
Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.
A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva.
Si anume: sa dam ce nu avem.
Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!
Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?
Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.
Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.
“Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”
“Cu ceea ce crezi ca nu ai,
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=QUMUPbLjpWc]
vorbeste parintele Amfilohie Branza, intalnire de pe 06 martie 2012 la ed. Sophia, Bucuresti.
puteti downloada cateva zile de aici.
Nevoia omului modern de a fi sarbatorit isi face vadita prezenta in fiecare luna, in fiecare anotimp, cu diverse sarbatori – mai mult sau mai putin crestine. Primavara debuteaza din acest punct de vedere cu o sarbatoare inchinata femeii in a opta zi a lunii martie care s-a fixat in constiinta oamenilor fara ca acestia sa-si puna intrebarea de ce tocmai zi ua de 8 martie, ce s-a petrecut in aceasta zi ?
Este o zi aleasa conventional, dar asezata nu intamplator inaintea unui mare praznic crestinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleana, anume de a umbri sarbatorile crestinesti prin asezarea altor sarbatori populare inaintea acestora si incetul cu incetul sa le stearga din constiinta oamenilor.
Aceasta strategie a prins din pacate in societatea romaneasca, care a ramas cu aceste “false sarbatori” chiar si dupa ce regimul comunist a cazut, ba mai mult a mai importat un lot proaspat de sarbatori din occident care nu au nimic in comun cu spiritualitatea adanc crestina a poporului roman – vezi sarbatori ca “Ziua indragostitilor“, “Halloween”.
Chipul mamei lumineaza sufletul oricarui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia si toata viata ii poarta in inima cele mai alese sentimente.
Modelul prin excelenta de mama este cel al Fecioarei Maria, in bratele careia isi gasesc alinare toti cei oropsiti si impovarati. In ea se descopera pentru fiecare femeie chipul original al feminitatii si afectiunii materne.
Prin Sfanta Fecioara s-a reabilitat neamul omenesc, prin “Fie!” de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a asculta porunca divina randuita in Eden,
