Monahul Ilarion

Cum a fost chemat la manastire monahul Ilarion

Intr-o iarnă pe când loan Ionică se întorcea acasă de la lucru, fiind singur în timp de noapte, l-au atacat lupii pe câmp. El se apăra de ei cu o creangă de copac și se ruga să-l scape Dumnezeu cu viață de o așa moarte cumplită. După două ore de oboseală nu se mai putea apăra. Deci, căzând în genunchi, a strigat cu lacrimi și credință către Maica Domnului, zicând: „Maica Domnului, dacă mă scapi cu viață din gura lupilor, las toate cele din lume și mă fac călugăr!

In clipa aceea s-au auzit glasuri de oameni și venea o sanie cu clopoței. Lupii, auzind zgomot, au fugit, iar el a fost dus viu în satul natal, Racova-Bacău. După câteva luni de zile s-a dus la Mănăs­tirea Sihăstria să slujească numai lui Hristos.
Cum a izbavit Maica Domnului pe monahul Ilarion de ispita
Prin anul 1920 a venit la Sihăstria un creștin să se facă monah. îl chema loan Ionică. Dar după câteva luni diavolul îl chinuia cu întristarea. Permanent plângea și cugeta să se ducă în altă mănăstire. într-o noapte, pe când era în biserică la slujba Utreniei și se ruga cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, a văzut cu ochii iui cum a ieșit din Sfânta icoană o femeie îmbrăcată în alb, care semăna cu chipul Maicii Domnului și 1-a întrebat:

– De ce plângi și ești tulburat, frate Ioane?
–  Mi-e urât aici și aș vrea să plec în altă mănăstire!
–  De ce ți-e urât în casa mea? Fii liniștit, roagă-te mai mult și fă toate cu dragoste, că de acum nu-ți va mai fi urât niciodată în casa mea!
Apoi acea femeie minunată 1-a însemnat cu Sfânta Cruce, s-a întors iarăși spre icoană și s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului! Din ceasul acela fratele Ioan s-a izbăvit de acea grea ispită, s-a liniștit, s-a făcut călugăr iscusit și a fost iconom 20 de ani în obștea Mănăstirii Sihăstria, fiind iubit de toți, și de frați și de Dumnezeu.
Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion de ispita
Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povestește cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din Mănăstirea Sihăstria și cum i-a vestit sfârșitul cu un an înainte.
în primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obște. Acolo a fost lovit la un picior și rana s-a cangrenat, încât suferea mult și era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
într-o noapte plângea de durere în patul său și se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluiește-mă și-mi ușurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului!” După puțin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctorițe din Târgu Neamț și îl întrebă:

– De ce plângi, părinte Ilarion?
–  Doamnă doctoriță, mi-am rupt piciorul și mă doare greu. Simt că voi muri curând și plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, 1-a mângâiat cu aceste cuvinte:
– Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie și bătrânul a adormit liniștit. Era Maica Domnului. Dimineață bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la bise­rică și a spus tuturor minunea Maicii Domnului. A mai trăit exact un an de zile, la “Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, părintele Ilarion și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost petrecut de obștea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004
This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *