Drag? Dumnezeu,
Am ?aizeci de ani ?i pl?tesc nota pentru abuzurile de ieri-sear?. Azi nu prea mai sunt în form?.
Mi-a f?cut pl?cere s? m? întorc acas?, la spital. La b?trâne?e nu-?i mai prea arde s? c?l?tore?ti, oricum eu, unul, n-am chef s? umblu creanga.
Ceea ce nu ?i-am spus este c? ieri, la Tanti Roz, am v?zut statuia lui Peggy Blue. Î?i jur. Întocmai aceea?i, numai c? din ghips: acela?i chip blând, toat? în albastru, la haine ?i trup. Tanti Roz pretinde c?-i Fecioara Maria, mama ta, dac? am în?eles bine, o madon? adic?, mo?tenit? la ei în cas? din genera?ie în genera?ie. A acceptat s? mi-o d?ruiasc? mie. Mi-am pus-o la c?p?tâi, pe noptier?. Oricum, tot la ea se va întoarce într-o bun? zi, de vreme ce am înfiat-o pe Tanti Roz.
Peggy Blue e mai bine. A venit s? m? viziteze în scaunul cu rotile. N-a g?sit deloc c? seam?n? cu statuia mea, dar am petrecut un moment minunat împreun?. Am ascultat Sp?rg?torul de nuci ?inându-ne de mân?, ca în vremurile bune.
Nu-?i povestesc mai multe, c? începe s?-mi fie tot mai greu s? ?in stiloul. Toat? lumea din spital e bolnav?, pân? ?i doctorul Düsseldorf, din pricina ciocolatei, a pateului de gâsc?, a castanelor glasate ?i a ?ampaniei pe care familiile le-au oferit în cantit??i masive personalului medical. M-a? bucura s?-mi faci o vizit?.
Te pup. Pe mâine,
Oscar