Despre luarea-aminte in ceea ce priveste citirea cartilor Sfintilor Parinti despre viata monahala

Cartile Sfintilor Parinti despre viata monahala tre­buie citite cu mare chibzuinta. Se pare ca monahul incepator nu poate nicidecum sa adapteze cartea la situatia proprie, ci se lasa furat, de obicei, de ori­entarea cartii. Daca acea carte cuprinde sfaturi despre linistire (isihie) si arata imbelsugarea roadelor duhov­nicesti care pot fi dobandite in pustie, si in incepator se iveste intotdeauna dorinta foarte puternica de a se insingura in isihie intr-o pustie nelocuita. Daca se vorbeste in carte despre ascultarea neconditionata sub calauzirea unui Parinte purtator de Duh, si in incepa­tor apare totdeauna dorinta unei vietuiri foarte aspre in deplina ascultare fata de staret. Dumnezeu nu a lasat pentru vremea noastra nici pe unul, nici pe ce­lalalt dintre aceste feluri de vietuire.

Cartile Sfintilor Parinti scrise despre acestia, il pot insa, inrauri atat de puternic pe incepator, incat acesta, din pricina lipsei de experienta si a nestiintei sale, se hotaraste cu usu­rinta sa paraseasca locul petrecerii sale, de unde are totul la indemana spre a se mantui si a spori duhovni­ceste prin implinirea poruncilor evanghelice, si aceas­ta, de dragul visului de neimplinit al vietuirii desavar­site, care se zugraveste in culori vii si ademenitoare in inchipuirea sa. Sfantul Ioan Scararul spune in Cuvan­tul despre isihie: “In trapeza bunei obsti se afla intot­deauna un caine oarecare, ce incearca sa rapeasca din ea o bucata de paine, adica sufletul, iar apoi fuge, tinandu-l in gura, si il mananca intr-un loc insingurat” (Cuvantul 27).

Drag? Dumnezeu,

Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit, fiindc? pân? acum n-am avut timp din pricina ?colii.
S? ?tii de la început c? mie nu-mi place s? scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmb?real?, ploconeal?, împopo?oneal? etc. Minciun? frumoas?. Ceva pentru oameni mari, adic?.
Dovada? Uit?-te numai la începutul scrisorii mele: „Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit fiindc? pân? acum n-am avut timp din cauza ?colii“, când a? fi putut la fel de bine s? spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar ar?t ca unul de ?apte, tr?iesc la spital pentru c? am cancer ?i dac? n-am vorbit niciodat? cu tine este fiindc? nici m?car nu cred c? exi?ti“.
Dar dac? ?i-a? fi scris a?a, nu numai c? d?dea nasol, dar nici n-ai fi catadixit s? te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-a? avea nevoie s? te ocupi.
Ba chiar a? zice c? mi-ar prinde al naibii de bine dac? ?i-ai g?si timp s?-mi faci ?i mie vreo dou?, trei servicii.
Uite, s?-?i explic.

NICHIFOR PREDA VREA SA FIE UCENICUL PUSTNICULUI

Trei zile Pafnutie îl opri pe Nichifor să vorbească. De câte ori începea cuvântul, i-l tăia zicând:
— Nu-i încă vremea să-mi spui pentru ce ai venit la peșteră. Trebuie să mănânci, să bei și să dormi. Slăbiciunea e încă în măruntaiele tale. “Nu!” zicea el ridicând dreapta în aer, cum făcea și părintele Ilarion când îl înfrunta. “Nici o împotrivire! Dacă Dumnezeu te-a adus la mine, eu răspund de sănătatea ta, și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea părinților tăi celor trupești”.
Și pentru a-l sili la odihnă, Pafnutie părăsea de dimineață peștera și nu se mai înapoia până seara.
Nu uita să coboare la izvor și să aducă apă, ba căuta mereu și în tufiș. În ziua a treia găsi, iarăși, lapte, brânză și pâine. Pustnicul se minună, dar văzu că rânduiala lui Dumnezeu e bună. Nichifor mânca lupește și svântase merindele dintâi. O mare îngrijorare puse stăpânire pe sufletul lui Pafnutie cu ce-l va hrăni. Dar descoperind alt rând de mâncare, lăudă pe Dumnezeu care dă gânduri bune ciobanilor chiar acum când avea mai mare trebuință de așa bunătăți. Cine știe, poate au venit în apropiere ciobani buni și miloși. Dar el știa că niciun gând bun nu se încuibă în capul omului, fără să fie trimis de Cel de sus.

Sfântul Pavel arată în următoarele cuvinte puterea înălțării Domnului: „S-a suit la înălțime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8) împăcând dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunătății dumnezeiești. Aceasta este robimea sau prada dobândită în urma biruinței, începătura împărțirii acestor daruri oamenilor este Pogorârea Sfântului Duh, Care S-a pogorât o singură dată, rămâne în Biserică și dă fiecăruia cele de trebuință, luând totul din aceeași robime o singură dată robită. Oricine ai fi, vino și ia: dar pregătește-ți vistierie pentru comori – inima curată, mâini cu care să iei, credința neîndoită – si te apropie cu căutare plină de nădejde și pururea rugătoare.

P.S.: Asteptam review-urile (rezumate) si citatele din cartile pe care le rasfoiti, la adresa afisata la contact.

Drag? Dumnezeu,

B?ie?elul a murit.
Voi r?mâne în continuare o doamn? roz, dar Tanti Roz n-am s? mai fiu niciodat?. Am fost numai pentru Oscar.

Drag? Dumnezeu,

Am azi o sut? de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar m? simt bine.

Drag? Dumnezeu,

Î?i mul?umesc c? ai venit. Ai ales la fix momentul, c? nu m? sim?eam bine deloc. Poate c? scrisoarea mea de ieri te-a jignit un pic…
Când m-am trezit din somn, mi-am adus aminte c? am nou?zeci de ani ?i-am întors capul spre fereastr? s? m? uit la z?pad?.
?i deodat? am în?eles c-ai s? vii. Era diminea??. Eram singur pe P?mânt.

Drag? Dumnezeu,

Peggy Blue a plecat. S-a întors acas?, la p?rin?ii ei. Nu-s tâmpit s? nu-mi dau seama c? n-am s-o mai v?d niciodat?.
Nu-?i mai scriu, c? sunt prea trist. Peggy ?i cu mine am tr?it o via?? împreun?, ?i-acum m? pomenesc singur, chel, ramolit ?i obosit în patul ?sta de spital. Urât?-i b?trâne?ea!
Azi nu te iubesc.

Oscar

Drag? Dumnezeu,

Azi am avut ?aptezeci, apoi optzeci de ani ?i m-am gândit la o mul?ime de lucruri.
Mai întâi s? ?tii c-am folosit cadoul de la Tanti Roz, nu-mi amintesc dac? ?i-am vorbit de el, o plant? din Sahara care-?i tr?ie?te toat? via?a într-o singur? zi. De cum pui s?mân?a-n p?mânt ?i-o strope?ti, încol?e?te, d? tulpini, îi apar frunzele ?i-apoi face o floare care produce semin?e, se scutur?, las? capu-n jos ?i, hop, pân? seara s-a terminat! G?sesc c?-i un cadou nemaipomenit ?i-?i mul?umesc c? l-ai n?scocit. Am udat-o azi-diminea?? eu, Tanti Roz ?i p?rin?ii mei – a, nu ?tiu dac? ?i-am spus, ei stau acum la Tanti Roz c?-i mai aproape –, a?a c? am putut s?-i urm?resc toat? existen?a. M-a emo?ionat. Bine, sigur, nu-i cine ?tie ce floare, e mai curând pl?pând?, iar la aspect nu prea bate ea recordul, s?r?cu?a, dar, de?i nu aduce cu vreun baobab, î?i face treaba ei de plant? ca una mare, f?r?-ntrerupere, într-o singur? zi, sub ochii t?i.
Peggy Blue ?i cu mine citim adesea din Dic?ionarul medical. E cartea ei preferat?. O pasioneaz? bolile ?i se întreab? întruna pe care dintre ele o s-o aib?, mai târziu, când se face mare. Eu nu m-am uitat decât dup? cuvintele care m? intereseaz?: „Via??“, „Moarte“, „Credin??“, „Dumnezeu“. ?i închipuie-?i, n-ai s? m? crezi poate, dar nu erau acolo! Fire?te, dac-ar fi s-o lu?m a?a, e o dovad? c? nici via?a, nici moartea, nici credin?a ?i nici tu nu sunte?i ni?te boli. Ceea ce e deja o veste bun?. De?i, dup? mine, într-o carte atât de serioas? ar trebui s? existe r?spunsurile la întreb?rile cele mai serioase ale existen?ei, nu?
–    Am impresia, Tanti Roz, c? în Dic?ionarul medical n-au b?gat decât chestii speciale, probleme pe care le pot întâmpina unii ?i al?ii. Dar lucrurile care ne privesc pe to?i, Via?a, Moartea, Credin?a, Dumnezeu au fost l?sate de-o parte.
–    Ar fi poate mai bine s? te ui?i în Dic?ionarul filozofic, Oscar. De?i, dup? p?rerea mea, chiar dac? vei g?si cuvintele care te intereseaz?, s-ar putea s? fii decep?ionat. Sunt propuse acolo r?spunsuri foarte diferite pentru fiecare no?iune.
–    Cum a?a?
–    Întreb?rile cele mai interesante r?mân ?i vor r?mâne întreb?ri. Ele între?in misterul. Fiece r?spuns trebuie precedat de „poate c?“. Doar întreb?rile neinteresante pot c?p?ta un r?spuns definitiv.
–    Vrei s? spui c? la „Via??“ nu exist? solu?ie?
–    Vreau s? spun c? la „Via??“ exist? mai multe solu?ii, prin urmare ea n-are solu?ie.
–    Dup? mine, Tanti Roz, singura solu?ie la via?? este s? tr?ie?ti.
Doctorul Düsseldorf a intrat s? ne vad?. Avea iar aerul lui de câine b?tut, înc? ?i mai expresiv din pricina sprâncenelor ?lora groase ?i negre.
–    V? piept?na?i sprâncenele, domnule doctor? l-am întrebat.
S-a uitat la to?i cei din jur, surprins, cu aerul c? îi întreab? pe Tanti Roz ?i pe p?rin?ii mei dac? au auzit ?i ei ce-a auzit el. În cele din urm? a r?spuns printr-un da sugrumat.
– Întrebam ?i eu, nu-i nevoie s? face?i mutra asta, domnule doctor. De altfel, dac? e s? fim sinceri, ?in s? v? spun c?, din partea mea, am fost cât se poate de corect în ce prive?te medicamentele, iar dumneavoastr? de asemenea în privin?a bolii. A?a c? termina?i odat? cu aerul ?sta de vinov??ie. Nu e vina dumneavoastr? dac? trebuie s? da?i ve?ti nepl?cute oamenilor anun?ându-i c? sufer? de tot felul de boli incurabile cu nume latine?ti. Destinde?i-v? ni?el, relaxa?i-v?, ce naiba, c? doar nu dumneavoastr? sunte?i Dumnezeu Tat?l. Nu sunte?i dumneavoastr? cel care comand? naturii. Dumneavoastr? nu sunte?i decât un reparator.
Nu mai fi?i a?a încordat, domnule doctor, ce naiba, nu v? mai da?i atâta importan??, altminteri nu ve?i putea continua mult? vreme meseria asta. Uita?i-v? numai un pic ce mutr? face?i!
Pe când m? asculta, doctorul Düsseldorf f?cuse o fa?? de-ai fi zis c? înghi?ise un ou. Apoi mi-a zâmbit cu un zâmbet adev?rat ?i m-a pupat.
–    Ai dreptate, Oscar. Î?i mul?umesc c? mi-ai spus toate astea.
–    N-ave?i pentru ce, domnule doctor. Pl?cerea e de partea mea. Reveni?i când dori?i.
Asta-i tot, drag? Dumnezeu. A?tept s?-mi faci o vizit?, nu uita. Vino. Nu ezita, chiar dac? e mult? lume în momentul respectiv. Mi-ar face într-adev?r pl?cere, s? ?tii.

Pe mâine. Te pup,
Oscar

Drag? Dumnezeu,

Am ?aizeci de ani ?i pl?tesc nota pentru abuzurile de ieri-sear?. Azi nu prea mai sunt în form?.
Mi-a f?cut pl?cere s? m? întorc acas?, la spital. La b?trâne?e nu-?i mai prea arde s? c?l?tore?ti, oricum eu, unul, n-am chef s? umblu creanga.