Precum cineva nu ar putea dintr-o saritura sa ajunga pe varful unui munte, tot astfel omul nu poate, dintr-odata, sa se catare pana in varful virtutilor – dragostea. Ca sa infaptuiasca una ca asta el trebuie sa inceapa de la credinta in Dumnezeu, sa se patrunda de frica lui Dumnezeu, sa aseze in sufletul sau temelia virtutilor – smerenia, sa se insufleteasca de nadejde, si sa inceapa sa se ingrijeasca de mantuirea lui (Filip.2, 12) si sa savarseasca in numele lui Dumnezeu faptele dragostei. Toate acestea il vor face sa sporeasca in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele.
Author: cthoria
Rugaciunea bineprimita
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZBQ9hlATplY&feature=related]
Despre adevărata pocăință și despre milostivirea lui Dumnezeu
Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu, și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta (Luca 15, 18)
Iubiți credincioși,
În Sfînta Scriptură Dumnezeu se numește “Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostivește față de cei păcătoși care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăință. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cînd te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mîntui și vei cunoaște unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin același prooroc, zice Dumnezeu: Spălați-vă, curățiți-vă, ștergeți răutățile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiți-vă de răutățile voastre. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi; și de vor fi ca roșeala, ca lîna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).
Acest adevăr s-a petrecut și cu fiul risipitor din Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întîi și-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese cînd era în casa tatălui său, apoi a zis: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pîine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17).
NEVOINTA DUHOVNICEASCA – Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul
Increderea în gând este începutul înșelării
Parinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abține.
-De ce să nu te poți abține?
-Pentru că îmi cred gândului meu.
-Ei, atunci ai crezul tău, propriul tău simbol de credință!… Egoismul este de vină. Să nu-ți îndreptățești gândul tău. Un gând bandajat singură să-l alungi, să nu-l primești.
-Dar cum voi înțelege că un gând este bandajat?
-Ei, dacă nu-l înțelegi, să-l spui stareței și țac, să-l alungi, făcând ascultare în tot ce îți va spune. Pentru un om duhovnicesc a se încrede în gândul său este începutul înșelării. Mintea sa se întunecă de mândrie și se poate înșela. Este mai bine să înnebunească, pentru că atunci va avea circumstanțe atenuante.
Părinte, dar ajutor de la alții nu se poate lua?
Însăși denumirea îndrumătorului arată în chip grăitor deosebirea de esență (dintre ortodoxie și catolicism). Noi avem părinte duhovnicesc. Necurmare a vieții, atât a celei fizice cât și a celei duhovnicești. Viu din viu. Părintele trupesc dă de la Dumnezeu viață trupească, dar fiul care a primit-o trăiește el însuși, de sine stătător, după legile individualității sale fizice: și părintele duhovnicesc dă de la Dumnezeu viață duhovnicească, naște în chinuri și în necazuri și în osteneli o ființă nouă în lumea duhovnicească, o educă, o îndrumă și o hrănește, dar cel născut trăiește el însuși, după legile individualității sale duhovnicești primite la nașterea sa cea duhovnicească, în chip de sine stătător.
Fiu duhovnicesc – anume asta este el. Părintele lui duhovnicesc îl îndrumă, îi deschide ochii duhovnicești, îl ajută, dar nu poate și nu trebuie să îl sugestioneze, să îl dreseze. Dezvoltarea fiului duhovnicesc se săvârșește liber, fără mutilare, fără schilodire. La catolici lucrurile stau cu totul altfel. Ei n-au părinți duhovnicești, ei n-au bătrâni duhovnicești nici în fapt, nici măcar cu numele. Ei au directeur de conscience, director conscientiae: director de conștiință. Aici, în închipuire prinde contur imaginea abaterii conștiinței de la o anumită cale prestabilită pentru ea din exterior, de pe niște șine, o cale strâmbă a conștiinței și o serie de impulsuri, de tracțiuni, de deplasări ce o întorc la calea trasată pentru ea de către cineva, la șinele trase pentru ea.
“Duhul dragostei da-mi-l mie Doamne”
DRAGOSTEA o vedem de multe ori descrisa in romane celebre clasice sau moderne, sub forma unei dorinte patimase, care umple de murdarie inima omului de la varsta pubertatii pana la batranete, care se manifesta astazi ca iubire, iar maine ca ura de moarte, astazi ca juraminte de credinta, iar apoi ca vicleana necredinta.
Sufletul dupa moarte [recenzie]
Iata o recenzie la una din cartile din mica noastra biblioteca. Multumumim Irinei pentru initiativa si asteptam si alte recenzii de carti.
Putini stiu despre cercetarile stiintifice depre viata de dincolo de moarte, si ca au existat si exista oameni care revin la viata in urma mortii clinice . Acest lucru se intampla destul de des astazi, in special datorita tehnicilor moderne de resuscitare. Elizabeth Kubler Ross , Dr. Moody si altii specialisti in reanimare au studiat situatia muribunzilor si a celor reintorsi la viata din moarte clinica intr-un mod stiintific. Ei au vorbit de multe cazuri de oameni care in timpul mortii clinice, au avut experienta iesirii sufletului din trup, dand detalii despre tot ceea ce s-a petrecut in salon , discutiile dintre medici si asistente in timpul mortii lor .
Un exemplu ilustrativ dat de Elizabeth Kubler Ross este cazul unei femei oarbe care a trecut prin moarte clinica timp de 28 de minute si care a povestit ce s-a intamplat in salon, descriid chiar aspectul fizic al celor din salon, si care dupa revenirea la viata a ramas tot oarba, demonstrand astfel ca nu ochii trupesti sunt cei care asigura neaparat vederea ci ochiul sufletului care actioneaza prin organele trupului. Din marturiile unanime ale celor ce au trecut prin aceasta experienta reiese clar ca sufletul simte o eliberare cand iese din trup, are o gandire mai rapida, aducandu-si aminte cu repeziciune tot felul de scene din viata, in detaliu, chiar pe cele pe care le uitase demult, are viteza de deplasare mai mare decat avea in trup, dar nu poate lua legatura cu lumea materiala, ceea ce-i da o stare de neliniste simtindu-se singur cu sine insusi, neputand comunica cu cei care sunt inca in trup. Ei mai povestesc si de o lumina care este net diferita de cea de pe pamant, care de cele mai multe ori ii atrage, parand a fi personala, vorbind cu ei mai mult la nivelul gandului. Dar ce reprezinta oare aceasta lumina? Trebuie stiut ca experienta traita de ei nu este decat inceputul mortii si nu moartea propriu-zisa.
Dar sa vedem mai departe invatatura Bisericii Ortodoxe despre ceea ce s-a prezentat mai sus. Se stie din Traditia Bisericii, revelata da Dumnezeu ca sufletul dupa moarte mai sta pe pamant trei zile pana la plecarea spre locul care-i este randuit.
I
- Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat. (Și ca să avem la dispoziție toate mijloacele pentru a-l dobândi, ca să nu spunem din lene că n-am avut cum).
- Legea lui Dumnezeu se primește „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii”.
Vechiul Testament |
Noul Testament |
1. S-a dat în pustie, în Muntele Sinai, după pieirea egiptenilor în Marea Roșie; când tuna și fulgera și când Moise a intrat în ceață.2. Iudeii de pe timpul lui Moisi erau mai puțin pricepuți și mai greu de stăpânit, aveau nevoie de închipuiri trupești: pustia, muntele, fumul, sunetul de trâmbiță ș.a.
3. Dumnezeu S-a pogorât după ce Moise s-a suit în munte.
4. Moise a coborât din munte cu table de piatră. |
1. S-a dat în casă, când s-a început ziua, când toți apostolii stăteau la un loc. Și toate s-au făcut în liniște și potolit.
2. Apostolii erau mai pătrunzători la minte și ascultători, căci depășiseră cele trupești. Zgomotul și limbile de foc s-au arătat pentru iudeii din preajma casei. 3. Duhul Sfânt (Dumnezeu) se pogoară după ce firea noastră s-a urcat la cer, la tronul cel împărătesc. 4. Apostolii au ieșit purtând în sufletul lor Duhul cel Sfânt. |
3. Tocmai faptul că sfinții apostoli erau oameni simpli, iar Sf. Apostol Matei fusese vameș (colector de taxe pentru stăpânirea romană a vremii) arată harul Duhului și virtutea lor.
II