Categories
Audio

Rasarit-a primavara

Categories
Carti

Desteptarea din morti a lui Sandor

Șandor era un țăran credincios și sincer, dintr-un sat nu departe de Cluj. El mărturisea despre sine un lucru înfricoșat, ca acesta:
Prin anul 1925, când eram tânăr, eram iubitor de petreceri și jocuri. Nu lipseam de la nici o distracție. Iată că într-o seară m-am întors acasă transpirat de la dans. Nu m-am schimbat. Mama m-a trimis la apă, departe, la fântână. Apoi m-am îmbolnăvit de pneumonie. După câteva zile am murit.
In timp ce toți mă plângeau, eu îi vedeam pe ei. Apoi îndată a venit un tânăr la mine, frumos, îmbrăcat în haine albe, m-a apucat de mână și am început împreună a ne înălța, spre cer. Vedeam casa noastră, satul, câmpul cum rămâneau în urmă, până au dispărut în depărtare, în timp ce noi ne tot înălțăm peste sate, peste nori până ce nu am m-ai văzut nimic. Urcând așa prin văzduh, am ajuns la niște porți mari de metal. Cel ce mă ducea a bătut în porți și îndată ce s-au deschis, a apărut înainte un bătrân frumos, îmbrăcat luminat, ca un înger și încins cu brâu roșu. Apoi, deschizând gura, a zis:
– Du-l pe Șandor înapoi, că mai are încă ceva de făcut!
Atunci, îndată cel ce mă ducea, m-a luat de mână și m-am întors înapoi prin văzduh, pe ace­eași cale pe care am urcat. La început nu vedeam nimic. Apoi am început a zări norii, apoi satele, dealurile, satul meu, casa, rudele ce plângeau și îndată am intrat în trup. Atunci cel ce mă ducea a dispărut, iar eu, săltând capul de pe pernă, am zis, căutând cu ochii de jur împrejur: „Mamă, dă-mi ceva de mâncare“.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 92
Categories
Poezii

Nevoitorul mandru

de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

La un Schit trăia odată
Un monah nevoitor
Ce era cu socoteala
Cam înalt cugetător.

El fiind la trup mai zdravăn
Decât frații de la Schit
Împlinea și ascultarea
Și canonul îndoit.

Categories
Din toata lumea Ortodoxia

Tunom – sfantul marturisitor al Sfintei Lumini [18 aprilie]

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericești ale Cetății Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec și creștinilor ortodocși să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.

Scrierile care se referă la eveniment nu menționează anul exact, ci spun că, în acea perioadă, patriarh al Ierusalimului era Sofronie, patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăției Otomane era Murat III.1

Dacă apelăm la cataloagele oficiale (sau la paginile web) ale acestor patru Patriarhi constatăm că cei patru patriarhi greco-ortodocși, într-adevăr, și-au îndeplinit îndatoririle lor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Și dacă cercetăm anii patriarhatului fiecăruia și perioada corespunzătoare împărăției sultanului Murat III, atunci aflăm că singurul an comun pentru guvernarea celor cinci bărbați este anul 1579.2

 

Curtea și intrarea Bisericii Învierii.

În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de soldați turci au interzis intrarea ortodocșilor în Biserica Învierii. Mulțimea credincioșilor a așteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar și după apusul soarelui.

Categories
Carti

Cum s-a izbavit de moarte pictorul Marin Sandulescu

Intre anii 1951-1952 se picta biserica din satul Celmegești, Vâlcea. între pictori lucra pe schelă și pictorul Marin Săndulescu, din satul sus numit. Intre altele, el spunea următoarele:
In viața mea am fost un păcătos, însă aveam o mare evlavie la Maica Domnului, așa cum am și acum. Când pictez icoane cu chipul Maicii Domnului, mă rog la ea să mă ajute să le pictez bine, cu toate că sunt păcătos.
Iată că, într-o zi, pe când Marin Săndulescu vopsea acoperișul de pe turnul bisericii, a călcat greșit și s-a prăbușit de pe schelă, de la înălțime de 15-20 metri. Toți credeau că a murit. După 10 minute a deschis ochii, s-a deșteptat ca dintr-un somn și a zis:
– Dați-mi o cană cu lapte ca să beau! Cei din jur și-au făcut cruce.
– Cum ai scăpat cu viață, frate Marine?
– In timp ce cădeam de pe turn, m-am rugat la Maica Domnului cu credință, zicând: „Maica Domnului, ajută-mă!” și îndată am simțit sub mine ca niște aripi, care mă sprijineau, până am ajuns jos.
După ce a băut o cană cu lapte, pictorul Marin Săndulescu s-a urcat din nou pe schelă și a lucrat cu spor până seara.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 91
Categories
Comunicate

Biserica in Moxa

Iubiti frati intru Hristos,

Bunul Dumnezeu a randuit ca in Joia Mare din Saptamana Sfintelor Patimi, domnul Pavel Nastase, rector al ASE Bucuresti, sa ia decizia construirii unei biserici maramuresene in cadrul complexului studentesc Moxa.

Domnul Pavel si-a exprimat dorinta de a ctitori acest sfant locas in cel mai scurt timp, demarand deja actiunea de strangere de fonduri necesare pentru fundatie si pentru elementele constitutive ale viitoarei Biserici.

In cel mai scurt timp vom pune piatra de temelie si vom sfinti locul pentru noua Biserica.

Nadajduim ca Hristos Cel ce a spalat picioarele ucenicilor Sai sa ne ierte pentru pacatele noastre si sa ne binecuvinteze spre slava Sfintei Treimi!

Amin!

Categories
Evenimente Interviuri

Gheorghe Stanica (1922-2012)

Dumnezeu l-a chemat la El în data de 13.04.2012 (Vinerea Mare) pe fostul deținut politic Gheorghe Stănică (1922-2012), un om de mare credință, profunzime și sensibilitate.

“(…)Am crezut netarmurit în Dumnezeu. Netarmurit.

Născut la Giurgiu pe 23 aprilie 1922, a urmat Liceul „Ion Maiorescu”, în cadrul căruia s-a apropiat de Frățiile de Cruce începând cu toamna lui 1940. A fost condamnat la 1 an de închisoare după rebeliunea din ianuarie 1941. În 1943 s-a înscris la Facultatea de Construcții din București și a fost nevoit să se întrețină singur,

Categories
Omilii

Sf Ioan Gura de Aur – Omilia VI la Matei

„Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod imparatul, iata magi de la rasarit au venit in Ierusalim zicand: <<Unde este Imparatul iudeilor care S-a nascut? Ca am vazut steaua Lui in rasarit si am venit sa ne inchinam Lui>>”

Idei principale:

  • Hristos se naste smerit, in pestera, aratand ca Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.
  • Steauacare a condus pe magi nu a fost una obisnuita, ci era o putere nevazuta in chip de stea, caci:
    • Mergea invers decat restul stelelor (de la apus spre rasarit caci asa se afla Palestina fata de Persia);
    • Nu se vedea noaptea;
    • Apare si dispare (conduce pe magi pana la Ierusalim si dispare pana dupa iesirea lor de la Irod cand se rearata);
    • Steaua se pogoara indicand locul unde era Pruncul.
  • Magilor le e trimis simbolul stelei caci altceva (vedenie, inger, proooroci) nu ar fi luat in seama, fiind pagani.
  • Plansul dupa voia lui Dumnezeu pricinuieste mare bucurie si folos;
  • Despre rasul desantat si despre teatre

Pt. download audio – click drept>save as…

Categories
Video

Hristos a inviat!

Un documentar despre minunea pogorarii Sfintei Lumini care se petrece la Ierusalim in fiecare an in ajunul Luminatei Invieri.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=myEzorrBgAQ

Categories
Carti Catehism

Catehism ortodox [6/6]

CREDINȚA ÎN ÎNVIERE ȘI ÎN VIAȚA VEȘNICĂ

În articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.
Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.
Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).
Ceasul mortii nu ne este cunoscut.