de Nichita Stanescu
Când se va sfârși asfaltul drumului
trupul meu și trupul tău se vor face asfalt
ca să nu rămână necălătorită
această țară de vis.
Când vor cădea frunzele pomului,
când se va veșteji iarba câmpului,
de Nichita Stanescu
Când se va sfârși asfaltul drumului
trupul meu și trupul tău se vor face asfalt
ca să nu rămână necălătorită
această țară de vis.
Când vor cădea frunzele pomului,
când se va veșteji iarba câmpului,
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Și-i plin cu lacrimi și cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăție.
Când răii mă defaimă și mă-njură
Și-n clocot de mânie ura-și varsă,
Frate dragă, din grădină
Îți trimit în dar un crin
Să-ți mângâie lin privirea
Cu veșmântul lui virgin.
Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aș vrea și eu,
Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu.
de Monahia Nicodema Stoica
Dacă aș fi un bob de grâu, aș aștepta cuminte
Ca să mă coc, răbdând smerit în arșița fierbinte.
Apoi, legat cu frați de-ai mei, la moară de m-ar duce
De pietre m-aș lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.
Cînd m-aș vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorința:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurărița.
Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O Doamne, ce frumos aș crește, s’ajung la Liturghie!
Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aș preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.
Și dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.
De Valeriu Gafencu
Sangernand de rani adanci,
De zile fara soare,
De rani ascunse si puroi,
Cu oasele slabe si moi,
Stau ghemuit in pat si ma gandesc
Ca in curand am sa va parasesc,
Prieteni dragi.
Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
de Valeriu Gafencu
Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.
Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.
de Radu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura :
– De unde vii, Doamne, din ce veac
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina :
– Pune-mi pe rani mana ta !
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
La un Schit trăia odată
Un monah nevoitor
Ce era cu socoteala
Cam înalt cugetător.
El fiind la trup mai zdravăn
Decât frații de la Schit
Împlinea și ascultarea
Și canonul îndoit.
de IonMuresan
Brusc s-a-nserat. În sfeșnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.
Și între pleoape strâns țineam mormântul: