Categories
Carti

Monahul Ilarion

Cum a fost chemat la manastire monahul Ilarion

Intr-o iarnă pe când loan Ionică se întorcea acasă de la lucru, fiind singur în timp de noapte, l-au atacat lupii pe câmp. El se apăra de ei cu o creangă de copac și se ruga să-l scape Dumnezeu cu viață de o așa moarte cumplită. După două ore de oboseală nu se mai putea apăra. Deci, căzând în genunchi, a strigat cu lacrimi și credință către Maica Domnului, zicând: „Maica Domnului, dacă mă scapi cu viață din gura lupilor, las toate cele din lume și mă fac călugăr!

Categories
Ortodoxia

Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

CAPITOLUL 1 – Ganduri bune si ganduri rele

1.2 Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

-Părinte, mă neliniștesc atunci când am de rezol­vat o problemă, încât nici nu pot dormi.

-Problema ta sufletească sunt gândurile cele mul­te. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult și în ascultarea ta, și în nevoințele tale duhovnicești. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe. Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: “Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine“. De asemenea, când trebuie să hotărăști într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun și să amâni mereu. Alege ceva și mergi înainte. Lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Silește-te să eviti scolasticismul, ca să nu-ti amețești mintea. Să faci ceea ce poti, cu mărime de suflet, să te miști simplu și cu multă încredere în Dumnezeu. Atunci când îi încredințăm lui Dumnezeu viitorul și nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe și un om sănătos se netrebnicește. Unul care suferă este îndreptățit să le aibă dacă se mâhnește. Insă cel care, fiind sănătos, se amețește și suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca aces­ta este bun de legat. Să fie sănătos și totuși să fie chi­nuit de gândurile lui?!

-In vremea noastră, cea mai mare boală se dato­rează gândurilor deșarte ale oamenilor lumești. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile bune. Dar se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovnicește. De pildă, cineva pornește ca să meargă undeva, dar motorul mașinii lui pățește ceva și întârzie puțin la destinație. Dacă are gândul cel bun, va spune: “Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedi­ca aceasta; altfel poate că aș fi pățit vreun accident, dacă n-aș fi avut această întârziere. Cum să-Ți mulțumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?“, și-L slăvește pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovnicește, se va supăra pe Dumnezeu și va huli: “Iată, am întârziat! Aș fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…“. Atunci când omul primește cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută. In timp ce dacă lucrează în partea stângă se chinuiește, se topește, se zăpăcește. Odată, cu mai mulți ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn.

Categories
Poezii

Maimuta ofensata

Odata, o maimuta din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: ATENTIE! Sunt foarte ofensata…
Circula-n lume vorba deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa…
Insasi ideea aceasta imi pare odioasa.

Categories
Umanitar

Pentru Zarko [umanitar]

UPDATE: operatia s-a finalizat cu bine, medicii scotantd nu mai putin de 5 kilograme de tumoare din stomacul parintelui. Slava Domnului pentru toate!

UPDATE: ne bucuram sa va anuntam ca s-au strans banii necesari operatiei! Iata scrisoarea de multumire a parintelui. Ii dorim itoarcere si insanatosire grabnica!

Iubiți frați ai noștri întru Hristos, 
Cu ajutorul frățiilor voastre am reușit sa depășim suma solicitată de către Dr. Zechner, pentru operație!

 

Nu-mi puteam închipui ca răspunsul dumneavoastră la această rugăminte, va fi așa de mare! Mai degrabă spus, sunt înmărmurit de numărul urias de binefăcători, al căror nume îmi sunt necunoscute! Un preot și foarte bun prieten al nostru la această observație mi-a răspuns: ”Așa se întâmplă ca să înțelegi că Dumnezeu te ajută de unde tu nu te aștepți și ca să-ți pui nădejdea mai degrabă în El!” 
Prețuiesc efortul financiar al dumneavoastră, fiind foarte conștient asupra efortului pe care fiecare dintre voi il depune pentru a obține acesti bani, dar în același timp mai mult vă mulțumesc pentru dragostea, gândurile bune și pentru sincerele voastre rugăciuni. Nădăjduiesc că bunul Dumnezeu va auzi glasul nostru și va trimite harul Duhului Sfânt peste noi că să putem face voia cea Sfânta a Lui.
Devin și rămân până la sfârșitul vieții mele, rugătorul pentru sănătatea, mântuirea și ajutorul vostru și tuturor apropiaților voștri. Sa va cerceteze Milostivul Dumnezeu si pe voi, pe toti, in ceasul incercarii.

 

Nădăjduim,  totdeauna ai vostri,
Sursa: http://pentrudiaconulzarko.blogspot.com

…………………..

Este nevoie urgenta de bani pentru operatia ce va avea loc pe 1 februarie.

Povestea lui Zarko pe http://pentrudiaconulzarko.blogspot.com/

Contruile sunt pe numele celui in cauza: Zarko Markovski:

Banca Transilvania

  • EUR – RO77BTRL0440420ah92632xx
  • RON – RO36BTRL0440120ah92632xx

BCR

  • RON – RO27RNCB0738106166930001
  • EUR – RO82RNCB0078106166930001

BRD

  • RON – RO08BRDE441SV11513384410

Mentionez ca ii cunoastem personal pe Irina si parintele diacon Zarko.

Dumnezeu sa daruiasca sanatate lui Zarko, si celor ce fac o mica jertfa sa va rasplateasca si aici, si in vesnicie!

Categories
Ortodoxia

Puterea gândului bun

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

CAPITOLUL 1 – Ganduri bune si ganduri rele

1.1 Puterea gândului bun

Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a 4-a a Macabeilor se spune: “Gândul evlavios nu este dis­trugător al patimilor, ci potrivnic“. Ce înseamnă aceas­ta?

– Ia ascultă. Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiți de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și își întărește o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războiește, putând chiar să le răpună. Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei șapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, și dascălul lor. Sfântul Eleazar, având gânduri evlavioase, tocmai ca să arate cât mai exact puterea gândului bun.

Un gând bun are aceeași putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei și o împiedică să se lanseze, tot astfel și gândurile bune apucă înainte și paralizează gândurile rele pe “aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea încercați, pe cât puteți, să plantați voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gân­durile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori și rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Categories
Carti Pilde Poezii

Ariciul

In padure azi la noi
A fost mare taraboi
Si acum, la judecata
Toata lumea-i convocata.
Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoara
Si tepos din cale-afara.
Pe banca de acuzare
Sta cu mare indignare
Coana vulpe cea roscata.
Completul de judecata
Sta pe-o buturuga-nalta
Si il are-n frunte drept,
Pe bursucul intelept.
Toata lumea se aseaza
Si procesul debuteaza.
Vulpea, partea paratoare,
Se ridica in picioare:

Categories
Carti Catehism

Catehism ortodox [4/6]

4. Sfanta traditie sau predania

Sfintele Evanghelii si toate celelalte părti ale Noului Testament nu cuprind decât o parte din descoperirea dumnezeiască pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru a noastră mântuire, ne-a făcut-o prin viu grai in timpul petrecerii Sale pe pământ. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol si evanghelist Ioan prin cuvinitele: «sunt si alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred – scrie el – ca în lumea aceasta nu ar incăpea cărtile ce s-ar fi scris» (Ioan XXI, 25).

Acelasi sfânt apostol mai arată în una din epistolele sale : «Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hirtie si cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin si sa vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină» (2 Ioan I, 12).

Categories
Carti Citate Mari duhovnici Ortodoxia Repere romanesti

Sapte cuvinte catre tineri [3/7]

CER SI PAMANT
Motto:”Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui,
un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…
(II Petru 3, 13).
Ma adresez din nou tie, tinere, pentru ca pe tine te-am ales dintre toti cei carora m-as fi putut adresa; caci tu esti cel mai apt sa asculti cuvantul lui Hristos,tu esti nobil si pur, deoarece educatia ateista nu a reusit inca sa intunece cerul din tine. Tu inca mai privesti in sus, tu inca mai poti auzi chemarile inalte; zborultau spre sferele ceresti nu a putut fi zavorat de gratiile unor conceptii arbitrare.Pentru tine aspiratia spre cer exista, materia nu te-a facut prizonierul ei. Deaceea, tinere, te chem de sapte ori, caci sapte sant laudele zilei catreDumnezeu, asa cum spune Psalmistul: ” De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii tale” .
Vom vorbi astazi despre cer si despre pamant. Nu te voi infricosa,prietenul meu, cu tablourile zguduitoare ale sfarsitului lumii. Zilnic ne sta moartea in fata: prezenta ei e mai sufocanta decat viata, mai reala decat ea, caci moarteae cosmarul nostru de fiecare clipa. Traiesti cu moartea linga tine, prietene, si incanu te-ai obisnuit cu ea, fiindca esti viu si autentic, mai viu si mai autentic decat itiinchipui tu insuti.

Categories
Carti

Parintele Gherasim

Ne povestea p?rintele nostru Cleopa Ilie, c? fratele s?u, monahul Gherasim, citea noaptea toat? Psaltirea ?i f?cea sute de metanii. Iar când îl dobora somnul, se lovea singur cu palma peste obraz, zicând cu asprime: „Nu dormi, calule! Nu cumva s? vin? Mirele în miezul nop?ii ?i s? te g?seasc? dormind!” Dup? ce se întorcea de la Utrenie, dup? miezul nop?ii, se odihnea trei ore într-un sicriu, f?cut anume de dânsul. Apoi iar se de?tepta repede ?i î?i continua rug?ciunea de tain? în chilie, pân? se f?cea ziu? ?i pleca la ascultare.

Pentru aspra lui nevoin??, nici un frate nu voia s? stea cu el în chilie, c?ci îi cuprinsese pe to?i frica. Cu adev?rat, mare este puterea rug?ciunii ?i a privegherii de noapte, cum spun ?i Sfin?ii P?rin?i. C?ci rug?ciunea de noapte este de aur, cea de diminea?? este de argint, iar cea din timpul zilei este de aram?, pentru c? este amestecat? cu grijile acestei vie?i ?i nu mai are str?lucirea celei de la miezul nop?ii.

Categories
Audio

Credinta si vindecare [audio]

Cateheza sustinuta in data de 10.01.2012 avandu-l ca invitat pe domnul doctor Pavel Chirila