Aduceți-vă aminte, fraților de acea înfricoșată Judecată, când va veni acea zi și noaptea aceea înfricoșătoare, adică noaptea păcătoșilor și ziua drepților, când se va sparge soborul și se vor risipi lucrurile cele rele și mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, și cinstea lui, bogatul și împăratul, bărbatul și femeia. Atunci, viața bună se va cere de la noi și faptele bune, nu mărirea și bogăția slăvită, nici sărăcia și starea proastă. “Mie”, va zice Domnul, “fapte dă-Mi, și, chiar dacă ești rob, vei fi mai mare decât cel liber“. Sau de ești femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de viețuiești după Legea lui Dumnezeu și după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înșine și de voile noastre și să urmăm lui Dumnezeu.

“Viata adevaratului calugar” este numele unei fresce bisericesti, intalnita mai ales in vechile manastiri ortodoxe. Desi aceasta fresca il infatiseaza pe “calugarul cel cu adevarat urmator lui Hristos“, putem spune cu tarie ca aceata icoana il infatiseaza de fapt pe “crestinul cel adevarat“, indiferent de starea lui sociala, care Il urmeaza pe Hristos.

Calugarul este acela care moare deodata lumii, urmand a lupta cu patimile si cu gandurile sale pana la cea mai de pe urma suflare a sa. Crestinul de rand, casatorit sau nu, are si el aceeasi datorie, anume de a muri lumii si a lupta cu patimile sale pana in sfarsit.

“Nimenea pe acest p?mânt nu poate fugi de suferin?e; ?i de?i suferin?ele trimise de Domnul nu sânt mari, oamenii ?i le închipuie mai presus de puterile lor ?i sânt zdrobi?i de ele. Aceasta se întâmpl? din pricin? c? nu-?i smeresc sufletul ?i nu se încredin?eaz? voii lui Dumnezeu. Îns? Domnul Însu?i îi c?l?uze?te cu harul S?u pe cei ce se predau voii lui Dumnezeu ?i duc toate cu t?rie, pentru Dumnezeul pe Care atâta l-au iubit ?i împreun? cu Care pururea se prosl?vesc. Cu neputin?? este a sc?pa de necaz pe lumea aceasta, îns? cel ce se pred? voii lui Dumnezeu duce cu u?urin?? necazul, v?zându-l; ci punându-?i în Domnul credin?a, a?a trece necazul s?u.“

“Sunt d??i ?tiute când Fericitul Stare? Siluan vedea în rug?ciune ceva dep?rtat ca ?i cum s-ar fi petrecut în apropiere; când a v?zut viitorul cuiva, sau când i s-au descoperit tainele cele adânci ale sufletului omenesc. Mai tr?iesc înc? mul?i oameni care pot da m?rturie de acestea pentru ei, îns? el niciodat? n-a dorit-o ?i niciodat? nu i-a dat mare însemn?tate. Sufletul s?u era afundat pe deplin în rug?ciunea pentru lume, ?i în via?a sa duhovniceasc? pre?uia aceast? dragoste mai presus de toate.“

Via?a ?i înv???turile Stare?ului Siluan.

Superstitiile reprezinta unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinte populare cu care s-au obisnuit poporul nostru. Chiar daca majoritatea crestinilor frecventeaza astazi slujbele Bisericii, se roaga zilnic acasa, aprinzând lumânari în fata sfintelor icoane, în acelasi timp foarte multi cred si în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese si care nu au nimic comun cu credinta crestina…

Poporul nostru adeseori crestin numai cu numele s-a obisnuit sa „încrestineze” tot felul de obiceiuri si traditii care sunt total straine credintei crestin-ortodoxe Nu-i deajuns ca savârsim pacate peste pacate, dar le mai si „încrestinam”. Betivul zice: „nu-i pacat sa bei vin ca-i sângele Domnului“. Cel stapânit de pacatul lacomiei zice: „nu-i pacat sa manânci miecurea si vinerea carne… ca nu ce intra în gura spurca pe om, ci, ce iese din gura“. Fumatorul zice: “nu-i pacat sa fumezi, ca nu scrie nicaieri ca-i pacat…“.

Dar zice ?i Sfântul Ioan Sc?rarul: „Dac? un trup atingându-se de un alt trup,se schimb? în puterea lui de lucrare, cum nu se va schimba cel ce se-atinge de trupul Domnului cu mâini nevinovate? C?ci s-a scris ?i în Gherontic (Pateric): Ioan de Bostra, b?rbat sfânt ?i având putere asupra duhurilor necurate, a întrebat pe draci, care locuiau în ni?te feti?e furioase ?i chinuite de ei cu r?utate, zicând: «De care lucruri v? teme?i la cre?tini?» Ace?tia au r?spuns: « Ave?i cu adev?rat trei lucruri mari: unul pe care-l pute?i atârna de grumazul vostru; unul cu care v? sp?la?i în biseric?; ?i unul pe care-l mânca?i în adunare.» Întrebându-i iar??i: «Din acestea trei de care v? teme?i mai mult?», au r?spuns: « Dac? a?i p?zi bine aceea cu ce v? împ?rt??i?i, n-ar putea nimeni din noi s? fac? r?u vreunui cre?tin.» Deci lucrurile de care se tem r?uf?c?torii mai mult decât toate sunt crucea, Botezul ?i Cuminec?tura.”

Filocalia vol 8, Calist ?i Ignatie Xanthopol, Cap 91-92

Despre viata pustniceasca

Sa nu ramana ascuns fata de preaiubitii frati faptul ca roadele cele mai inalte ale vietii monahale cum ar fi anahoreza in adancul pustiei sau isihia in zavorare, precum si petrecerea pe langa un staret purtator de Duh in ascultare neconditionata fata de acesta, au fost randuite nu la intamplare, nu dupa voia si priceperea omeneasca, ci prin osebita purtare de grija, hotarare, chemare si descoperire Dumnezeiasca.

Antonie cel Mare, incepatorul monahismului, intemeietorul vietii pustnicesti, s-a indepartat in pustie imbracat fiind deja cu putere de Sus, si nu altfel decat prin chemarea lui Dumnezeu.

– De ce, parinte, cand cineva iti face metanie, te uiti tinta la pamant?

– Fiule, mi-a raspuns el, cand un frate mi se inchina, cand cade la picioarele mele, eu in mintea mea ma cobor mai jos, pana la iad si stau acolo, pana cand omul se ridica. Atunci si eu ma ridic din iad si-i raspund. Pentru ca nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu sa cada la picioarele mele.