Mil? de s?raci ai? S? nu-i judeci, tat?. De-i poti ajuta, ajut?-i. Si chiar dac? nu le dai un ban, ai mil? de ei. Iar dac? ai, d?. F? milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. F? tot ce poti.
Nu-i da prea mult, ca s? nu-ti par? r?u. Dar s? nu-i judeci niciodat?. Parc? eu, dac? le dau, ce, le dau de mil?? Le dau ca s? scap de ei… Si dac? dai, s? fugi cât poti de mândrie. Ei, parc? cine stie ce am f?cut! Au fost sfinti care-si d?deau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am f?cut?
Author: cthoria
Oscar si Tanti Roz [1/14]
De-a lungul a cateva articole, vom posta o poveste care este scrisa de un autor care eterodox [nu este ortodox]; aceasta este structurata sub forma unor scrisori ale unui copil care, afland ca mai are putin de trait, se hotaraste sa “treaca” in mod responsabil prin prin toate etapele vietii. Stilul deseori poznas al povestirii si replicile spontane fac deseori pe cititor sa zambeasca, sa se amuze sau chiar sa randa in hohote.
Titlu: Oscar si Tanti Roz, autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Drag? Dumnezeu,
Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit, fiindc? pân? acum n-am avut timp din pricina ?colii.
S? ?tii de la început c? mie nu-mi place s? scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmb?real?, ploconeal?, împopo?oneal? etc. Minciun? frumoas?. Ceva pentru oameni mari, adic?.
Dovada? Uit?-te numai la începutul scrisorii mele: „Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit fiindc? pân? acum n-am avut timp din cauza ?colii“, când a? fi putut la fel de bine s? spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar ar?t ca unul de ?apte, tr?iesc la spital pentru c? am cancer ?i dac? n-am vorbit niciodat? cu tine este fiindc? nici m?car nu cred c? exi?ti“.
Dar dac? ?i-a? fi scris a?a, nu numai c? d?dea nasol, dar nici n-ai fi catadixit s? te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-a? avea nevoie s? te ocupi.
Ba chiar a? zice c? mi-ar prinde al naibii de bine dac? ?i-ai g?si timp s?-mi faci ?i mie vreo dou?, trei servicii.
Uite, s?-?i explic.
Răsplata bunătății
– Știți, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deși muncește mult, nu prea are bani, așa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplătește negreșit. Așa că azi, am luat bănuții aceștia pe care eu i-am strâns și i-am dat bătrânului din fața bisericii. El are, cu siguranță, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura și de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce își dorește ea cel mai mult.
Pomenirea celor dragi
Uneori ne lipseste forta necesara concentrarii duhului in rugaciune; vrem sa ne rugam, dar ne simtim prea slabi; inima ne e sfasiata, iar duhul sovaielnic. Imaginati-va un lac linistit peste care sufla o briza usoara… Toata suprafata lacului freamata in bataia vantului si nu mai oglindeste nici cerul, nici pamantul; cat priveste insa adancurile, ele raman calme, caci nu sunt atinse de aceasta briza. Adeseori si noi suntem ca acest lac: adancurile noastre raman limpezi si linistite, dar la suprafata se dezlantuie o asemenea involburare, incat nu mai avem posibilitatea de a ne aduna gandurile si sentimentele. Ce-i de facut?
Recunostinta
Ioan Vladuca – despre frica
Partea I
[vimeo http://vimeo.com/21435811]
Parea a II a
[vimeo http://vimeo.com/21439892]
În Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universității “Al. I. Cuza” din Iași a avut loc marți, 22 martie, conferinta cu tema “Sfânta Liturghie dincolo de simbolism și misticism” organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși – filiala Iași.
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) – filiala Iași a organizat o nouă întâlnire din ciclul de conferințe “Învierea lui Hristos – izbăvirea de întristare“.
Ierom. lect. dr. Petru Pruteanu [Academia de Teologie Ortodoxa din Moldova] a vorbit celor prezenți despre aspecte istorice și practice ale Sfintei Liturghii. Pornind de la titlul întâlnirii, părintele Petru Pruteanu a explicat că a numit împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Domnului sistematică, și nu deasă sau rară, pentru că “adjectivele “deasă” sau “rară” sunt relative”. “Prin sistematic se înțelege împărtășirea la fiecare Sfântă Liturghie. Sfânta Liturghie ne îndeamnă insistent să ne împărtășim. Dacă citim cap. 6 al Evangheliei după Ioan, găsim folosul împărtășirii sistematice cu Sfintele Taine. Acolo se vorbește despre împărtășirea sistematică prin forma verbelor la prezent (Ioan 6, 54: “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”). Apare întrebarea dacă e posibil să ne împărtășim la fiecare Sfânta Liturghie, așa cum au făcut creștinii dinainte. Poate că viața noastră morală nu este ca a primilor creștini, dar omul a rămas același. Și în vremea creștinilor din primele secole erau râvnitori și păcătoși. Să nu ne închipuim că a existat o perioadă de aur a creștinilor și că noi suntem în ultimele clipe ale omenirii, mulțumindu-ne cu împărtășania de câteva ori pe an. Nu știu de ce argumentul vredniciei apare așa sporadic. Adică de patru ori pe an ne facem vrednici de Sfânta Împărtășanie, iar în restul anului ne considerăm total nevrednici. Oare nu suntem chemați pentru o continuă învrednicire pentru primirea Sfintelor Taine? Viața creștină se rezumă până la urmă la una care să ne facă vrednici de Hristos. Creștin este cel care trăiește și Îl imită pe Hristos”, a spus ierom. Petru Pruteanu.
Joi, 31 martie 2011, de la ora 19.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc prima întâlnire din cadrul programului „Când Bizanțul eram noi“. Sub genericul „Călător la Porțile Răsăritului. File de istorie sonoră“, formația Anton Pann va susține un recital, iar Constantin Răileanu, dirijorul ansamblului și amfitrionul serilor muzicale din această serie, va discuta teme precum relațiile culturale ale Țărilor Române cu lumea orientală, spațiul mioritic între doină și manea, „folclorul de partid”, recuperarea valorilor culturale muzicale de sorginte orientală. De asemenea, vor fi proiectate înregistrări cu ansamblul de dansuri experimentale „Coconițe”.
Dragoste de tata
Citim mai jos cu cata dragoste erau crescuti copiii, cu cata nadejde si incredintare in Domnul. Este scrisoarea-testament a lui Alexandu Vlahuta catre fiica sa, Margareta.
“Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita!
Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea…al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa.Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti…. ATATIA CAT MERITA.
A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautai, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire(lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.
Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:”Uitati-va la mine!”, Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: “Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti”. Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cinizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!
Te imbratisez cu drag,
A. Vlahuta”
despre Acatistul Maicii Domnului
Am urcat ?i am stat câteva zile ?i pe vârful Athosului, împreun? cu ei. Acolo se afl? o biseri-cu?? închinat? „Schimb?rii la Fa?? a Mântuito-rului”. Într-una din seri, ne-am a?ezat cu to?ii în str?nile bisericu?ei ?i cineva dintre noi a propus s? povestim o minune întâmplat? cu noi. A înce-put c?lug?rul, care avea 50 de ani petrecu?i în Sfântul Munte.