în Mănăstirea Celic-Dere viețuiește din anul 1964 maica Serafima Lungoci. Sfinția sa are o deosebită grijă pentru cei răposați. Vopsește crucile, prășește mormintele, aprinde candele, duce bucuria învierii Domnului din biserică în cimitir.
Sfinția sa a observat în cimitirul mănăstirii un mormânt tare neîngrijit și plin de buruieni.
V-ati imaginat vreodata cum ar arata lumea, daca poruncile lui Dumnezeu s-ar respecta intocmai, daca in loc de ura ar exista dragoste intre frati, si daca in locul societatii acesteia in care banul, desfraul si dorinta de putere domnesc, ar exista o lume in care trairea duhovniceasca si dragostea ar exista in inimile majoritatii oamenilor?
Ei bine, puteti crede ca un astfel de loc a existat chiar aproape de zilele noastre? Pr Ieronim, monahul din Eghina si urmator al Sf. Nectarie a avut binecuvnatarea de la Dumnezeu de a se naste in anul 1883, intr-un astfel de loc asemeni poate, comunitatilor crestine ale primelor veacuri ale crestinismului sau Sf Munte Athos, dar locuit de mireni .
Aceasta localitate in care s-a nascut cuviosul parinte Ieronim se numeste Ghelvari din Capadocia, o regiune in care s-au ridicat multi dintre Sfintii Bisericii noastre, precum Sf Vasile cel Mare, Sf. Amfilohie si altii.
Un bătrân pensionar din Vatra Dornei, ca de 80 de ani, a venit la Schitul Rarău să se mărturisească:– Eu, părinte, am 80 de ani. Nevasta mi-a murit de 4 ani. în viața mea am fost cumpătat. Până ce m-am căsătorit n-am cunoscut femeie, iar după căsătorie, altă femeie n-am cunoscut, decât pe nevasta mea. Dar, de la un timp încoace, vine la mine soția mea, noaptea, și mă întreabă:
Intre anii 1951-1952 se picta biserica din satul Celmegești, Vâlcea. între pictori lucra pe schelă și pictorul Marin Săndulescu, din satul sus numit. Intre altele, el spunea următoarele:
– In viața mea am fost un păcătos, însă aveam o mare evlavie la Maica Domnului, așa cum am și acum. Când pictez icoane cu chipul Maicii Domnului, mă rog la ea să mă ajute să le pictez bine, cu toate că sunt păcătos.
Iată că, într-o zi, pe când Marin Săndulescu vopsea acoperișul de pe turnul bisericii, a călcat greșit și s-a prăbușit de pe schelă, de la înălțime de 15-20 metri. Toți credeau că a murit. După 10 minute a deschis ochii, s-a deșteptat ca dintr-un somn și a zis:
– Dați-mi o cană cu lapte ca să beau! Cei din jur și-au făcut cruce.
– Cum ai scăpat cu viață, frate Marine?
– In timp ce cădeam de pe turn, m-am rugat la Maica Domnului cu credință, zicând: „Maica Domnului, ajută-mă!” și îndată am simțit sub mine ca niște aripi, care mă sprijineau, până am ajuns jos.
După ce a băut o cană cu lapte, pictorul Marin Săndulescu s-a urcat din nou pe schelă și a lucrat cu spor până seara.
CREDINȚA ÎN ÎNVIERE ȘI ÎN VIAȚA VEȘNICĂ
În articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.
Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.
Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).
Ceasul mortii nu ne este cunoscut.
Adevarata este ideea pronuntata de Pascal despre numele lui Dumnezeu:”Tu nu M-ai fi cautat, daca nu m-ai fi aflat”. Dumneze ne-a creat pentru Sine Insusi. De aceea noi intotdeauna tindem catre El, catre dragostea si iubirea Lui, chiar si atunci cand il tagaduim in orbirea noastra duhovniceasca.
Primul rod ai iubirii este supunearea desavarsita in fata lui Dumnezeu, asezarea Lui deasupra oricarui lucru si dispretuirea celor trecatoare si pamantesti pentru El. Poruncindu-ne sa privim dragostea catre Dumnezeu ca prima noastra datorie(Marcu 12, 29-30) Mantuitorul spune ”Cel ce iubeste pe tata ori pe mama… pe fii ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine!”(Mat.10, 37). Ce semnifica aceste cuvinte si care este insemnatatea lor? Acel fiu sau fiica care asculta cu devotament de parintii lor credinciosi cu adevarat bine le va fi lor intrucat indeplinesc neschimbata porunca: “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta!“(Iesire 20, 12), dar care indata cum se pune problema de Dumnezeu, dispretuiesc dragostea cea mare catre parinti, pentru si mai marea lor dragoste catre Dumnezeu.
Porunca dragostei catre Dumnezeu o indeplinesc si acei parinti care-si iubesc copii pana la jertfa de sine,
Cand am început aceste „Cuvinte”, tinere prieten, la primul din cele sapte nici nu te cunosteam. Stiam despre tine ca existi, ca aspiri spre ceva ce lumea nu-ti poate da, si te-am chemat, ca pe fratele meu necunoscut, sa-ti arat o cale noua pe care sa pasesti. Ti-am vorbit despre Hristos si despre Biserica Lui, despre un cer si un pamant nou, despre moarte si înviere si, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru tine. Dar acum îti spun frate, nu doar semen al meu; te iubesc, nu cu o iubire abstracta care îsi cauta obiectul, ci cu iubirea care a gasit, fiindca te cunosc si esti în inima mea, asa cum si eu sunt în inima ta. Caci daca ai venit aici ca sa ma asculti de mai multe ori, ai facut-o pentru ca ai auzit glasul lui Iisus, acel glas irezistibil care te-a trezit din amorteala ta materialista si din letargia ateista în care zaceai.
Ai auzit cand Iisus ti-a spus: „Vino la Mine!”. Si cand te-ai întors la el, ti-a pus inel în degetul tau si încaltaminte noua în picioarele tale, si pe umeri haina cea mai buna (Luca 15, 20-24). Fiindca veneai ranit si sangerand. Erai oprimat de tot ceea ce învatasesi despre zeificarea materiei si de toate interdictiile ridicate în fata cautarilor tale de catre ateismul fetisizat. Înaintea ochilor tai, orbi pana atunci, s-a aprins o lumina mai ademenitoare decat orice cantec de sirena al lumii. Si ai lasat departe în urma ta tara de seceta a necredintei si roscovele (Luca 15, 14-17) pe care le mancasesi pana atunci. Ai uitat de dascalii tai, care îti spuneau ca aceasta este singura hrana si ca fara de ea vei muri. Si ai auzit atunci cuvantul lui Iisus, care îti spunea: „Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Prietene, cand oare ai ajuns sa te hranesti cu cuvantul lui Dumnezeu? Si totusi asta faci!
O carte ce dovedeste o data in plus ca stiinta si credinta nu sunt contradictorii, ci se completeaza armonios si se sustin.
Sfintii Parinti arata ca putina stiinta indeparteaza de Dumnezeu iar multa stiinta apropie de Dumnezeu, asa cum si parintele Arsenie Boca spune in “Cararea imparatiei” ca “Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu; putina stiinta il indeparteaza si de stiinta, si de Dumnezeu.”.
In orașul Vaslui, mai este încă în viață profesorul pensionar Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Și, după cum singur mărturisește, era un ateu convins. Soția era însă credincioasă. Dar nu aveau copii.
Iată, însă, că soția i se îmbolnăvește grav și este internată pentru operație la un spital din București. După operație ajunsese aproape în stare de inconștiență.
– Domnule doctor, mai este vreo speranță cu soția mea?, întreabă profesorul Cotoran.
– Numai Dumnezeu dacă mai face vreo minune! Altfel…