Despre vietuirea dupa sfat

Am dat candva, numele de “faramituri” vietii duhovnicesti pe care Dumnezeiasca Pronie a lasat-o vremii noastre. Ea se intemeiaza pe calauzirea in lucrarea mantuirii prin Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, cu sfaturile si cuvintele ziditoare imprumutate de la parintii si fratii vremurilor noastre. In sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputintei noastre, care este cu precadere sufleteasca. Vechilor ascultatori, povatuitorii lor purtatori de Duh le vesteau neintarziat si de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliti sa caute singuri in Scriptura voia lui Dumnezeu, si de aceea sunt supusi unor dese si prelungite nedumeriri si greseli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin insasi firea lucrarii: acum ea este zabavnica, iarasi prin firea lucrarii. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru in ceea ce ne priveste: datori suntem sa ne supunem ei si sa ne inchinam inaintea ei cu recunostinta.

Viata noastra monahala din vremea de acum, calauzita dupa Scriptura si dupa sfatul parintilor si fratilor, este consacrata de pilda incepatorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost in ascultare la vreun staret, ci pe cand era incepator traia de sine si lua povata din Scriptura si de la feluriti parinti si frati: de la unul a invatat infrana¬rea, de altul blandetea, rabdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu deadinsul la sine si linistirea, straduindu-se sa-si insuseasca virtutea fiecarui monah virtuos, aratand ascultare fata de toti – dupa putinta, smerindu-se inaintea tuturor si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. (Vietile Sfintilor, 17 ianuarie).

Poarta-te si tu, incepatorule, in acelasi chip ! Arata egumenului si restului conducerii manastiresti ascultare nefatarnica si nedornica sa placa oamenilor, ascultare straina de lingusire si rasfat, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor parintilor si fratilor in toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului si asezamintelor manastirii, precum si celor randuite de conducerea manastirii. Insa nu fii nicicum ascultator spre cele rele, de ti s-ar si intampla sa suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut sa placi oamenilor si pentru neclintirea ta.

Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama. Nu te lasa atras de sfat din prima clipa cand incepe sa lucreze asupra ta ! Din pricina impatimirii si orbirii tale, un sfat patimas si daunator poate sa-ti placa numai si numai din pricina nestiintei si lipsei tale de experienta, sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute tie, care traieste in tine. Cu plans si intru suspinarea inimii roaga-1 pe Dumnezeu sa nu-ti ingaduie a te abate de la Atotsfanta Lui voie spre a urma voia cazuta omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfatuitorul tau. In ceea ce priveste gandurile tale, ca si gandurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfatuieste-te cu Evanghelia. Slava desarta si parerea de sine iubesc a invata si a povatui pe altii.

Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor ! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de incepatorul neincercat cu o incredere iresponsabila, intru aprinderea trupului si a sangelui ! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se intemeiaza. Ele au nevoie sa-1 impresioneze pe incepator si sa si-1 subordoneze moral ! Ele au nevoie de lauda oamenilor ! Ele au nevoie sa treaca drept stareti si invatatori sfinti, priceputi, clarvazatori ! Ele au nevoie sa-si hraneasca nesatula iubire de slava desarta si trufia. Intemeiata a fost intotdeauna, si mai ales acum, rugaciunea Proorocului: “Mantuieste-ma Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-au imputinat adevarurile de catre fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima, si in inima au grait rele” (Ps. 1l, 2, 3). Cuvantul mincinos si fatarnic nu poate sa nu fie cuvant rau si daunator. Impotriva unei asemenea stari sufletesti trebuie luate masuri de precautie. “Cerceteaza Dumnezeiasca Scriptura”, spune Simeon, Noul Teolog, “si scrierile Sfintilor Parinti, mai ales pe cele despre lucrare, ca punandu-le alaturea de cele invatate si faptuite de invatatorul si staretul tau sa le poti vedea si intelege pe acestea ca intr-o oglinda, si pe cele ce conglasuiesc cu Scriptura sa ti le insusesti si sa le tii in cuget, iar pe cele mincinoase si rele sa le cunosti si sa le lepezi, ca sa nu fii amagit. Caci sa stii ca in zilele acestea s-au aratat multi amagitori si dascali mincinosi”.

Preacuviosul Simeon a trait in veacul al zecelea dupa Nasterea lui Hristos, cu noua sute de ani inaintea vremurilor noastre – si iata de atunci, deja, se ridica glasul unui drept in Sfanta Biserica a lui Hristos, tanguindu-se de lipsa adevaratilor calauzitori, purtatori de Duh, de multimea dascalilor mincinosi. Odata cu scurgerea timpului, s-au imputinat din ce in ce mai mult povatuitorii vrednici in ale monahismului. Atunci, Sfintii Parinti au inceput tot mai mult sa indrepte spre calauzirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Parintilor. Preacuviosul Nil Sorski, trimitand la Parintii care scrisesera inaintea lui, spune: “Nu mica nevointa este, au zis acestia, a afla un invatator neamagitor pentru aceasta minunata lucrare (adevarata rugaciune monahala a inimii si mintii). Ei au numit neamagitor pe acela care are lucrare si cugetare marturisita de Sfintele Scripturi si a dobandit dreapta socoteala duhovniceasca. Si aceasta au mai zis Sfintii Parinti, ca si pe atunci abia se putea gasi un invatator neamagitor pentru asemenea lucruri, iar acum, cand acesti invatatori s-au imputinat peste masura, ei trebuie cautati cu toata osardia. Iar daca nu poate fi gasit unul ca acesta, Sfin¬tii Parinti au poruncit a ne invata din Dumnezeiasca Scriptura, ascultand pe Domnul Insusi, care graieste: “Cercetati Scripturile, si in ele veti afla viata vesnica” (Ioan 5, 39). “Caci toate cate s-au scris mai inainte” in Sfintele Scripturi, “s-au scris spre invatatura noastra” (Rom. 15, 4. Inainte-cuvantare la Tipic sau Predanie).

Preacuviosul Nil a trait in veacul al XV lea; el a intemeiat un schit nu departe de Bielo-Ozero, unde se si indeletnicea cu rugaciunea in insingurare adanca. Este foarte folositor pentru staretii ai vremurilor din urma sa asculte cu ce smerenie si lepadare de sine vorbeste Preacuviosul Nil despre povatuirile pe care le dadea obstii. “Nimeni nu trebuie sa tainuiasca din lenevie cuvantul lui Dumnezeu, ci sa-si marturiseasca neputinta si totodata sa nu ascunda adevarul lui Dumnezeu, ca sa nu ne facem vinovati de incalcarea poruncilor Dumnezeiesti. Nu vom tainui Cuvantul lui Dumnezeu, ci il vom vesti pe el. Dumnezeiestile Scripturi si cuvintele Sfintilor Parinti sunt numeroase ca nisipul marii: cercetandu-le fara de lenevire, sa invatam din acestea pe cei ce vin la noi si au trebuinta de ele (care cer, care intreaba). Ci mai drept spus: nu invatam noi, caci nevrednici suntem de aceasta, ci invata fericitii Sfintii Parinti din Dumnezeistile Scripturi” (Predania Preacuviosului Nil Sorski. Nu este de prisos sa observam aici ca, desi Preacuviosul Nil Sorski avea harul lui Dumnezeu, insa nu indraznea sa talcuiasca Scriptura de la sine, ci urma talcuirii facute de Parinti.

Calea smeritei cugetari este singura cale sigura spre mantuire). Iata ce model exemplar pentru povatuitorii zilelor noastre ! El este pe deplin folositor de suflet si pentru povatuitor, si pentru cel povatuit; el este expresia corecta a sporirii cu masura; el este unit cu lepadarea parerii de sine, a obrazniciei si indraznelii nebunesti in care cad cei ce urmeaza la aratare lui Varsanufie cel Mare si altor Parinti purtatori de semne, neavind insa harul Parintilor. Ceea ce in aceia era semnul imbelsugatei adastari in ei a Duhului Sfant, la acesti imitatori lipsiti de judecata si fatarnici slujeste ca semn al belsugului de nestiinta,de amagire de sine, de trufie, de indrazneala ! Sa rostim cuvantul lui Dumnezeu inaintea fratilor nostri cu cea mai mare smerenie si evlavie cu putinta, recunoscandu-ne prea mici pentru aceasta slujire si pazindu-ne pe noi insine de slava desarta care imboldeste cu putere pe oamenii patimasi, atunci cand invata pe frati. Ganditi-va ca trebuie sa dam raspuns pentru fiecare vorba desarta (Mat. 12, 36) – cu cat oare, este mai greu raspunsul pentru cuvantul lui Dumnezeu rostit cu slava desarta si sub imboldul slavei desarte ? “Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea graitoare de lucruri mari, pe cei ce au zis: limba noastra o vom mari, buzele noastre la noi sunt, cine ne este noua Domn ?” (Ps. 1l, 4-5). Pierde-va Domnul pe cei ce cauta slava lor, nu slava lui Dumnezeu.

Sa ne infricosam de amenintarea Domnului ! Sa rostim cuvant de zidire atunci cand o cere trebuinta de neinlaturat, nu ca niste povatuitori, ci ca unii care au nevoie de povatuire si sarguiesc a se impartasi de povatuirea data de Dumnezeu in Cuvantul Sau cel Atotsfint. “Dupa darul pe care 1-a primit fiecare”, glasuieste Sfantul Apostol Petru, “slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. “Daca vorbeste cineva, cuvintele sale sa fie ca ale lui Dumnezeu”, cu frica de Dumnezeu si cu evlavie catre cuvintele Dumnezeiesti; iar nu ca rostind cuvintele de la sine; daca slujeste cineva, slujba lui sa fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu”, iar nu ca din puterea sa: “ca intru toate sa se slaveasca Dumnezeu, Iisus Hristos” (1 Petru 4, 10-11). Cel ce lucreaza de la sine, lucreaza pentru slava desarta, aducandu-se pe sine, dimpreuna cu cei care il asculta, jertfa satanei; cel ce lucreaza de la Domnul, lucreaza intru slava Domnului, savarsind mantuirea sa si pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mantuitor al oamenilor. Sa ne temem a da incepatorului vreo povata nechibzuita, care nu se intemeiaza pe Cuvantul lui Dumnezeu si pe intelegerea duhovniceasca a Cuvantului lui Dumnezeu.

Mai bine sa-ti recunosti nestiinta, decat sa te impaunezi cu stiinta vatamatoare de suflet. Sa ne pazim de aceasta mare nenorocire – a-1 preface pe incepatorul lesne-crezator din rob al lui Dumnezeu in rob al omului (1 Cor. 7, 23), atragandu-1 spre a face voia cazuta omeneasca in locul Atotsfintei voi a lui Dumnezeu. (Aici se vorbeste nu despre ascultarea manastireasca in cele de afara, nu despre muncile si ocupatiile manastiresti randuite de conducerea manastirii, ci despre ascultarea duhovniceasca, tainica, savarsita in suflet). Atitudinea plina de modestie a sfatuitorului fata de cel povatuit este cu totul alta decat cea a staretului fata de ascultatorul neconditionat, rob pentru Domnul.

Sfatul nu cuprinde in sine conditia de a fi implinit neaparat, el poate fi implinit sau neimplinit. Asupra sfatuitorului nu atarna nici o raspundere pentru sfatul lui, daca 1-a dat cu frica de Dumnezeu si cu smerita cugetare, nu din pornirea sa, ci fiind intrebat si silit. Nici cel ce a primit sfatul nu este legat de el, ci ramane la voia si la chibzuinta lui sa implineasca sau nu sfatul primit. E lesne de vazut: calea sfatului si a urmarii Sfintei Scripturi este potrivita cu vremurile noastre plapande. Sa bagam de seama ca Sfintii Parinti ne opresc a da sfaturi aproapelui cu de la sine putere, fara ca acesta sa o ceara, a da sfat de voia ta fiind semnul ca iti recunosti stiinta si vrednicia duhovniceasca, lucru care este vadita trufie si amagire de sine (Parerea Sfantului mucenic Petru, mitropolitul Damascului si a altor parinti). Nu este vorba aici de egumeni si de mai-marii manastirilor, care sunt datori in toata vremea, orice nevoie s-ar intampla, chiar nefiind intrebati, sa povatuiasca obstea pe care o carmuiesc. (2 Tim. 4, 2). Cercetand alte manastiri, insa, ei sunt datori sa se calauzeasca dupa sfatul pe care 1-a dat Preacuviosul Macarie Alexandrinul, Preacuviosului Pahomie cel Mare. Pahomie 1-a intrebat pe Macarie cu privire la povatuirea obstei si judecarea ei. Avva Macarie a raspuns: “Invata si judeca pe supusii tai, si nu judeca pe nimeni din ceilalti” (Din Pateric si spuse vrednice de pomenire despre avva Macarie Oraseanul, cap.2). Aceasta pravila au pazit-o si o pazesc toti intai-statatorii care doresc sa placa lui Dumnezeu.

Sf. Ignatie Briancianinov – Despre inselare