de IonMuresan
Brusc s-a-nserat. În sfeșnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.
Și între pleoape strâns țineam mormântul:
de IonMuresan
Brusc s-a-nserat. În sfeșnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.
Și între pleoape strâns țineam mormântul:
6. NUNTA
A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.
Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).
Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5-6).
Va invitam sambata, 24 martie sa va alaturati Marsului pentru viata, organizat anul acesta in peste 13 de orase din tara!
Ora 12:00, Biserica Cretulescu (str. Calea Victoriei 45A) – Parcul Izvor.
Ora 12:00 plecare din Piața Avram Iancu spre Spitalul Matern – Primărie – Podgoria
Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.
A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva.
Si anume: sa dam ce nu avem.
Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!
Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?
Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.
Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.
“Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”
“Cu ceea ce crezi ca nu ai,
Un credincios a venit din sat la o mănăstire să se mărturisească. Era în Postul Mare. în fața bisericii a întâlnit un duhovnic bătrân.
– Sărut mâna, părinte! Am venit de departe, vă rog să mă spovediți, că pentru asta am plecat de acasă.
– Bine ai făcut, frate! Dar de ce nu te spovedești la preotul paroh din sat? El vă cunoaște mai bine pe fiecare, vă dă canon mai ușor. Nu știi că duhovnicii de la mănăstiri dau canon aspru, după pravilă?
– Așa este, părinte. Dar să vă întreb un lucru: când te îmbolnăvești greu, te consulți la doctorul de la dispensar, sau te duci la Policlinică?
– Bine, frate, am înțeles! Hai să te spovedesc!
O doamnă, soția unui inginer din Ploiești, mustrată de conștiință, a venit la preot să se mărturisească:
– Părinte, am mari dureri de cap, halucinații de copii mici, cu capetele tăiate și sunt stăpânită de obsesia cuțitului. Mereu îmi vine gând să lovesc cu cuțitul în soț și în fetița mea. Am fost și la spital, dar nu m-am vindecat.
– De câți ani ești căsătorită?, o întrebă preotul.
– De 20 de ani.
– Și câți copii ai până acum?
– Am numai o fetiță de 9 ani. Iar timp de 11 ani am făcut câteva zeci de avorturi.
– Te-ai mai mărturisit până acum?
– Dinainte de căsătorie.
– Și când ai simțit aceste dureri de cap?
– Durerile m-au cuprins în urma unei inso-lații pe plajă.
– Așa este! Razele soarelui, dimpreună cu Darul Duhului Sfânt, ți-au răscolit conștiința. Copiii cu capetele tăiate sunt copiii pe care i-ai avortat până acum. Iar obsesia cuțitului este expresia conștiinței omorâte de păcat. Este îndemnul satanei de a-ți ucide și singurul copil în viață. Un păcat odată făcut, atrage după sine alt păcat. Este o ucidere orice avort! Și cine repetă acest greu păcat și nu se pocăiește, ajunge până la urmă la sinucidere.
– Deci, ce să fac acum, părinte?
– Șapte ani ești oprită de Sfânta împărtășanie. Apoi să postești toate posturile, să nu mai faci nici un avort de acum înainte. Oricâți copii ți-o da Dumnezeu, să-i naști, dacă vrei să te mântuiești. Să îmbraci atâția copii săraci și să botezi atâția prunci, câți ai avortat.
După o vreme a trecut femeia din nou pe la duhovnicul ei și a mărturisit:
– Slavă Domnului, părinte! Cu rugăciunile sfinției voastre m-am izbăvit de boala aceea și mă silesc să-mi fac canonul. Parcă mi-e teamă să spun că mă simt bine.
Măria Săcăliuc, o credincioasă săracă din București, are o deosebită grijă pentru pomenirea morților. Mai ales a celor uitați de rudele lor. Din vreme în vreme se duce prin cimitirele orașului București cu un caiet în mână și notează toate numele răposaților de pe crucile cele mai vechi, mai uitate, se oprește la mormintele mai proaspete. După ce umple caietul cu câteva mii de nume ale celor răposați, îl copiază în mai multe exemplare, adaugă pe fiecare caiet câteva sute de lei din mica ei pensie, și le trimite deodată la cele mai cunoscute mănăstiri din țară, să fie pomenite, din banii ei.
– De ce faci lucrul acesta, soră Mărie?, o întreabă uneori preoții.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=S7vCIYUrBOk&feature=youtu.be]
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=iLal7aUqZRM&feature=youtu.be]
Video relevant pentru cum va arata si Romania daca doar stam si ne uitam ca spectatori pasivi si asteptam ca ceilalti sa faca ceva:
(apăsați pe butonul CC pentru a activa subtitrarea în limba română)
Zonele din România programate pentru exploatare prin fisurare hidraulică:
BARLAD (VASLUI)
Voivozi (Bihor)
Tria (Bihor)
Tulca (Bihor)
Adea ( Arad )
Curtici ( Arad )
Periam (Timis)
Biled (Timis)
Paulis (Timis)
Parta (Timis)
Buzias (Timis)