Intelectualii de azi

Eu, când am citit Patericul [egiptean], am văzut ce putere de concentrare era într-o simplă frază în
comparatie cu romanul Mizerabilii a lui Victor Hugo. Asta datorită trăirii pe care o aveau sfintii. Si chiar
spune la canonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare, la subînsemnare canonică: “Orice cuvânt al Sfintilor
Părinti are putere canonică”, chiar dacă nu are canoane date, că nu toti Părintii au dat canoane, tot ce au
spus ei este adevărat.

Cum trebuie să participe un intelectual la viata Bisericii si care este slujirea lui?

Să participe ca si un neintelectual, să participe cu smerenie la învătătura crestină, să ia parte la Liturghie
de la început până la sfârsit, să fie spovedit si el ca orice crestin. Nu ne interesează că este intelectual sau
neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea
pe Sfânta Treime. Si poate să fie un neintelectual si să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

Deci nu are o altfel de slujire?

Ortodoxie si secte

Ce sansă dati ecumenismului?
E ideea cuiva, dar ce, crezi că se discută mare lucru!
Să stiti că sunt discutii istorice. Nu cred, sunt discutii gratuite. De complezentă este bine să se discute, ca
să te lasi prostit, să creadă că el va birui. Dar este o mare greseală! Nu se face nimic! Pentru că de la
Dumnezeu va veni si căderea catolicismului! Practic, eu nici nu mai zic că-i o biserică. E un guvern cu
nume clericalist.
Ce implicatii asupra vietii crestinului are blestemul arhieresc?
Este foarte grav! Dar, depinde cine a blestemat, de ce a blestemat. Apoi, trebuie să dea socoteală
Sinodului de ce a blestemat, respectiv recursului făcut de cel blestemat; blestematul are voie să se apere.

Părintele Cleopa spune că orice amărăciune pe care o provoci arhiereului este ca un blestem.
Nu este ca un blestem. Este, să zic, putin grăbit spus. Blestemul este blestem, esti blestemat. Dar, dacă
este amărât respectivul cleric, atunci se încadrează în alt loc de pravilă: subînsemnări canonice. Dacă
acela a amărât pe un preot, sau dacă a amărât pe arhiereu, sigur, el este neiertat dacă nu-l iartă
respectivul, dacă nu se smereste să-si ceară iertare.
Iar în legătură cu blestemul, la Pravilă se spune că Dumnezeu nu ascultă cuvintele dobitocesti, nici ale
preotilor. Pentru că s-ar putea să blesteme în grabă, fără vreo acoperire duhovnicească. Dar, chiar în
aceste conditii, blestemul poate să fie eficace, pentru că tinem cont de disciplină si de ordinea lucrurilor.
Însă omul se poate apăra, si la Dumnezeu poate că nu are efect de om blestemat.

Blestemul este o solutie pentru a-i face pe oameni mai ascultători?
Nu este calea cea mai bună de îndreptare. Nu trebuie să facă lucrul acesta, produce mai multă dezordine.
Un om, ca să fie blestemat, trebuie să fie foarte vinovat. Însă, educatia trebuie să si-o facă fiecare cleric
în parte. Noi nu am primit preotia ca să blestemăm. Dacă se poate, să facem orice efort ca să nu ajungem
la blestem!
Ferească Dumnezeu, eu nu am blestemat!
Care este deosebirea între blestem si anatema?
În anatema se cade de la sine; dacă ai intrat în erezii nu trebuie să te mai blesteme cineva.
Însă tin să sesizez că facem prea multă discutie pe tema blestemului, pentru că asta priveste Sinodul, noi
neavând puterea să ridicăm pedeapsa dată de un arhiereu altcuiva; doar Sinodul la sesizarea celui în
cauză.
Însă, blestemul nu are nici o valoare, dacă nu este o motivare sută la sută.
Practica yoga este acceptată de Biserică?
Nu vă mai înselati si cu yoga, dragii mei, Biserica o consideră erezie. A venit cineva la mine si a început să vorbească despre yoga si i-am spus: “Dar cine vă opreste să faceti metanii, care este o miscare completă a organismului. S-au văzut crestini deasupra pământului ridicati,
cu o fortă împotriva gravitatiei de-ti stă mintea în loc. Îti ajută harul lui Dumnezeu, pe care ei nu
contează. Ei îsi dezvoltă muschii… si în numele cărei religii fac ei acestea? Unde vrei să ajungi cu
trezirea tuturor fibrelor trupului?
Eu, dacă fac metanii, fac în numele unei religii, vreau să ajung la mântuire. Pentru asta mă prosternez:
“Doamne, iartă-mă!”

Astăzi oamenii sunt obosiți, amețiți și întunecați de păcat și de egoism. De aceea este tre­buință mai mult decât în orice altă vreme de duhovnici buni și experimentați, care să se apropie de oa­meni în mod simplu și cu dragoste adevărată și să-i povățuiască cu discernământ, ca să se liniștească. Fără duhovnici buni bisericile se golesc și se umplu psihiatriile, închisorile și spitalele. Oamenii trebuie să conștientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască și să-și spovedească cu smerenie păcatele lor.

Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfințenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sen­sibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de aghiuță și care vindecă suflete și trupuri fără medica­mente, doar cu harul lui Dumnezeu.

Despre călugărie

Părinte, este bine să îndrumăm pe cineva la călugărie?
Este bine să le explici marea valoare a vietii de mânăstire si să-i lasi să mediteze singuri. Sunt unii care nu pot lua hotărârea singuri. Asteaptă să le zici tu: “Hai, du-te!”.
Păi, nici nu trebuie. Acesta este un urias drum pe cont propriu. Când zice: “Mă duc!” si “Nu mă duc!”, înseamnă că nu este bun de mânăstire. Când i-a venit focul, i-a luat inima foc, frige, si fuge încotro îl cheamă.
Un frate a vrut să se ducă la mânăstire. Avea si viată îmbunătătită, avea si avere. A vândut-o, si-a făcut bocceluta si a plecat. Când a ajuns la marginea satului si-a adus aminte că mai are de pus la punct o chestiune. Si s-a întors a mai stat o bucată de timp.
Vă spun, când te-ai hotărât să te duci la mânăstire, nu te mai uita înapoi! Dracul este în stare să angajeze toată lumea de pe pământ să te întoarcă! Si dacă te-ai dus, face orice ca să te scoată din mânăstire. Asa de mare este monahismul!
Iar si-a făcut bagajul, iar a ajuns la marginea satului si iar a uitat ceva nefăcut acasă. Si s-a întors din nou si, la marginea satului, s-a dezbrăcat în pielea goală, a aruncat totul de pe el, si fugi si fugi înainte la mânăstire! Ati văzut dracii! Dumnezeu i-a descoperit staretului ca să deschidă portile mânăstirii pentru atletul lui Hristos. Staretul astepta si el să vadă, si când a văzut… Vedeti, se aprinsese inima în el. Deci, nu se poate să vină cineva cu “Mă duc” si “Nu mă duc”. Vă spun, la mânâstire se duce numai dintr-o necesitate sufletească, dintr-o nebunie pentru Hristos. Dacă nu e, încep ispitele mânăstirii si nu rezistă fratele respectiv.
Asta trebuie să urmărească cineva. Pentru că sunt un soi de ispite extraordinare, cărora nu le rezisti usor,
ci doar dacă ai plecat cu focul în inimă. Si la mânăstire sunt veniti neformati, needucati, si depinde si de
motivul initial din care au plecat. Nu se merge la mânăstire dintr-o înaltă ratiune stiind că e foarte bine -,
ci dintr-o necesitate sufletească.
Foarte mult urăste satana mânăstirile. Numai faptul că stai aici nu-i convine dracului. Aici, fratele sau
călugărul se mai adaugă, se îmbunătăteste. Ca o găină care stă pe o grămadă de grâu si nu are cum să
moară de foame. Mai ciuguleste si ea ceva.
La mânăstire faci tăierea voii. Ne numim părinti si maici pentru că ne nastem pe noi însine prin tăierea
voii. Deci, suntem părintii propriilor noastre nasteri. Putin lucru este să slujesti lui Dumnezeu si Maicii
Domnului toată viata? Un pai dacă ridici de jos, pentru Hristos îl ridici: primesti plată. Putin “ozon
divin” vine peste cel din mânăstire? Noi trăim prezentul. Si dacă trăim prezentul, recuperăm trecutul si cucerim viitorul. Noi trăim momentan; nu am grija “ce voi face mâine?” Dacă trăiesc astăzi bine, si mâine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astăzi am trăit bine, mâine trăim iar bine. Deci, problema unei zile este problema unui timp foarte îndelungat. De asta m-a făcut să spun: orice clipă înseamnă un timp si orice suspinare poate fi o rugăciune.

Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ti-o dă lumea aici?
Păi, nici nu te primeste mânăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mânăstire. Dacă nu ai reusit acolo, aici,
la mânăstire, cum poti să birui? Spune Mântuitorul: Dacă Eu vă spun niste lucruri omenesti, si nu le
pricepeti, cum o să pricepeti dacă v-as spune lucruri ceresti?

Mărturisesc bătrânii de pe Valea Bistriței că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobișnuit.
O fată din sat, ca de 20 de ani, necăsătorită, păștea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmașului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i rușine să nu afle părinții, și-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, rușinându-se și de preotul satului, nu și-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării și uciderii.
Insă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga și plângea ziua și noaptea, să-i ierte păcatul acesta și să-i ceară milă de la Domnul.
După câțiva ani fata s-a îmbolnăvit și a murit. A treia zi a venit preotul și mult popor și s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului și a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deșteaptă răposata, mișcă puțin capul și începe a striga:

Locuitorul Nicolae Gavriluț din comuna Galu, Neamț, ne mărturisește următoarele:
„In vremea ultimului război mondial, mă aflam pe front. Lupte grele, atacuri ziua și noaptea, moartea mă pândea la fiecare pas. Singura mea nădejde de scăpare mi-a fost însă Maica Domnului. Aveam la mine paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care-l citeam permanent, cu lacrimi, de câteva ori pe zi. îl rosteam zi și noapte pe dinafară.
Odată a căzut un proiectil la doi metri de mine, tocmai pe când citeam paraclisul. Explozia a fost puternică, dar toate schijele au trecut pe deasupra. Am făcut cruce și am continuat rugăciunea către Maica Domnului. Altădată un alt proiectil mare a căzut la jumătate de metru de tranșeul în care mă aflam. Eu citeam cu lacrimi Sfântul Paraclis. Acum, Maica Domnului a făcut cu mine o adevărată minune. Proiectilul n-a explodat. S-a înfipt numai pe jumătate în pământul uscat de secetă. L-am zărit cum strălucea în soare. Dacă exploda, nu puteam scăpa de moarte.
Cu ajutorul Maicii Domnului am scăpat neatins de nici un glonte, în cei patru ani de război, în timp ce în jurul meu vedeam permanent morți și răniți“.
După terminarea războiului, Nicolae Gavriluț a fost călăuzit la mănăstire și a ajuns călugăr sporit.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 120-121

Sotii Teodor si Sultana Petre din satul Crăsani – Ialomița, au fost din tinerete credinciosi, buni, milostivi, nelipsiti de la biserica.
Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnaveste greu femeia în vara anului 1950. Internată la București în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârsitul apropiat era inevitabil.
Avea o infectie grava la abdomen. Doctorii nu stiau ce medicament sa-i mai dea.
Vestea aceasta a îndemnat pe sotul ei să alerge la Mănăstirea Balaciu (Ialomita), unde, dealtfel, venea regulat.
– Părinte staret, îmi moare sotia! spunea soțul plângând. Este aproape în comă. Nu stiu doctorii ce să-i mai facă.