Category: Carti

Un credincios a venit din sat la o mănăstire să se mărturisească. Era în Postul Mare. în fața bisericii a întâlnit un duhovnic bătrân.
– Sărut mâna, părinte! Am venit de departe, vă rog să mă spovediți, că pentru asta am plecat de acasă.
– Bine ai făcut, frate! Dar de ce nu te spovedești la preotul paroh din sat? El vă cunoaște mai bine pe fiecare, vă dă canon mai ușor. Nu știi că duhovnicii de la mănăstiri dau canon aspru, după pravilă?
– Așa este, părinte. Dar să vă întreb un lucru: când te îmbolnăvești greu, te consulți la doctorul de la dispensar, sau te duci la Policlinică?
– Bine, frate, am înțeles! Hai să te spovedesc!

O doamnă, soția unui inginer din Ploiești, mustrată de conștiință, a venit la preot să se mărturisească:
– Părinte, am mari dureri de cap, halucinații de copii mici, cu capetele tăiate și sunt stăpânită de obsesia cuțitului. Mereu îmi vine gând să lovesc cu cuțitul în soț și în fetița mea. Am fost și la spital, dar nu m-am vindecat.
– De câți ani ești căsătorită?, o întrebă preotul.
– De 20 de ani.
– Și câți copii ai până acum?
– Am numai o fetiță de 9 ani. Iar timp de 11 ani am făcut câteva zeci de avorturi.
– Te-ai mai mărturisit până acum?
– Dinainte de căsătorie.
– Și când ai simțit aceste dureri de cap?
– Durerile m-au cuprins în urma unei inso-lații pe plajă.
– Așa este! Razele soarelui, dimpreună cu Darul Duhului Sfânt, ți-au răscolit conștiința. Copiii cu capetele tăiate sunt copiii pe care i-ai avortat până acum. Iar obsesia cuțitului este expre­sia conștiinței omorâte de păcat. Este îndemnul satanei de a-ți ucide și singurul copil în viață. Un păcat odată făcut, atrage după sine alt păcat. Este o ucidere orice avort! Și cine repetă acest greu păcat și nu se pocăiește, ajunge până la urmă la sinu­cidere.
– Deci, ce să fac acum, părinte?
– Șapte ani ești oprită de Sfânta împăr­tășanie. Apoi să postești toate posturile, să nu mai faci nici un avort de acum înainte. Oricâți copii ți-o da Dumnezeu, să-i naști, dacă vrei să te mântuiești. Să îmbraci atâția copii săraci și să botezi atâția prunci, câți ai avortat.
După o vreme a trecut femeia din nou pe la duhovnicul ei și a mărturisit:
– Slavă Domnului, părinte! Cu rugăciunile sfinției voastre m-am izbăvit de boala aceea și mă silesc să-mi fac canonul. Parcă mi-e teamă să spun că mă simt bine.

Măria Săcăliuc, o credincioasă săracă din București, are o deosebită grijă pentru pomenirea morților. Mai ales a celor uitați de rudele lor. Din vreme în vreme se duce prin cimitirele orașului București cu un caiet în mână și notează toate numele răposaților de pe crucile cele mai vechi, mai uitate, se oprește la mormintele mai proaspete. După ce umple caietul cu câteva mii de nume ale celor răposați, îl copiază în mai multe exemplare, adaugă pe fiecare caiet câteva sute de lei din mica ei pensie, și le trimite deodată la cele mai cunoscute mănăstiri din țară, să fie pomenite, din banii ei.
– De ce faci lucrul acesta, soră Mărie?, o întreabă uneori preoții.

Soția mai sus numitului pensionar a fost o creștină model, din Piatra Neamț. în tot timpul căsniciei sale, care a durat peste 50 de ani, n-a călcat niciodată cuvântul bărbatului ei. Nu știa mai mult decât casa și biserica. Se ruga și postea mereu. Nu lipsea Duminica și în sărbători de la biserică, slujea pe fiecare, primea, ospăta și odibnea pe toți. Apoi niciodată n-ar fi vorbit de rău pe cineva. Și, ceea ce este mai rar pentru femei, vorbea numai câteva cuvinte pe zi.
Din anul 1971, rămânând văduvă, se îngrijea și mai mult de sufletul său, cum adică să-și săvâr­șească mai creștinește viața.