Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: “Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta? », ea îți va spune: «Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății», și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăție în locul aces­ta?», ea îți va spune: «necurăție? nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situație caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. In timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a șasea a venit la Colibă și a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?”, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie? mă întreabă. Vreau să-l văd pe Părintele Paisie’. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere țigări”, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva”, îmi spune el cu gând bun. Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat și făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur și nici măcar nu știu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi și iarăși a spus cu gând bun: “îl obosim pe Părintele”. “Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. “Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înșelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl știu bine. Nu aștepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar și beat, căci mai și bea”. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “în sfârșit, îi spun, eu voi mai aștepta puțin, ce vrei să-i spun?”. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aștepta să iau și binecu­vântarea lui”. Ați văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea țigări”, iar sărmanul a suspinat și a lă­crimat. “Cine știe, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alții citesc atâtea, iar acela, un copilaș de clasa a șasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul și el să și-l facă și mai bun și să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!

Gândurile omului sfințit și gândurile omului viclean

–   Părinte, cel care are sfințenie înțelege cine este viclean?

Da, îl înțelege atât pe cel viclean, precum înțelege și sfințenia unui sfânt. Vede răul, dar în același timp vede și omul lăuntric și distinge că răul este al diavolu­lui și vine din afară. Cu ochii sufletului său el își vede greșalele lui ca fiind mari, iar pe ale celorlalți mici. Și cu adevărat le vede mici, nu se preface. Poate vedea că sunt chiar crime, dar el justifică în înțelesul cel bun vicleniile omului rău; nu-l disprețuiește, nu-l consideră mai prejos decât el. îl poate considera chiar mai bun decât el însuși și să-l suporte întru cunoștință pentru mai multe pricini. Vede, de pildă, răutatea unui crimi­nal, dar cugetă că acela a ajuns la punctul de a săvârși crima pentru că nu a fost ajutat și că el însuși ar fi putut fi în locul aceluia, dacă nu l-ar fi ajutat Dumnezeu. în felul acesta primește mult har. Și dim­potrivă, omul viclean deși vede sfințenia celuilalt, nu cunoaște gândurile cele bune pe care le are acela, pre­cum nici diavolul nu le cunoaște.

Cel ce face o lucrare fină duhovnicească îl îndrep­tățește pe aproapele și nu pe sine. Și cu cât înaintează duhovnicește, cu atât mai mult se eliberează și iubește pe Dumnezeu și pe oameni. Atunci nu va putea înțelege ce înseamnă răutatea, pentru că are numai gânduri bune pentru ceilalți și gândește numai curat și pe toate le vede duhovnicește, sfinte. Se folosește chiar și din căderile semenilor lui, pe care le folosește ca frână puternică pentru sinea sa, ca să ia aminte să nu deraieze. Și dimpotrivă, unul care nu s-a curățit gândește în mod viclean și toate lucrurile le vede cu ochi viclean. Chiar și pe cele bune le întinează cu vicle­nia lui. Nu se folosește nici de virtuțile celorlalți, pen­tru că este întunecat de negreala ucigașului de om, și astfel le explică prin vocabularul său cel viclean. întot­deauna este supărat și totdeauna mâhnește pe semenii lui cu această negreală duhovnicească a sa. Dacă unul ca acesta vrea să se elibereze de această stare, trebuie să înțeleagă că are nevoie de curățire, ca să-i vină limpezimea duhovnicească, curăția minții și a inimii.

–  Dar atunci când un om este o dată viclean și altă dată bun?

–  Atunci primește înrâuriri și schimbări corespunză­toare. Omul este schimbător. Uneori gândurile viclene sunt ale diavolului, alteori însuși omul gândește în mod viclean. De multe ori diavolul creează anumite situații pentru ca oamenii să-și facă gânduri rele.

Odată, nu am apucat să-i vorbesc unui arhimandrit care a venit pentru prima dată la Coliba mea. A doua oară când a venit nu l-am putut primi, deoarece eram grav bolnav și i-am spus să vină altă dată ca să dis­cutăm. Atunci aceluia i-a intrat gândul că nu vreau să-l primesc, că am ceva cu el și s-a dus jos la mănăstire și s-a plâns. Aceasta a fost în întregime o lucrare a diavolului.