Însăși denumirea îndrumătorului arată în chip grăitor deosebirea de esență (dintre ortodoxie și catolicism). Noi avem părinte duhovnicesc. Necurmare a vieții, atât a celei fizice cât și a celei duhovnicești. Viu din viu. Părintele trupesc dă de la Dumnezeu viață trupească, dar fiul care a primit-o trăiește el însuși, de sine stătător, după legile individualității sale fizice: și părintele duhovnicesc dă de la Dumnezeu viață duhovnicească, naște în chinuri și în necazuri și în osteneli o ființă nouă în lumea duhovnicească, o educă, o îndrumă și o hrănește, dar cel născut trăiește el însuși, după legile individualității sale duhovnicești primite la nașterea sa cea duhovnicească, în chip de sine stătător.
Fiu duhovnicesc – anume asta este el. Părintele lui duhovnicesc îl îndrumă, îi deschide ochii duhovnicești, îl ajută, dar nu poate și nu trebuie să îl sugestioneze, să îl dreseze. Dezvoltarea fiului duhovnicesc se săvârșește liber, fără mutilare, fără schilodire. La catolici lucrurile stau cu totul altfel. Ei n-au părinți duhovnicești, ei n-au bătrâni duhovnicești nici în fapt, nici măcar cu numele. Ei au directeur de conscience, director conscientiae: director de conștiință. Aici, în închipuire prinde contur imaginea abaterii conștiinței de la o anumită cale prestabilită pentru ea din exterior, de pe niște șine, o cale strâmbă a conștiinței și o serie de impulsuri, de tracțiuni, de deplasări ce o întorc la calea trasată pentru ea de către cineva, la șinele trase pentru ea.
Iata o recenzie la una din cartile din 
Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfîntul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mîntuirii și le zicea: “Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decît să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare“.
O creștină evlavioasă din Iași, îngrijitoare la biserica “Mitocul Maicilor”, pe care o chema Zenovia, mamă a trei copii iubitori de Hristos, s-a îmbolnăvit de ciroză. După câțiva ani de suferință, a simțit că este chemată la Domnul. Dar niciodată nu vorbea de moarte, nici de iad, nici nu era tulburată; dimpotrivă, se ruga mult, nu lipsea de la biserică, se spovedea și se împărtășea periodic.