“Duhul dragostei da-mi-l mie Doamne”
DRAGOSTEA o vedem de multe ori descrisa in romane celebre clasice sau moderne, sub forma unei dorinte patimase, care umple de murdarie inima omului de la varsta pubertatii pana la batranete, care se manifesta astazi ca iubire, iar maine ca ura de moarte, astazi ca juraminte de credinta, iar apoi ca vicleana necredinta. Nu se poate ca Sf Efrem Sirul sa ne indemne sa ne rugam pentru o astfel de dragoste trupeasca care vatama pe om, care se joaca cu inimile oamenilor, tot astfel cum vantul se joaca cu valurile marii. Adevaratele ei nume fiind dragoste de sine, desfrau, destrabalare,iubire de placere, gelozie, chiar ura.Cuvantul lui Dumnezeu condamna , in chip desavarsit toata aceasta viciuoasa, extraconjugala, nelegiuita si ticaloasa “dragoste”.
Dragostea in hotarele nuntii este unica legatura trupeasca binecuvantata de Dumnezeu. Numai ea poate fi numita dragoste. La un singur lucru trebuie sa luam aminte, ca deasupra acestei binecuvantate de Dumnezeu iubiri intre soti exista inca un chip al dragostei, inca si mai inalt– dragostea duhovniceasca-, fara de care si cea mai curata dragoste a celor casatoriti nu va putea fi trainica. Pentru ce oare multe din casniciile , incepute cu apropiere sufleteasca sincera din partea ambelor parti, se destrama indata? Pentru ca sotilor le lipseste nazuinta de a se apropia duhovniceste. Din aceasta pricina, multe dintre casatoriile incepute cu dragoste, sfarsesc in ura. Daca intr-o casnicie nu se dezvolta binecuvantata dragoste duhovniceasca, ambele parti indata se vor ura una pe cealalta si avand ca motiv caracterele lor pline de asprime, vor ajunge la nesuportare reciproca. Pronia lui Dumnezeu ingaduie asprimele in caractere, ca fiecare in parte sa priveasca prin nedesavarsirile celuilalt propriile lui nedesavarsiri si astfel sa creasca duhovniceste si sa nu caute in ele motive de a desface binecuvantata de Dumnezeu nunta, spre pierzare duhovniceasca. “Deci ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta!(Mat. 19, 6).
Insa aceasta dragoste duhovniceasca este trebuincioasa fiecarui crestin, fie casatorit, fie necasatorit. Pentru aceasta e de trebuinta ca fiecare crestin sa se roage. Anume aceasta dragoste a avut-o in vedere Sf. Efrem Sirul. La inceput aceasta dragoste nu este lesnicioasa , ci grea truda si jertfelnica nevointa. Abia la sfarsit ea se preface in mare, statornica, intru totul sporita si de neanlocuita bucurie. Insa dragostea trupeasca, necladita pe cea duhovniceasca, incepe lesnicios si se termina plina de deceptii.
Sursa: DRAGOSTEA – Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
de Arhimandrit Serafim Alexiev