Categories
Pilde

O VIZITA NEASTEPTATA

Stareul se afla in curtea colibei lui, atunci cand l-a vizitat un fiu duhovnicesc de-al sau si spunea mereu cu toata inima” Slava Tie Dumnezeule!” La un moment dat Stareul i-a povestit o intamplare dandu-I ascultare sa nu spuna nimanui ceea ce va auzi. Atunci Staretul i-a povestit urmatoarele:

Categories
Carti Mari duhovnici

Parintele Paisie – raportarea la lume

Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea le va răspunde: „Nu știu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poți găsi toată mizeria pe care o vrei”. Și va începe să îți înșiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coșde gunoi prin zonă?” ea îți va răspunde: „Coș de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Și va începe să îți înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajiște. Vedeți voi, musca nu știe decât unde este mizeria în timp ce albina știe unde se găsesc irișii sau zambilele. Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor.
Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine, oriunde s-ar uita.

Categories
Recenzii

FAMILIARITATEA CU ANIMALELE SALBATICE A PUSTNICILOR

 

Marea dragoste a Staretului pentru Dumnezeu si pentru chipul Sau, omul ii umplea inima, iar revarsarea ei imbratisa si faptura necuvantatoare. Iubea in mod deosebit animalele salbatice, iar acelea simteau dragostea lui si se apropiau fara frica de el.

Categories
Carti eBook

Cuvinte catre tineri

Dragostea și îndrăgostirea sunt același lucru?

Când eram în școala militară am avut un profesor, un ofițer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeți voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârșitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălțător în ceea ce privește iubirea. El spunea așa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlnești cu o fată și îi provoci anumite emoții. Arta este să știi ce anume îi provoacă o emoție mai puternică sau mai puțin puternică. Dacă reușești să-i provoci niște emoții succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”

Categories
Audio

Doxologia – Simonos Petras [Sf. Munte]

Categories
Video

Sf. Siluan Athonitul – dobandirea Duhului Sfant

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=fF1dzIJDZPs

Categories
Catehism

BIBLIA SECTARA

Biblia cea buna  este numai Biblia Bisericii Ortodoxe pe care scrie Biblia sau Sfanta Scriptura, tiparita sub indrumarea si purtarea de grija a Patriarhului, cu aprobarea Sfantului Sinod.

Bibliile sectare sunt pline de greseli si nu este scris pe ele de unde au venit. Bibliile sectare au copertile de vinilin si pun pe ele un camp cu iarba, oameni sau animale. Vai ce idolatrie! Pe cartea ta Iisuse nu ai loc, pe cartea lui Dumnezeu pui creaturi?

Biblia Ortodoxa cuprinde Vechiul Testament cu 53 de carti si Noul Testament cu 27 de carti. Sectarii au scos din Vechiul Testament 14 carti de la proorocul Maleahi pana la Evanghelia lui Matei: Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Eremia, Cantarea celor 3 tineri, Cartea a III-a a lui Ezdra, Cartea intelepciunii lui Solomon, Cartea intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, Istoria Suzanei, Istora omorarii balaurului Bel, Cartea I Macabei, Cartea II Macabei, Cartea III Macabei, Rugaciunea lui Manase, au scos in total 180 de pagini de la pag 917 la pag 1097. Au facut acest lucru desi Apocalipsa care este partea a Sfintei Scripturi spune clar:” De va scoate cineva din cuvintele cartii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta!”( Apoc.22,19), aceste cuvinte se refera la intraga Scrptura. Biblia sectara nu are psalmul 50 desi in orice Biblie de cand ar fi ea Paslmul 50 este” Milueste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta…” iar la ei psalmul pocaintei este 51 si suna asa” Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta!” cu totul altul e sensul la noi si altul la ei.

Categories
Umanitar

Carti pt copii cu dizabilitati

Asociatia IHTIS– De Sprijin pentru Tinerii cu Dizabilitati-organizeaza in luna Decembrie 2012, in Dorohoi, un Festival de Colinde, ca si traditie a acestei asociatii din fiecare an.
Pentru acest eveniment, intrucat fondurile financiare sunt insuficiente in acest an, ne-am gandit sa facem un apel la fratii crestini pentru a strange carti ortodoxe mai potrivite pentru tineri (ei fiind participantii).
 Aceste carti stranse vor deveni premiile acelor tineri talentati cu dizabilitate ce vor lua parte la Festival.

Pentru oricine doreste sa doneze asemenea carti (vom incerca sa strangem peste 100), sa trimita un mail la contact[at]a-TCO[punct]ro

Categories
Activiati sociale

Categories
Catehism

DESPRE VIATA DE APOI

 

 

DESPRE FRUMUSETILE RAIULUI

Ce este Raiul? Raiul este un loc de desfatare, unde vazandu-L pe Dumnezeu, asa cum este El, fata catre fata si iubindu-L in mod desavarsit, sufletul se bucura de o fericire vesnica.”Paradis” sau “Rai” inseamna un loc foarte placut, fie gradinea, fie un loc cu pomi, fie o padure. Gradina placuta, unde l-a pus Dumnezeu pe om, dupa ce l-a creat, a fost numita in mod deosebit PARADISUL TERESTRU sau Raiul pamantesc. Dar acel rai pamantesc a disparut transformadu-se intr-o vale a plangerii din cauza caderii protoparintilor nostril Adam si Eva. Dar de la venirea Mantuitorului, Noul Adam, Raiul s-a deschis din nou noua oamenilor, dar de data asta in ceruri unde vor merge cei vrednici cu sufletele lor, pana la Judecata de Apoi . Raiul sau Cerul este un loc de desfatari, adica un loc unde se afla multimea tuturor bunatatilor, fara de nici un amestec al raului, un loc de dorinte fara incetare si din cele mai vii, unde se gusta din plin cele mai dulci bucurii, un loc unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauza cea mai mica greutate, cel mai mic necaz, cea mai usoara neliniste, un loc in sfarsit unde se bucura de o fericire cat de mare” pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit”(I. Cor. 2,9) Insa ceea ce face face multimea bucuriei celor alesi in Rai este vederea lui Dumnezeu fata catre fata(ICor.13,12) Intariti in lumina slavei si in stare de a suporta stralucirile Fiintei divine ei contepla adorabila Treime. Ei o cunosc, precum sunt  si ei cunoscuti, se satura in viata vesnica cu aceasta cunoastere desavarsita a Tatalui si a Fiului si Sfantului Duh. Sfintii in cer il poseda pe Dumnezeu, precum sunt si ei ai lui. Aceasta posedare a lui Dumnezeu este insotita de bucuria cea mai perfecta, sunt fericiti de fericirea Lui si din torentul propriei sale voluptati ei sunt imbatati( Apoc. 19, 7-19). Fericirea sfintilor nu este la toti la fel, ci dupa osteneala fiecaruia:”Fiecare isi va lua rasplata dupa osteneala sa”( I Cor.3,8), “ In casa Tatalui meu sunt multe locasuri”(Ioan 14,2). Sfintii in cer sunt incoronati si fiecare are o cununa particulara primita de la Dumnezeu numita cununa de slava.  Sfintii in cer participa la natura divina intr-un chip real. Merg in Rai imediat aceia care-s morti in stare de har(spovedanie, impartasanie, fapte bune), au implinit dreptatea divina( Canonul) pentru pedepse temporale datorate pacatelor. Sunt pacate care se iarta si pacate care se acopera de mila lui Dumnezeu. Pacate care sunt cunoscute de om si care  au fost marturisite, si s-a facut canonul pentru ele, si nu le-a mai facut, se iarta, Dar sunt si pacate subtiri cum este iubirea de sine, mila de sine, crutarea de sine, ingamfarea de sine, acedia, moleseala, mandria, slava desarta si altele multe , pe care omul le-a cunoscut si a gresit asa nestiind, acestea se acopera de mila lui Dumnezeu. Daca omul are mai multe fapte bune, decat rele, va putea Dumnezeu ca pentru pacatele cele putine sa-l dea in iad? Nu, ci le acopera cu mila Sa.

 

DESPRE CHINURILE IADULUI

Ce este IADUL?Iadul este un loc groaznic, unde fiind lipsit pentru totdeauna de vederea lui Dumnzeu, se sufera in foc si chinuri vesnice. Cuvantul ”iad” sau “infern”, inseamna in general, un loc jos, subteran, ascuns de vederea oamenilor, iar cartile sfinte dau numele de Iad, locului unde erau tinute sufletele dreptilor, morti inainte de venirea lui Iisus Hristos, in care a coborat acest divin Mantuitor:”Nu vei lasa sufletul meu pentru totdeauna in Iad”(Ps. 15,10). Insa prin iad se intelege locul unde cei osanditi sunt chinuiti si este un loc groaznic, loc unde sunt adunate toate chinurile, unde nu este nici ordine, nici odihna, ci unde domneste groaza vesnica, este locul tulburarii si al confuziei si acolo nu se aud decat strigate, gamete, groaza si deznadejde. Iadul este numit in Sf. Scriptura ca fantana adancului( Apoc.9,1) din cauza adancimii celei groaznice, locul maniei lui Dumnezeu( Apoc.14,19), foc arzator, cuptor de foc (Mt.13,42).  Osanditii ce se muncesc aici sunt departati de Dumnezeu, blestemati.

Ratiunea ne invata ca este un iad, este Dumnezeu, este un iad pentru ca Iadul este urmare logica a existentei lui Dumnezeu: “ Daca nu exista iad- zice Sf Iustin- nu exista nici Dumnezeu;

Chiar si paganii credeau in existent iadului, de ei zice Sf Ioan Gura de Aur:” Trabuie sa citam ca existent unui iad ar fi un adevar destul de necontestat, pantru ca s-a facut simtita chiar in mijlocul intunecimii paganilor. Strabati cartile poetilor, ale filosofilor si oratorilor pagani peste tot ii veti auzi vorbind de un loc de rasplati pentru sufletele virtuoase si de un loc de chinuri pentru cei rai, dupa moarte. Ei ne vorbesc de fluvii infernale, ale unui Tartar si diverse pedepse cu care sunt chinuiti cei rai, de campurile Elizee, unde cei ce au trait bine gusta dupa viata placeri curate, in sanul insotitorilor pline de rasete… Iata unde i-a condus singurul principiu al ratiunii si al dreptatii naturale”

Cate feluri de pedepse se sufera in iad? Doua feluri: pedeapsa vederii si pedeapsa simturilor!

In ce consta pedeapsa vederii? Consta in aceea ca cel osandit nu-L mai vede pe Dumnezeu niciodata. Aceasta este o pedeapsa crunta, chin nesuferit, mai presus de orice ne putem noi imagina. Sufletul omului, nu este multumit, decat atunci cand il poseda pe Dumnezeu. Dumnezeu il respinge pe pacatos ”Du-te de la Mine, blestematului, retrage-te de la Mine!” Intelege acum ce rau este peste tine, ca L-ai parasit pe Creatorul tau si ca te-ai revoltat impotriva Lui”(ier.2,19). Cel mai grozav chin al vederii este a vedea in locul fericirii pe cei saraci pentru care ai avut doar dispret

In ce consta pedeapa simturilor? Arde intr-un foc, care nu se va stinge niciodata. ”Suflul gurii Domnului, asemenea unui torent care sulfa, inconjoara Valea Tofet”(Isaia) Valurile acestea se napustesc peste cei cazuti in adancurile lor profunde si ridicandu-se din nou din valuri de foc ele ies mugind cu groaza. In ce consta acest foc din iad? ”Dati-I sufletului vinovat pe atatea chinuri si groaza, pe cat si-a gasit el placeri in nedreptatile sale“( Apoc. 18, 7). Focul iadului este un foc care arde si conserva, care consuma victimele sale fara a le distruge, un foc care comunica celor chinuiti o viata nemuritoare si le insufla o pedeapsa conservatoare, un foc a carui actiune inexprimabila repara ceea ce distruge si lasa intreg ceea ce consuma, asemenea sarii care conserva si pastreaza, carnea sa nu se strice. “ Toti vor fi – zice Hristos – ca si sarati cu foc”( Mc. 9, 49)

Cat timp vor dura chinurile iadului? Chinurile vor dura vesnic ”Cei rai vor merge in chinuri vesnice, iar cei drepti la viata vesnica”( Mt.25, 46). Focul iadului, zic Sfintii Parinti nu se stinge niciodata, fumul lui se inalta vesnic, cei departati de Dumnezeu traiesc totdeauna in mijlocul incendiilor si flacarilor care-i mistuie si sunt nestinse, cel putin daca ar putea avea o speranta de scapare, dar aceasta nu este. Auzim in Apocalipsa ” Timp nu va mai fi”

Cine merge in iad? Cei care mor in stare de pacat de moarte, chiar cand ar avea numai unul singur. Numarul celor care merg in iad este mare ”Multi chemati, putrini alesi” adevar spus de Mantuitorul. Chinurile iadului nu sunt pentru toti la fel, dupa numarul pacatelor, sunt la fel ca si rasplatile celor din Rai. Privitor la locul unde este Iadul, ne spune Sf Ioan Gura de Aur:” Iadul este la marginea cerurilor” loc pe care numai Dumnezeu il stie.

Omul are patru sfarsituri: Moartea, Judecate, Raiul sau Iadul.

sursa: Pelerinul Roman

Autor: Diacon Gheorghe Babut