cthoria – Page 37 – Asociația Tinerii Creștin Ortodocși

NECAZURILE SI BUCURIILE DRACILOR

            In Constantinopol se afla o biserica pe care a zidit-o Nifon. Este facuta cu mult gust si podoaba, vrednica de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Minunata ei infatisare se datoreste si materialelor alese din care este facuta.
            Intr-o dimineata, pe cand Cuviosul canta Utrenia impreuna cu poporul, vede cu ochii sufletului, trecand pe drumul de langa biserica, pe mai marele demonilor, cu chip amarat si inconjurat de doisprezece diavoli.
            Auzind slavoslovia poporului, acele infricosatoare fapturi s-au tulburat si s-au aprins de invidie. Apoi, mergand sa ispiteasca pe Cuviosul, au inceput a plange catre mai marele lor:
            – Vezi, cum este slavit Nazarineanul de catre robii Sai? Si, pe cei ce mai intainte ii aveam inchinatori de idoli si ne cantau troparele noastre, acum i-a rapit. Unde este oare faimoasa noastra putere? Vai, car de jalnic am fost biruiti! Toti ne stau impotriva, toti ne batjocoresc! Puterea noastra s-a zdrobit si imparatia tatalui nostru s-a nimicit. Cata vreme s-a zdrobit si imparatia tatalui nostru s-a nimicit. Cata vreme satana era liber si impreuna cu noi in lupte, aveam si noi indrazneala si curaj si speriam oamenii. Dar de cand Iudeul l-a legat in iad si-l calca ca pe struguri, s-a slabanogit neamul nostru si imparatia noastra s-a nimicit. Ba, ce este si mai rau, este ca se apropie sfarsitul lumii si, ce va fi cu noi ticalosii?
            Acestea erau necazurile demonilor. Iar mai marele intunecatilor le-a raspuns:
            -V-ati indispus auzind ca este slavit Rastignitul in casa Mariei? Aceasta este o rana mica. Alteori ne-a lovit mai rau. Dar de ce va necajiti? De multe ori acestia, care acum lauda pe Nazarineanul, ne cinstesc si pe noi. Si, daca lucrul acesta nu se vede prea limpede, asteptati si va voi arata cum ne slujesc ei cu devotament, pentru ca sa vi se bucure inima si sa radeti.
            I-a luat si i-a dus intr-o alta parte a orasului. Cum au ajuns, au inceput sa faca galagie si sa semene vrajba. Un diavol a aruncat in urechea sefului lor un gand urat si acela indata a inceput a grai cuvinte murdare si a juca, iar tovarasii lui raspundeau jucand si lovindu-si cu zgomot picioarele. Acest lucru il voiau si diavolii, care au inceput sa dantuiasca impreuna cu acei nenorociti.
            – Vedeti, ce v-am spus? zice triumfator mai-marele demonilor. Exista si oameni care ne cinstesc pe noi. Sa ne bucuram acum cand suntem slaviti!
            Ajungand indata in piata, au intalnit un om care canta din scripca, insotit de o multime de oameni care il ascultau cu bucurie. Fericitul Nifon insa, a vazut ca toti acestia erau legati strans cu mainile la spate de un diavol, care ii tragea in urma canteretului. Diavolii de mai intainte, cum au vazut pe unul de ai lor tarand atata popor, s-au bucurat cu veninoasa bucurie si au inceput si ei sa tulbure si sa ajute pe oameni; pe unii dandu-i sa joace, pe altii sa cante, zicand cuvinte murdare.
            In acest timp, un om bogat care privea la fereastra casei, ascultand indemnul unui diavol, a strigat la cantaret, chemandu-l sa-i cante in fata casei lui. Ceilalti au aplaudat, batand din palme, iar necuratii s-au bucurat din inima.
            In sfarsit, bogatul a dat canteretului o moneda de argint, pe care el a luat-o si apus-o in buzunar. Dar diavolii i-au luat moneda si au trimis-o la tartorul lor din iad, zicandu-i:
            “Ia-o, si sa zici tatalui nostru cel mare, pe care l-a legat nazarineanul: ti-o trimite boierul Lazios prin Iptistu cantaretul si slujitorul tau, care ti se inchina stapanirii tale. Noi, fiii tai, luptam impotriva crestinilor, dusmanii nostri. Impreuna cu moneda i-au dat si multi alti bani, pe care Iptistu ii adunase de la lume. Pe acesti bani ii primeau vicelnii diavoli ca jertfe idolesti, de aceea erau foarte mandri. Deci, s-a coborat trimisul diavolilor la balaurul din inima iadului si i-au adus necuratele daruri pe care acela le-a luat, zicand foarte multumit:
            “Primesc jertfele de la idolatri, dar mai mult ma bucur de cele de la crestini.
            Zicand acestea scarbosul, dupa ce a notat in catastif banii jertfiti pentru ei, i-au trimis inapoi la cantaret.
            – Intariti cu mai multa vitejie lupta, a poruncit tartorul, ca sa biruim pe toti stricatii nazarineni! (nu indrazneau vrajmasii sa numeasca cu alt nume pe Domnul nostru Iisus Hristos decat numai Nazarineanul Iisus).
            Diavolul a plecat repede sa duca porunca balaurului. Totodata a pus banul in buzunarul cantaretului fara ca el sa-si dea seama de aceasta, apoi impreuna cu ceilalti diavoli s-au imprastiat ca sa ispiteasca pe altii.
            Vazand acest lucru, Sfantul Nifon s-a intristat mult si a lacrimat pentru inselarea si pieirea crestinilor. Pentru ca Dumnezeu ii daruise darul ca sa vada cu ochii cei duhovnicesti cele nevazute, ca vazute. Apoi a zis despre cei ce canta cantece murdare ca, asa cum trambita aduna pe ostasi si, precum rugaciunea curata aduna pe ingerii lui Dumnezeu, asa si muzicantul aduna in jurul lui pe necuratii diavoli. Si, cel ce se veseleste cu chitare si cu lire, acela cinsteste pe slujitorii balaurului celui mare.
            Ce vom raspunde in ziua judecatii noi, care suntem robiti dracilor, cand Dumnezeu va veni sa piarda pamantul si sa dea fiecaruia dupa faptele lui?
            De aceea, Cuviosul sfatuia pe toti sa se fereasca de mestesugirile satanei si sa nu-si dea banii jertfa lui. Caci astfel, vor fi municiti vesnic impreuna cu el.
            – Daca ai un ban, zicea el, imprumuta-l lui Hristos si vei lua insutit si viata vesnica vei mosteni. Pentru ce sa dai satanei banii tai, implinindu-ti placerile, fara sa ai altceva de castigat decat numai vaiul iadului? Ca zice Scriptura: Au jerfit dracilor si nu lui Dumnezeu. Sa nu parasim, fratilor, pe Dumnezeu, Care ne-a reinnoit prin apa si prin duh! Sa nu uitam pe Cel ce ne hraneste si ne poarta de grija, ci sa-I aducem rod de recunostinta sufletul si trupul, mintea si inima, pentru ca El a murit si a inviat pentru noi. Sa-i bineplacem facand virtutea cu ajutorul lui.

DARURILE LUI HRISTOS
SI NERECUNOSTINTA OAMENILOR

            Cand Cuviosul se afla inca pe prima treapta a pocaintei si nu implinise inca trei ani de cand a lasat viata cea rea, i-a venit un gand rau:
            “De atata vreme ma rog Domnului meu Iisus Hristos si n-am primit nici un dar de la El. Se vede ca mi-am intinat Sfantul Botez cu multe nelegiuiri si de aceea ma nesocoteste Dumnezeu”. Dupa aceste ganduri s-a mahnit putin si apoi a adormit, acolo unde se afla. Atunci a vazut in somn, ca se gasea intr-o biserica imensa si se ruga lui Hristos. Cum statea cu fata spre rasarit si cu manile ridicate, a vazut inaintea lui un tron minunat. In jurul lui stateau heruvimi si serafimi si mutlime de ingeri imbracati in alb. In timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos si foarte bland. Nifon a inteles ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
            Atunci si-a ridicat privirea si mainile spre El si s-a rugat: Doamne Dumnezeul meu, asculta rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea si restul psalmului. El si-a plecat capul si a primit rugaciunea Cuviosului. Sfantul ii ceruse sa scape de duhul nepasarii si sa-l alunge departe. Cand Nifon a terminat rugaciunea, Domnul si-a ridicat capul si a intors fata Sa spre el, aratand prin aceasta ca i-a auzit rugaciunea si a primit-o. Apoi, i-a zis:
            – M-ai mahnit astazi, Nifone, cand te-ai indispus zicand: “De atatea ori am rugat pe Domnul si nu mi-a dat nici un dar!” Fie, dar nu spui tu in fiecare zi: “Doamne, sa nu fiu slavit in aceasta viata”? De ce dar, te superi? Apoi, nu te gandesti ca ti-am dat atatea daruri? Apa si aerul pe care-l respiri, nu este un dar? Apoi, si Preacuratul Trup si Preacinstitul Sange pe care vi l-am dat, nu sunt daruri? Copacii campului, pasarile cerului si pestii marilor, acestea nu sunt daruri? Apoi, n-am murit si n-am fost ingropat pentru mantuirea voastra? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a facut atata bine? Iar voi ce mi-ati dat ca sa cumparati aceste daruri? M-ati rastignit pe cruce, M-ati palmuit, M-ati adapat cu otet si fiere si toate celelalte pe care le stii…
            Mai ales tu, Nifone, nu uita ca ti-am iertat multe si grele pacate. Ai bagat de seama ca am ridicat capul la rugaciunea ta? Asa fac la fiecare care se roaga, chiar daca el nu ma vede. Vrei, deci, un dar si mai mare? Iata, de acum si pana la sfarsitul veacului vei fi mangaiere si ajutor celor ce sunt pe moarte si multi isi vor usura mantuirea cu chemarea numelui tau. Iata ca si diavolul nepasarii, de care m-ai rugat sa te izbavesc, acum este legat…
            Intorcandu-se Nifon, vede un taur legat de coarne si impiedicat. Era asa de strans legat ca nu putea sa se miste nicidecum. Numai ochii salbatici si-i intorcea incoace si incolo cu furie, ca si cum ar fi vrut sa sfasie pe Cuviosul. Nifon a inteles ca acesta era duhul cel intunecat care de multe ori ii adusese moleseala, din varsta copilariei. Ori de cate ori voia sa mearga la biserica sau la alt lucru bun, ii venea o teama, iar in somn ii apareau tot felul de inchipuiri inspaimantatoare.
            Cand robul lui Dumnezeu s-a trezit din aceasta infricosata vedenie, a ramas uimit. Se gandea ca s-a invrednicit sa vada pe Domnul cu neasemanata Sa frumusete Dumnezeiasca si inima lui era plina de fericire. Si mai ales, pentru ca iubitorul de oameni il izbavise de teribilul duh al fricii, care asa de mult il chinuise. Insa, se minuna cum Domnul se plecase sa-i auda rugaciunea si cum il mustrase, adica il inteleptise pentru acel gand care ii venise. De atunci, precum zicea, n-a mai avut teama si frica, pentru ca Domnul ii era Atotputernic ajutor.

SFATURI CATRE UN TANAR

            Odata, pe cand se afla in biserica Maicii Domnului Halcopratia, s-a apropiat de el un copil foarte cuminte, care mergea totdeauna neobosit la sfintele slujbe.
            – Parinte, il intreba copilul, ce sa fac ca sa dobandesc mantuirea?
            – Tu, baiatul meu, esti un suflet nevinovat. Cum ceri sa auzi cuvinte de mantuire de la un batran care a putrezit in pacate?
            – Cuvantul lui Dumnezeu, parinte, zice: “Intreaba pe parintele tau si el te va invata”. De aceea si eu cer de la tine sa aud cuvant bun. Sa nu ma treci cu vederea pe mine netrebnicul!
            – Ce te gandesti, l-a intrebat atunci sfantul, sa te faci monah sau sa placi lui Dumnezeu in viata obisnuita?
            – Ma gandesc, parinte, sa ma invat mai intai in viata aceasta obisnuita si apoi ce va randui Dumnezeu.
            – Daca vrei, fiule, sa locuiesti intre oameni, trebuie sa fii atent la urmatoarele lucruri: sa nu osandesti pe nimeni niciodata, sa nu razi de cineva, sa nu te manii, sa nu dispretuiesti. Pazeste-te mult sa nu zici: “Cutare traieste in pacate sau cutare face desfrau”. Caci aceasta insemneaza: “Sa nu judecati!” Pe toti oamenii sa-i vezi cu aceiasi ochi, cu aceiasi dispozitie, cu acelasi gand, cu inima simpla. Pe toti sa-i ai ca pe Hristos. Nu-ti pleca urechea la omul care osandeste pe altii, nu te bucura si nu aproba cele ce zice, ci tineti gura inchisa si fii zabavnic la vorba si grabnic la rugaciune. Dar nici pe cel ce judeca pe altul sa nu-l osandesti intru tine. Chiar daca el face un lucru rau, tu vezi-ti lipsurile tale si osandeste-te numai pe sine-ti.
            – Cele ce-mi spuneti, a zis baiatul, sunt pentru cei sporiti; dar eu, nimicul, cum voi putea ajunge ca bine sa plac lui Dumnezeu?
            – Tineretea, fiule, daca are smerenie si nevinovatie, ajunge! Nimic altceva nu-ti cere Dumnezeu. De aceea, fiule, sa fii nevinoavat si smerit. Socoteste-te pe tine mai prejos decat toti; atunci intr-adevar vei trai impreuna cu Hristos. Sileste-te de asemenea sa nu-ti inchipui in mintea ta ca ai ajuns la masura sfintilor ci, sa zici adesea: “Suflete al meu, tu stii ca am intrecut si pe diavoli cu pacatele si nici o fapta buna nu am facut pana acum pentru Dumnezeu. Vai de mine, ticalosul, ce voi face in ziua judecatii?”
            De aceea, totdeauna sa socotesti rugaciunea ta ca un pacat. Pentru ca atunci pacatuim mai rau, cand socotim ca rugaciunea noastra este sfanta si curata. Chiar daca cineva ar face semne si minuni, trebuie sa nu se socoteasca drept, pentru ca, fara indoiala, va pacatui in rugaciunea sa, fie in miscarile inimii, fie cu imprastierea gandurilor, cand adica, una zice cu gura, iar mintea se afla in alta parte. De aceea, adu-ti aminte si zi adesea: De cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine fereste pe robul Tau!
       Trebuie apoi sa mai ai in vedere si acest lucru. Niciodata sa nu fii multumit cu lucrurile tale cele bune, nici sa te increzi in tine din pricina lor. Nu stii daca sunt placute sau neprimite inaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine sa ai in El increderea ta si in puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, cate pacate facem noi si nu le stim! Cand vezi pe aproapele tau gresind, tu sa pui asupra ta greseala lui. Chiar daca cineva te ocaraste, te osandeste sau te dispretuieste pana la injosire, tu smereste-ti gandurile si osandeste-te pe sine insuti ca pacatos si nevrednic de a trai. Deci, prin toate acestea, vei dobandi indreptare si mantuire.
            Atunci, tanarul l-a intrebat iarasi:
            – Parinte, cum poate omul sa biruiasca o ispita diavoleasca?
            – Biruinta a toata ispita este tacerea si smerenia. Toate lucrurile celui smerit sunt cunoscute de Dumnezeu si laudate de catre ingerii Lui. De aceea, sunt infricosate si temute diavolilor. Fii, deci smerit, cu inima infranta, ca sa doreasca Duhul Sfant sa salasuiasca intru tine si sa-ti dea putere sa nesocotesti toate grijile vietii, pentru ca observ ca acestea te indeparteaza mai mult de calea lui Dumnezeu, ocupandu-te cu lucruri nefolositoare. Acestea, fiule, nu ne vor ajuta cu nimic in ziua judecatii. Nu ne-a adus Dumnezeu in aceasta viata ca sa ne pierdem pe noi insine cu grijile si treburile netrebnice, inselati de diavolul, fereasca Dumnezeu!
            Daruieste-te pe sine-ti cu totul lui Dumnezeu, grijindu-te numai de suflet si El va avea grija de trebuintele tale cele trupesti. Fiindca, oricat te-ai ingriji de trup in aceasta viata, nu poti adauga la statura ta un cot, cum zice Domnul. Ce folos avem de la lucrurile lumii, chiar daca am izbuti sa le adunam pe toate in magaziile noastre? La sfarsitul vietii toate raman aici iar noi, goi de toata virtutea, ne salasuim in groapa. Ce castig material ne poate mantui atunci? Desigur, nici unul; ci ne va inconjura pretutindeni vaiul, durerea si iadul cel vesnic. De aceea sa ne rugam necontenit, cu multa atentie si liniste. Gandeste-te, fiule si pune bine in inima ta toate cele ce-ti spun; leapada grijile si traieste intelepteste si bine placut Domnului si Dumnezeului tau!
            Cu aceste sfaturi, fericitul a trezit o adanca umilinta in inima tanarului, care, voind sa plece, a cazut la picioarele lui, rugandu-l sa-l binecuvanteze. La fel a facut si Nifon; a cazut si el la picioarele baiatului, apoi l-a binecuvantat pentru plecare.
            Tanarul acesta era fiul unui demnitar de la palat. De atunci, cea mai mare parte din timp si-o petrecu impreuna cu Cuviosul, care nu primise inca cinstea arhieriei. I-a aflat si chilia si adesea mergea la el, hranindu-se cu dumnezeiasca sa invatatura, mai “dulce decat mierea si fagurul”. Astfel, si-a hranit sufletul sau si, de tanar, s-a facut vas ales in mainile lui Dumnezeu. A bineplacut lui Dumnezeu cu faptele sale si, cand a venit ceasul, si-a incredintat sufletul in mainile Lui si s-a odihnit in dumnezeiasca fericire. Iar numele acelui tanar era Neofit.

RUGACIUNEA UMILITA DE TOATA NOAPTEA

            Odata, in Sfantul si Marele Post, ziua de luni din prima saptamana, Cuviosul Nifon a petrecut-o in rugaciune, zicand aceste cuvinte:
            “Stapane Doamne, Dumnezeul cerului si al pamantului, al celor vazute si celor nevazute, pleaca ochii si ia aminte la mine pierdutul si pacatosul, care iarasi stau inaintea Ta, zdrobit si deznadajduit de multimea pacatelor. Miluieste, Milostive, pe cel intinat cu sufletul si cu trupul; iarta-mi nemasurata multime a pacatelor perzatoare de suflet! Nu ma lepada din pricina lor, de la fata Ta si din ocrotirea Ta, Tu cel mare si infricosat in toata lumea. Ci, precum ai binecuvantat pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov, binecuvanteaza-ma si pe mine, Atotputernice! Sfinteste-mi sufletul si trupul, mintea si inima, buzele, ochii si urechile, curatind toate simturile mele, de multimea gandurilor celor rele.
            O, Doamne, Dumnezeul sfintitelor Puteri, ale Incepatoriilor si Stapaniilor, care inconjoara sfintitul Tau tron si Te lauda si Te slavesc neincetat; nu ma trece cu vederea, desi sunt cu totul patimas si imputit. Nu ma parasi, Doamne, pe mine nimicul si trandavul, ci ajuta-ma ca un mult milostiv ce esti. Tu, Doamne, Care ai insotit pe Iacov in Egipt, care ai izbavit pe robul tau Iosif de ura fratilor sai si de pornirea pacatoasa a egiptencei si l-ai facut imparat in Egipt, fa-ma si pe mine imparat peste toata intinaciunea trupului si a duhului. Mantuieste-ma de pacatul desfranarii si de toate patimile cele murdare si spurcate!
            Auzi-ma, Sfinte, Cel Preainalt, Tu, Care ai slavit preadulcele Tau nume in fata robului Tau Iov, fa-ma sa slavesc si eu puterea Imparatiei Tale, Bunule. Tu Care prin Moise ai mantuit pe poporul israelitean din robia Egiptului si l-ai povatuit prin stalp de foc si prin nor in pamantul fagaduintei, Tu esti acelasi si acum. Doamne, Dumnezeule a toate, tinde mana Ta cea tare dintru inaltimea Ta cea sfanta si ma binecuvanteaza, Hristoase si Mantuitorul meu, viata si lumina mea; veseleste-ma cu dumnezeiasca Ta dragoste, trimite pe purtatorul de lumina Duhul Tau cel Sfant si Mangaietorul Dumnezeu si ma binecuvanteaza. Si, toate pacatele pe care le-am facut, mici sau mari, de voie sau fara de voie, ca un Dumnezeu bun, iarta-le si sterge-le.
            Milostiveste-Te, miluieste, indura-Te, lasa si sterge toate faradelegile mele. Afunda patimile mele in marea aceste vieti zadarnice si ma povatuieste spre nepatimire ca intr-un alt pamant al fagaduintei, in viata cea vesnica. In locul stalpului de foc, lumineaza-ma cu Duhul Tau cel Sfant; in loc de nor, lumineaza-mi inima cu razele Dumnezeirii Tale si in loc de Moise, Insuti Tu, Unule Nascut, Fiule si Cuvantule al lui Dumnezeu, du-ma in maretul palat de sus al frumusetilor si tainelor si ma mantuieste de gheena focului, Iubitorule de oameni si Preamilostivul meu ocrotitor.
            Doamne, Dumnezeul puterilor, Tu, Care ai primit sangele proorocului Tau Zaharia ca o sfanta jertfa, primeste si cuvintele ticaloasei mele inimi in jerfelnicul Tau cel intelegator si fara de sange. Lumineaza-ma, straluceste-ma, inmiresmeaza-ma si fa-ma nepatimitor. Tu, care ai trimis pe Sfintii Tai Apostoli in toata lumea zicandu-le: Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Tu Doamne, cu rugaciunile lor, intelepteste, sfinteste, inmoaie, indulceste impietritul meu suflet, care necontenit sufera de multimea faradelegilor.
            Tu, care ai randuit pe Sfantul Petru corifeu al Sfintilor Apostoli si purtator de chei al Imparatiei cerurilor, deschide-mi si mie, cu rugaciunile lui, usa milostivirii tale. Inteareste-ma pe piatra cea neclatita a poruncilor tale, pe piatra care Tu esti, Hristoase Dumnezeul si Mantuitorul meu. Caci, zice: au baut din piatra cea duhovniceasca ce urma, adica piatra Care este Hristos. Pe aceasta piatra, intareste-ma, Doamne, ca sa nu ma clateasca vicleanul balaur, pe mine robul Tau, care iti canta: Sfant esti Doamne si pe Tine te lauda toate puterile ceresti.
        Tu, Hristoase Dumnezeul meu, Care ai facut pe Pavel dulce si curgator de miere, invatator al lumii, fa-ma si pe mine, cu rugaciunile lui, luminat graitor de Dumnezeu, placut si impodobit cu intelepciune. Innoieste-ma cu Duhul Tau cel Sfant si ma fa ca si pe Pavel, vas ales, de pret si afierosit Dumnezeirii Tale.
            Preaslavite si infricosate, Doamne, auzi-ma si pe mine ticalosul si pacatosul, Iisuse preacurate Fiul Tatalui, Tu, care ai dat lui Moise tablele cele scrise de Dumnezeu, adeverind tainarugului, fa sa sufle si in mine Duhul Tau cel Sfant si sa ma arate deplin duhovnicesc “plin de har si de adevar” de intelepciune si de cunostinta de Dumnezeu.
            Tu, Care ai dat lui Iisus al lui Navi trambitele cu care ai daramat zidurile Ierihonului, daruieste-mi si mie cu imbelsugare intelepciunea Ta, ca sa ma hraneasca duhovniceste si trupeste si sa biruiesc pe viclenii diavoli si sa-i zdrobesc ca pe “vasele olarului”.
            Tu, Care esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec, pentru rugaciunile acestui fericit barbat, fa-ma urmator al pildei lui, incat, precum Tu ai fost pe vesnicul Tata “ascultator pana la moarte si moarte pe Cruce”, asa sa ma fac si eu de buna voie ascultator poruncilor Tale pana la moarte.
            Tu, Care ai luat pe calea vazduhului pe Proorocul ilie cu car de foc, ia-ma si pe mine, Datatorule de viata, pe focul bunavointei Tale. Tu, Care ai daruit lui Elisei indoit harului lui Ilie, daruieste-mi si mie acest har. Tu, Care ai izbavit pe Proorocul Ieremia din groapa cu noroi, izbaveste-ma si pe mine, Iisuse, Hristoase, din noroiul dezmatului si al zadarniciei.
            Tu, Care ai aprins focul dragostei Tale in toate simturile lui David, facandu-l sa arda fericitul, de sfantul Tau nume, ma rog necuprinsei Tale Dumnezeiri, Iubitorule de oameni, arde si inima mea si maruntaiele mele si aprinde de dorul Tau toata fiinta mea, incat, ars de focul Mangaietorului, sa-Ti cant, Atotvazatorule, Care cercetezi inimile si rarunchii. S-a aprins inima mea inauntrul meu si in cugetul meu s-a aprins foc. Adica acel dumnezeiesc foc, Mangaietorul Dumnezeu, Duhul Adevarului. Tu, Care ai aratat pe Proorocul Isaia, trambita tunatoare cu mare glas, fa-ma si pe mine trambita, care sa trambiteze cu tarie tainele iubirii Tale.
            Tu, Care incununezi, cinstesti, sfintesti cetele proorocilor, ale apostolilor si ale tuturor sfintilor Tai, mantuieste cu rugaciunile lor, pe tot sufletul crestinesc si mai ales, ajuta la toti monahii care se afla in ispita. Odihneste pe toti care vin la Tine din aceasta viata trecatoare. Usureaza, Doamne si greutatea celor care nu Te-au cunoscut si da vreme de pocainta celor desfranati si ingamfati, dintre care cel dintai sunt eu, ticalosul si necuratul.
            Binevoieste fata de toti, pe toti miluieste-i, fie-Ti mila de toti, ca toti sa te cunoasca, Adevaratul Dumnezeu, Hristos, Puterea lui Dumnezeu si Intelepciunea lui Dumnezeu. Pentru ca prin gurile tuturor sa se slaveasca Preacinstitul si de mare cuviinta Numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

POTRIVNICE OSTI

            Cand a sfarsit rugaciunea, Nifon a auzit un glas care i-a zis: “Intoarce-te inapoi spre apus!” S-a intors imediat si a vazut o adunare mare de negri. Unul din ei de o inaltime uriasa si foarte intunecat la chip, a inceput sa numere in graba ostirea lui si sa o aseze dupa felul pacatelor. Apoi a dat porunca capeteniilor de ostire sa inceapa razboiul cu curaj si maiestrie, zicandu-le: “Puterea mea va fi cu voi; sa va uitati la mine si sa nu va temeti!”
            Intre timp au venit din iad si alti diavoli, care aduceau arme si uniforme deosebite pentru fiecare. Numarul culorilor si planurilor erau de 365, deoarece precum se zice, atatea sunt in general patimile si pacatele cu care, noi ticalosii oameni, suparam pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu.
            Dupa ce duhurile cele rele au luat armele si s-au pregatit, a inceput balaurul sa dea fiecarei cete sfaturi vrajitoresti pentru diferitele patimi. Apoi i-a trimis la bisericile crestinesti din toata lumea. Iar cand a trimis o ceata catre Bizant, s-a arata foarte tulburat.
            “N-am nici o putere acolo, a sotit el deznadajduit, deoarece Doamna Bizantului (Maica Domnului) ocroteste orasul ei, nu-l paraseste nici o clipa si-l pazeste ea insasi. De aceea nazarinenii se imbarbateaza, mai ales ci viteji si nu lasa diavolii mei sa se apropie. Apoi racnind infricosat, a numarat treizeci de mii de draci si i-a trimis impotriva Bizantului.
            Nifon, cu fata spre apus, cum am zis, a vazut toate acestea si a suspinat, vazand uneltirile viclenilor diavoli, Atunci a auzit iarasi acelasi glas, zicandu-i:
            “Intoarce-te acum, Nifone, spre rasarit!” Si intorcandu-se, a vazut un camp scaldat de lumina si avand o intindere nemarginita. Pe el se vedea o multime, mult mai mare, ca a acelor negri, de ingeri albi, luminosi si frumosi la vedere, asezati in mii si mii de cete. Intre ei, cineva preafrumos si maret la vedere, pregatea acele nevazute osti, cum sa lupte si sa apere pe crestini. Apoi a trimis cate doua cete in fiecare latura a Bisericii. Dupa ce a trimis in toate partile ostile sale, acel preafrumos inger s-a inaltat la ceruri. Atunci Cuviosul Nifon si-a revenit in sine din vedenie. Era uimit si a zis, dand din cap:
            “O, cate ajutoare ne trimite Iubitorul de oameni, Dumnezeu si noi nu stim! Iata si impreuna luptatori din cer ne trimite, iar noi ticalosii, suntem neglijenti si trandavi.
            Apoi, lacrimand, s-a rugat:
            “Preasfinte Parinte, Datatorule de viata Doamne, da-ne putere tuturor impotriva duhurilor necurate, pe care, acum, eu insumi le-am vazut. Pentru ca, prin puterea si cu ajutorul Tau, sa-i zdrobim si sa ne aratam biruitori impotriva duhurilor necurate. Apoi sa primim luminoasa cununa din mana Ta, Stapane Sfinte, Intreit Sfinte, Tata, Fiu si Duh Sfant si, sa dantuim cu praznuire impreuna cu ingerii Tai, in jurul infricosatului Tau Tron.”

CONVORBIRE CU SINE INSUSI

            Lacrimi curgeau iarasi din ochii lui, pentru ca se temea sa nu-si piarda sufletul din vreo sminteala a celor ce lucreaza faradelegea. Aceasta ii era neincetata grija: cugetarea la vicleniile diavolilor si alipirea necontenita de Dumnezeu.
            De aceea, desi Domnul ii descoperise taine multe si mai presus de fire, desi il socotea prieten al Sau iubit: Nu se va atinge de piatra piciorul tau si, peste aspida si vasilisc vei calca, peste leu si peste balaur, cu toate acestea el nu se ingamfa, pentru ca se temea de gheena focului si de rautatea duhurilor celor viclene. Aceasta asezare a sa, s-a intarit si mai mult in urmatoarea imprejurare:
            Intr-o zi, cum statea in chilia sa si cugeta la cuvantul lui Dumnezeu, a fost instiintat de moartea unui cunoscut al sau. Nefericitul acela murise pe drum, pe cand se intorcea de la ferma sa. Indata ce a aflat de aceasta, Nifon a inceput a plange si a se tangui pentru el, pentru ca il stia ca traise in pacat si, tot in pacat murise. De acest lucru, sfantul s-a intristat adanc si, tulburandu-se, a zis:
            “Te jur suflete al meu, sa umbli cu grija inaintea Dumnezeului cerului si al pamantului! Umbla cu pricepere in aceasta viata si tu, raule trup! Va rog sa dat binelui toata intaietatea! Astfel, va voi chinui ingrozitor. Si tu, ticaloase, Nifone, vezi cum umbli! Ia aminte, ticalosule, sa nu te ratacesti si sa nu te pierzi! Dispretuieste cele prezente, caci nu avem nimic aici! Toate sunt straine, toate stricacioase, toate inselatoare; vis si umbra, fum si cenusa. Ce-mi va folosi lumea si cele din lume? Nu uita ca bogatia este gunoi si slava, putoare. Stii ca bunurile lumesti sunt lanturi, mreje si funii care inlantuie sufletul! Fugi si de mandrie; sa nu zici niciodata ca ai facut vreun bine!
            Sa stii bine, ca nu ne putem mantui fara negraita mila a lui Dumnezeu! Imbraca-te in faptura cea noua, ticaloase suflete; adica rugaciunea necontenita si dragoste nefatarnica! Judeca-te pe sinte-ti necontenit si te smereste! Gandeste-te ca cincizeci de ani ai stat cufundat in iadul pacatului si te asteapta vesnicul vai! Iar daca abia dreptii se mantuiesc, noi pacatosii ce vom face?
            Iata vine moartea si ne ia sa ne arunce in foc! Sa alergam fara zabava la pocainta! Jalnica si infricosata stare ne asteapta, ticaloase suflete si nici nu nu grijim deloc. Lupta-te, fa ce poti! Precum vezi, viata trece ca fulgerul si judecata se pregateste. Ca sa nu fii osandit smereste-te, suflete al meu, fa binele din rasputeri! Multe bunatati nu s-au pregatit in ceruri, daca ne facem cu grija calatoria noastra pamanteasca. Sa mergem deci pe calea lui Hristos cea sfanta si fericita!
            Vezi, sfarsitul este aproape si ingerii lui Dumnezeu sunt gata sa ne ia in negraita bucurie, daca facem lucrurile lui Dumnezeu! Si apoi, Imparatia cea fara de sfarsit, cununi stralucitoare, vesminte luminoase, palate dumnezeiesti si bucuria dreptilor. Atunci ne vom bucura de bogatia Tatalui, de frumusetea Fiului si de mireasma Duhului Sfant. Si astfel, cinstiti si slaviti vom praznui in palatele lui Hristos. Acestea sa le ai in minte, suflete al meu si sa faci binele ca sa gusti bucuria si fericirea in salasurile cele vesnice ale lui Dumnezeu!”
            Zicand acestea intru sine, Cuviosul, cu lacrimi, s-a hotarat ca de atunci sa pomeneasca in rugaciunile sale pe prietenul sau care murise subit, pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeu, sa-i fie milostiv ticalosului sau suflet.

NENOROCIRILE SI PRUNCII NEVINOVATI

            In acea vreme s-a abatut o groaznica moarte pe pamant. Mureau oamenii subit si paraseau jalnic aceasta viata. Atunci, un prieten al Cuviosului, cu numele Grigorie, l-a intrebat:
            – Spune-mi, parinte, de ce ne-a venit acest rau? Lamureste-l te rog!
            – Precum stii, a raspuns Cuviosul, facem multe pacate si amaram pe iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, calcand poruncile Lui. De aceea ne-a trimis aceasta coasa, ca sa ne coseasca. Deoarece este scris ca neascultarea moarte lucreaza. Ieri am vazut un barbat infricosat, amenintand pamantul si zicand:
            “Voi nimici pe toti nelegiuitii pamantului, pe lacomi, pe toti betivii, pe iubitorii de arginti, pe camatari si mai ales pe cei ce zac in pacatele sodomicesti”. Si cate alte lucruri mai grele a spus, nici nu pot sa ti le spun. Ne-a amenintat, ca are sa ne coseasca cu coasa si sa ne taie cu sabia, pentru ca nu avem pocainta si nici urma de indreptare. Il ruga cu caldura si preaslavita Sa Maica si un episcop batran, dar El nu voia sa-i asculte, zicandu-le:
            “Nu cumva, voi sunteti mai milostivi ca Mine? Sau poate suferiti mai mult? Dar vedeti ca aproape toti s-au abatut de la legea dumnezeiasca si nimeni nu o mai tine!”
            – Astfel, fiule Grigore, a adaugat Cuviosul, pe multi i-a lovit teribila boala, pentru ca este scris: I-ai doborat din pricina stricaciunii lor; iar pentru cei sanatosi in virtute, zice: A vindecat pe cei cu inima zdrobita. Deci, daca pe Pavel, marele luminator, nu l-a crutat Dumnezeu, ci a ingaduit ca ingerul satanei sa-l imboldeasca ca sa nu se inalte, pentru multimea descoperirilor de care se invrednicise, cum sa nu ingaduie diavolului sa ne chinuie cu boala, pe noi pacatosii, pentru ca sa ne invete sa fim smeriti? Nu-i destul ca suntem pacatosi, dar ne mai si mandrim! Pentru acestia zice, in alt loc, Scriptura: Ca tot cel ce se inalta intre oameni este uraciune inaintea lui Dumnezeu!
        Atunci, Grigore a intrebat iarasi:
            – Dar, aceasta ce mai este, preacuvioase? Ca am vazut multime de prunci zacand si chinuiti de boli grele? Oare ce mandrie si ce pacate au nevinovatii prunci, ca s-a abatut pedeapsa asupra lor? Cum se intelege acest lucru la prunci?
            – Pentru ca s-au inmultit faradelegile parintilor, se pedepsesc copiii lor, pentru ca astfel ei sa-si vada pacatele si sa se pocaiasca.
            – Da, a zis iarasi Grigore, dar de ce este scris: Unul pentru pacatele altuia, dar pe drept nu vei lua?
            – Asculta, fiule, aici nu se poate sa fie chinuiti copiii din cauza parintilor lor, dar in viata viitoare vor avea cununi si slava vesnica; deoarece judecata lui Dumnezeu va fi potrivita cu faptele fiecaruia. Vezi de altfel, ca pacatuiesc oamenii si Dumnezeu pierde viile si ogoarele lor si, daca nu se pocaiesc, pierde si animalele lor. Daca nici asa nu se intorc, loveste pe slugile lor, daca le au. Si daca nu isi inteleg greseala lor, omoara pe copiii lor, care nu au gresit cu nimic. Copiii, pentru nevinovatia lor merg la bucuria vesnica, iar parintii sufera pentru pierderea copiiilor lor. Este un fel de imboldire pentru oamenii care zac coplesiti de grijile vietii si in tot felul de pacate.
            Pentru ca astfel isi vor da seama ca sunt pacatosi si vor alerga la pocainta, prin spovedanie; pentru ca se afla multi inglodati in pacate si, totusi, nici nu se gandesc la pacatele lor. Se grijesc numai de cele pamantesti, iar sufletul lor nici nu-si amintesc. De aceea loveste Dumnezeu pe multi nevinovati, dar ii incununeaza pentru aceste lovituri, ca sa trezeasca pe ceilalti.
            Daca nici asa nu se pocaiesc, vor ramane fara raspuns in ziua judecatii, in fata a milioane de ingeri si de sfinti si in fata nemitarnicului Judecator, a Domnului nostru Iisus Hristos.
            Grigore s-a minunat de raspunsul intelept pe care Sfantul i l-a dat ;a nedumerirea lui. Apoi a zis:
            – Pe multi am auzit filosofand pe aceasta tema, insa nimeni nu a putut limpezi si sa dea o lamurire dreapta. Intr-adevar, cinstite parinte, a zis catre Cuviosul, Duhul lui Dumnezeu a vorbit prin gura voastra. Iar sfantul i-a raspuns cu smerenie.
            – Dumnezeu, fiule, voind sa nu te mahneasca pentru buna ta intrebare, m-a luminat ca sa-ti spun aceasta. Nu din pricina desavarsitii mele, ci pentru viata ta cea virtuoasa.
            – Cu dreptate esti numit Nifone, iubit rob al lui Dumnezeu, a zis iarasi mirat Grigore, caci avand minte pasnica si inalta, primesti luminarile Sfantului Duh si, celor ce se ticalosesc in intunericul necunostintei, le daruiesti. Ci, te rog spune-mi si aceasta: Cu se face ca in vremea noastra s-au inmultit asa de mult sfintii in toata lumea? Multi stralucesc ca soarele in vremea din urma. In primul rand Antonie, Macarie, Simeon, Pavel cel simplu si multi altii, pe care ii stie Domnul; si privirea Lui se odihneste peste ei. Cum se face ca acestia au devenit asa de mari?
            – Pana la sfarsitul lumii, fiule, nu vor lipsi dreptii Domnului Dumnezeu, dupa cum nici lucratorii satanei nu vor lipsi. In zilele cele mai de pe urma insa, adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Si chiar daca nu vor face semne si minuni ca astazi, vor calatori necontenit pe calea cea stramta, cu toata smerenia. Acestia vor fi in Imparatia lui Dumnezeu mai mari decat parintii facatori de minuni. In vremea lor nu va mai fi cineva care sa faca semne minunate, deoarece, chiar, vazandu-l, nu vor vrea sa se intelepteasca in luptele duhovnicesti. In primul rand, cei ce vor sedea pe scaunele bisericesti din toata lumea, vor fi cu totul straini si nici idee nu vor avea despre virtute. Dar si intaistatatorii monahilor vor fi la fel. Vor fi robii pantecelui si ai slavei desarte, incat vor fi mai degraba sminteala pentru oameni decat pilda de virtute, deoarece virtutea va lancezi. Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfata cu banii. Caci acestia vor fi uraciune inaintea lui Dumnezeu si nu vor vedea fata Domnului. Monahii si mirenii vor da bani cu camata si nu vor vrea sa-i inmulteasca in Dumnezeu, prin milostenie la saraci. De aceea, daca nu se lasa de aceasta lacomie, vor fi aruncati in tartar si in muncile iadului. Deci atunci, cum am zis mai inainte, cei mai multi se vor rataci din nestiinta pe calea cea larga a pierzarii.
            – Vezi, fiule, ca un flecar ce sunt, ti-am spus o multime de lucruri. Ci iarta-ma pe mine, ticalosul si nevrednicul si nu inceta a te ruga pentru mine intinatul, care mi-am irosit tineretea si batranetea intr-un noian de rele.
            Grigorie, insa, minunandu-se de smerenia Cuviosului, a cazut la picioarele lui, cerand ca el sa se roage pentru dansul. Pentru ca si el era un om credincios, milostiv, cu multa dragoste, intelept si, ideosebi, era iubitor de monahi. Iubea foarte mult pe Cuviosul, fata de care avea un respect nemarginit. Ii semana in liniste si in blandete, in simplitate si in iubirea de straini, in smerenie si in general, in toate. Astfel, nevoindu-se cu pricepere, a sporit cu adevarat si in harul lui Hristos, crescand din slava in slava.