Drag? Dumnezeu,

Am ?aizeci de ani ?i pl?tesc nota pentru abuzurile de ieri-sear?. Azi nu prea mai sunt în form?.
Mi-a f?cut pl?cere s? m? întorc acas?, la spital. La b?trâne?e nu-?i mai prea arde s? c?l?tore?ti, oricum eu, unul, n-am chef s? umblu creanga.

Drag? Dumnezeu,

Azi-diminea?? la orele opt i-am spus lui Peggy Blue c-o iubesc, c? numai pe ea o iubesc ?i c? n-a? putea concepe via?a f?r? ea. Ea a început s? plâng? m?rturisindu-mi c? i-am luat o piatr? de pe inim? deoarece ?i ea m? iube?te pe mine ?i numai pe mine ?i c? niciodat? nu va mai g?si un altul, mai cu seam? acum c? a devenit roz.
Ne-am pus amândoi pe plâns când a zis ea asta, dar era un plâns foarte pl?cut. Trebuie s? spun c? via?a în cuplu mi se pare deosebit de agreabil?.

Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca

Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de rava trupeasca si sufleteasca, ce se infatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta ravna ei o preama­resc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravni­torii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei – ravnitorii – nu sunt sfinti, ci pacatosi.

A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale; launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti “indarat”, dupa ce, mai inainte, erai “indreptat spre Imparatia lui Dumnezeu” (Lc. IX, 62; Plansul I).

Episcopul IGNATIE (Briancianinov)

Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

NICHIFOR PREDA AJUNGE LA PEȘTERA PUSTNICULUI

Se spune că schimnicii cei cuvioși au uneori semne în visurile lor, când e să li se întâmple un lucru deosebit. Într-o noapte Pafnutie visă că trecea pe-o cărare cunoscută de el, prin făgetul cel bătrân de la poalele muntelui. Deodată, pe-o ramură a fagului pe sub care chiar trecea, auzi vorbă omenească. Răsturnă capul pe spate și văzu o gadina numită râs, dar nici urmă de om.
— Aruncă-mi o prăjină. cucemice! Aș sări mai sus și nu mai pot, se auzi din nou cuvânt omenesc.
Pafnutie privi mai bine. Copacul era mare și stufos. Poate se va ascunde vreun pui de om. Glasul era subțire ca de copii. “Poate se teme de mâță”, își zise pustnicul, și cu priviri agere cercetă stufișul. Însă, afară de gadină, nu descoperi nimic.
— Aruncă-mi prăjina, se auzi din nou.
— Ce nevoie ai de prăjină, tu care sai din cracă în cracă, și de pe un copac pe altul? Să nu luăm în deșert numele lui Dumnezeu, zise mirat peste fire Pafnutie, înțelegând că mâța aceea, cățărată sus, vorbește.
— Tot sărind am căzut și mi-am rupt amândouă picioarele de dinainte. Aruncă-mi prăjina, rogu-te.
— Asta e altă socoteală, răspunse Pafnutie, fără a se mai mira de nimic. Și privind la pământ văzu o prăjină lungă. O ridică și râsul o prinse în colți.

Drag? Dumnezeu,

Azi am împlinit patruzeci ?i apoi cincizeci de ani ?i n-am f?cut decât tâmpenii.
?i le spun la iu?eal? c? nici nu merit? s? le spun altfel. Peggy Blue e bine, dar Chinezoaica, trimis? de Pop Corn care are oftic? pe mine, a venit s?-i dea raportul c? am s?rutat-o pe gur?.
Drept care Peggy Blue mi-a zis c? între mine ?i ea totul s-a sfâr?it.