Categories
Vietile Sfintilor

Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie [10 feb]

Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfîntul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mîntuirii și le zicea: “Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decît să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare“.

Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: “Din prisosința inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegînd binele de rău, dar să nu socotești, o, bunule bătrîn, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, cîștigă-ți obiceiurile ce se cuvin la niște bătrîneți ca ale tale și să-ți alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut“.

Sfîntul Haralambie a răspuns: “Eu care am îmbătrînit și mi-am sfîrșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sînt aproape“. Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri și ziseră: “Jertfește zeilor, o! răule bătrîn“.

Categories
Carti

Sfarsitul crestinesc

O creștină evlavioasă din Iași, îngrijitoare la biserica “Mitocul Maicilor”, pe care o chema Zenovia, mamă a trei copii iubitori de Hristos, s-a îmbolnăvit de ciroză. După câțiva ani de suferință, a simțit că este chemată la Domnul. Dar niciodată nu vorbea de moarte, nici de iad, nici nu era tulburată; dimpotrivă, se ruga mult, nu lipsea de la biserică, se spovedea și se împărtășea periodic.
In martie, 1995, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a spovedit și s-a împărtășit. Apoi a chemat preotul duhovnic și i-a încredințat pe cei trei copii, ca să poarte grijă de ei, făgăduind pe cel mai mic lui Dumnezeu, îngăduindu-i să intre în viața mona­hală și să slujească lui Hristos.
Cu o zi înainte de obștescul sfârșit, pe când vorbea cu rudele, deodată bolnava, fiind culcată pe pat, a privit în sus și a vorbit cu cineva nevăzut, zicând: „Nu veniți acum! Veniți mâine, vineri, la orele 10…“.

Categories
nespecificat

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

–  Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit același lucru?
–  Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoși, căci numai atunci are curăția lăuntrică.
–  Părinte, de ce uneori aceeași împrejurare unul o consideră binecuvântare iar altul nenorocire?

Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poți vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia și utrenia la miezul nopții. La slujbe mergeau și mireni, pentru că mănăstirea era înconju­rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător și-a uitat chilia sa deschisă și a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea și s-a tul­burat. O, s-a spurcat chilia! înfricoșător lucru, s-a pier­dut lumea! Ia spirt și stropește pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puțin de n-a ars mănăstirea. Și-a ars dușumeaua chiliei, însă gândul nu și l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă și-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-și că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har și să se nevoiască și ea acasă, s-ar fi schimbat duhovnicește și ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Categories
Carti

Catehism ortodox [5/6](1)

5. Sfintele Taine

Mantuitorul Iisus Hristos ne cheama neincetat la sfintirea vietii noastre, la mantuire. Aceasta poate fi dobandita numai in Sfinta Sa Biserica, cunoscand si împlinind Cuvantul lui Dumnezeu si împartasindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.
In urma pogorarii Sfantului Duh, cerul ne-a ramas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsa neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mantuitorului Hristos, din Biserica. Dar lucrarile vazute instituite de Hristos si savarsite de episcop si preot, prin care, în chip nevazut, se impartaseste credinciosului harul Duhului Sfant, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrari vazute, pentru ca omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrari ni se împartaseste însa harul nevazut al Duhului Sfant.

Categories
Ortodoxia

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: “Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta? », ea îți va spune: «Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății», și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăție în locul aces­ta?», ea îți va spune: «necurăție? nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situație caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. In timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a șasea a venit la Colibă și a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?”, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie? mă întreabă. Vreau să-l văd pe Părintele Paisie’. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere țigări”, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva”, îmi spune el cu gând bun. Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat și făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur și nici măcar nu știu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi și iarăși a spus cu gând bun: “îl obosim pe Părintele”. “Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. “Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înșelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl știu bine. Nu aștepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar și beat, căci mai și bea”. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “în sfârșit, îi spun, eu voi mai aștepta puțin, ce vrei să-i spun?”. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aștepta să iau și binecu­vântarea lui”. Ați văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea țigări”, iar sărmanul a suspinat și a lă­crimat. “Cine știe, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alții citesc atâtea, iar acela, un copilaș de clasa a șasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul și el să și-l facă și mai bun și să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!

Gândurile omului sfințit și gândurile omului viclean

–   Părinte, cel care are sfințenie înțelege cine este viclean?

Categories
Carti

Insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau

Constantin Lupașcu a locuit în Comuna Ștefănești, Județul Botoșani. Era un om tare bun și milos, așa cum îl învățase bunica încă din copilărie. Pe timpul când se făcea colectivizarea agriculturii, el avea copiii la facultate la Iași. Nu mai putea face față cu cheltuielile, încât s-a hotărât să vândă casa cu tot ce avea, și a făcut altă casă mai mică pe un teren unde avea via.
El se ruga mereu la Dumnezeu mai ales noap­tea, punea ceasul să sune și se scula la rugăciune. Prin toamna anului 1965 s-a îmbolnăvit grav. El ar fi vrut să meargă la fată la Alba Iulia, dar nu se simțea în stare, fiind prea departe. Atunci s-a ho­tărât și a plecat la Iași. Băiatul său, inginerul Ghiță Lupașcu, a mers cu el și 1-a internat la Spitalul Sfântul Spiridon. A stat internat din octombrie pâ­nă în decembrie, aproape de Crăciun, când a murit.
A fost dus la morgă. în timp ce a stat la morgă a simțit că era undeva în pădure și tăia nuiele pentru haraci la vie. S-a gândit că s-a rătăcit și nu știa pe unde ar putea merge să ajungă acasă. Intre timp s-au apropiat de el doi oameni vorbind și l-au întrebat:
– Cine a tăiat nuiele aici?
–  Eu, Constantin Lupașcu. Dar vă rog să-mi spuneți pe unde să merg acasă, că eu nu știu!

Categories
Carti

Profetia unui sihastru despre sfarsitul lumii

Monahul Galaction Ilie din Mănăstirea Sihăstria, fiind mulți ani păstor de oi, umbla cu oile mănăstirii prin toate poienile de munte dintre Sihăstria și Sihla. De aceea era cunoscut de mulți călugări sihastri din partea locului.

Mergând cu oile pe munte, a întâlnit un sihastru sfânt pe care îl cunoștea și 1-a întrebat:

–   Spune-mi, părinte, când va fi sfârșitul lumii?
Iar cuviosul sihastru, oftând din inimă, a răspuns:
–  Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ! Apoi, cei doi sihastri s-au sărutat între ei și s-au despărțit.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004
Categories
Ortodoxia

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

Nevoința duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

–   Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
–   La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
–   Ați spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
–   Și am spus că acesta este un gând slab?
–   Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinția Voastră ca ucenic și i-ați spus: “Nu te țin, pentru că ai gând slab”.
–   Nu, n-am spus așa. Ci i-am spus: “Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească”. “Ce înseamnă sănătate duhovnicească?”, mă întreabă, “nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am și eu cusururile mele, iar ca monah de atâția ani se poate să am și câteva virtuți. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma și de cusururile mele și de virtuțile mele”. Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.
–   Părinte, toți cei mari sunt și maturi?
–   Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Alt­ceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mișcă simplu, gândul lui merge la rău și pe toate le înțelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhov­nicească, și nu numai că nu este ajutat de bine, dar se și chinuiește.

Categories
Carti

Sapte cuvinte catre tineri [4/7]

CREDINTA SI PRIETENIE
Motto:”Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui,
un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…
(II Petru 3, 13).

Iata, tanarul meu prieten, ca am ajuns la jumatatea drumului pe care l-am inceput impreuna cu tine, in prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din saptamana numita “a branzei”. Atunci ti-a rasunat pentru prima data chemarea pe care urechile tale insetate de adevar au primit-o, iar sufletul tau dornic de absolut a urmat-o.

Pe atunci eram singur, dar stiam ca glasul meu nu era vox clamantis in deserto, caci erau cuvintele lui Iisus; stiam ca vorbele prin care iti spuneam: “Pregateste calea Domnului, drepte fa cararile Lui spre inima ta!”, vor patrunde in urechile tale. Si nu m-am inselat, caci iata cati santem astazi aici ca sa ne marturisim, chiar si numai in inima noastra, credinta in Hristos si dragostea unora fata de altii.

De ce te-am numit prietenul meu si de ce mi-am dat sufletul in inima ta, tinere? De ce am crezut in tine pina la a te implica in actele mele de credinta, pina la a-mi pune viata pentru tine?

Categories
Mari duhovnici Ortodoxia Repere romanesti Vietile Sfintilor

Arhim. Gherasim Iscu, mucenicul cu suras blajin

Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa și a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de țărani înstăriți, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate și să aleagă o cale a renunțărilor și a jertfei.

Înzestrat cu o inteligență deosebită, cu râvnă pentru studiu și mai ales cu mare sete de rugăciune și viață lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-și continue studiile, ajungând să absolve ca șef de promoție nu numai Seminarul de la Neamț, ci și Facultatea de Teologie. Dorind o viață duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect și devotament pentru drumul monahal”, așa cum însuși o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareț al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.

Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp și fără timp, zi și noapte, să fie înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare și rugăciune. Pentru sârguințele sale pastorale, în 1943, același mitropolit l-a numit stareț al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.